URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 25 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Deși anual se asfaltează câteva zeci de străzi, numărul celor care rămân la stadiul de ulițe cu hârtoape este în continuă creștere. Acesta e paradoxul orădean, că nu prididesc edilii să asfalteze pe cât se dezvoltă noile cartiere. Dar principalul vinovat de toată această problemă e tot Primăria.
Zic şi eu
Adrian Cris
Orădenii şi bihorenii vor ţine minte doar faptul că după 4 luni de administrare a Aeroportului sub gir PNL tot nu avem curse externe. Vestea şi mai proastă e că, în pofida declaraţiilor primarului Bolojan, nici n-o să avem curând. Ceea ce iar nu spun nici CA, nici edilul, nici şefii CJ. Iar motivul e dezarmant de simplu...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Mai exact 2.125.000 de dolari. Nu pentru o investiție publică, nu pentru o clădire nouă, nu pentru un festival dance sau rock, nu pentru asfaltarea unui drum, ci pentru viața unui copil. Un copil de doar câteva luni! Când tocmai ce ai învățat, ca proaspăt părinte, că viața puiului tău este inestimabilă, îți cade în cap o cifră rece și tăioasă, ca o cerere de răscumpărare: Vrei să trăiască? Scoate două milioane de dolari!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
03 Iunie 2019, 10:25

Ca pâinea caldă: Biletele pentru meciul 4 al finalei de baschet s-au vândut doar la sediul CSM şi s-au epuizat într-o oră (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Conducerea CSM Oradea a luat decizia să vândă biletele pentru meciul al patrulea al finalei Ligii Naţionale de baschet, dintre echipa orădeană şi CSU Sibiu, doar la sediul clubului, pentru a limita accesul fanilor sibieni la partida care ar putea aduce cel de-al treilea trofeu pentru Oradea.

Anunţul privind vânzarea biletelor exclusiv la sediul clubului a fost făcut luni dimineaţa, pe site-ul CSM. Tot luni dimineaţa, începând cu ora 9, a început vânzarea biletelor.

În ciuda anunţului făcut din scurt, zeci de orădeni s-au aşezat la coadă pentru a se asigura că vor putea fi printre spectatorii partidei care va avea loc marţi, la ora 19. După o oră şi câteva minute, biletele puse în vânzare s-au epuizat, unii dintre fanii fiind nemulţumiţi că n-au mai ajuns să le cumpere.

Cât despre motivele din spatele deciziei CSM Oradea de a vinde bilete doar la club şi nu online, purtătorul de cuvânt al clubului, Adrian Micinic a precizat: "E opţiunea conducerii clubului. Ne dorim să avem parte de cât mai mulţi orădeni. Avem un protocol cu Sibiul şi ei vor avea asigurat pentru galerie un număr de bilete. Dincolo de asta, fanii lor au dorit să achiziţioneze mai multe bilete online, iar noi am vrut să limităm asta".

Cu alte cuvinte, fanii CSM au fost puşi pe drumuri pentru ca marţi seara echipa orădeană să aibă cât mai mulţi suporteri în sală şi nu oaspeţi din Sibiu.

Merită precizat că la sediul clubului se vând maximum 5 bilete unei persoane. Scorul general în finala dintre CSM CSU Oradea şi CSU Sibiu este de 2-1.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4395 RON
  • 1 EUR = 4.8024 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON