URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 25 MARTIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Atunci când se fac investiţii din fonduri guvernamentale, reţeta e simplă. De obicei câştigă o firmă tare din Bucureşti, care are intrare pe la CNAIR, la Ministerul Dezvoltării sau la Compania Naţională de Investiţii. Imediat după adjudecarea licitaţiei, care de regulă are la bază descalificarea concurenţei, fericitul câştigător sună la fraierii care au firme din Oradea şi le propun să le subcontracteze lucrarea.
Zic şi eu
Adrian Cris
Se zice că doar cine nu munceşte nu greşeşte (deşi eu, personal, cred că greşeşte şi cel ce nu munceşte). În orice caz, bărbaţi sunt cei care îşi asumă greşelile, iar eu îmi declar apartenenţa la această categorie. Ca atare, recunosc că după ce am primit reacţia lui Pásztor, i-am verificat argumentele, cum că deplasarea în interes de serviciu în Austria a făcut-o separat de cea în interes privat în Elveţia. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Protestul de vineri a avut eficiența unei petale de trandafir în fața șenilei unui tanc de 50 de tone. Conducătorii s-au spart de râs în timpul protestului de un sfert de ceas al celor buni, după care s-au întors în întuneric și fum, la masa de poker pe care joacă soarta acestei nații nefericite. Pe ei nu îi interesează dacă străzile se blochează pentru 15 minute, câtă vreme lucrul acesta oricum se întâmplă zilnic, ore în șir...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care credeţi că ar fi soluţia cea mai bună pentru reintroducerea zborurilor internaţionale e Aeroportul din Oradea?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Instanţa Supremă s-a pronunţat recent, printr-o decizie de speţă, în sensul în care Ghidul pentru acordarea daunelor morale emis de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii nu este obligatoriu pentru instanţe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numită şi "durerea facială paroxistică", această afecţiune se caracterizează  prin dureri puternice la nivelul buzelor, gingiilor, obrajilor, bărbiei şi, mai rar, la nivelul ochilor. Boala afectează nervul trigemen, un nerv cranian care asigură sensibilitatea tegumentelor feţei şi a jumătăţii anterioare a capului, iar prin ramura sa motorie are rol în masticaţie. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
13 Martie 2019, 12:50

Box în loc de fotbal: Meciul de la Livada s-a jucat o repriză, după ce investitorul gazdelor a agresat arbitrul

Box în loc de fotbal: Meciul de la Livada s-a jucat o repriză, după ce investitorul gazdelor a agresat arbitrul Arbitrul Laurenţiu Ciuchiţă se dovedeşte un „bun încasator”. În octombrie 2017, aşa a părăsit terenul, după un meci între „vedetele” fotbalului românesc ACSO Pantelimon și Petrăchioaia (foto: Ilfovsport.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Prima etapă din returul campionatului Ligii a IV-a Bihor la fotbal a adus şi incidente. Meciul de duminică, de la Livada, dintre echipa locală Unirea şi FC Universitatea Oradea, a durat doar o singură repriză, după ce arbitrul Laurenţiu Ciuchiţă a fost nevoit să suspende partida, ca urmare a unor scene reprobabile petrecute la pauză.

Ca tătarii

Capul răutăţilor a fost chiar finanţatorul echipei gazdă, Adrian Tătar, care a fost trecut şi el pe foaia de joc, în calitate de manager sportiv. În minutul 23, acesta a fost evacuat însă de pe banca tehnică, pentru injurii.

Tătar s-a enervat după ce oaspeţii au deschis scorul dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri, pe care cei de la Unirea au considerat-o ca inexistentă. Acesta a părăsit terenul, dar, conform martorilor oculari, la pauză el a intrat în vestiar peste brigada de arbitri, l-a înjurat şi ameninţat pe centralul Ciuchiţă, după care l-a lovit cu palma şi pumnul. A fost chemat şi un echipaj de poliţie. Considerând că îi este pusă integritatea fizică în pericol, arbitrul nu a mai reluat jocul.

Pedepse de la AJF Bihor

Cazul a fost analizat de Comisia de Disciplină a AJF Bihor în şedinţa de marți şi s-a lăsat cu diferite măsuri. Astfel, Adrian Tătar, oficial al Unirii Livada, a fost suspendat timp de un an şi penalizat financiar cu 1.000 lei.

De asemenea, clubul Unirea Livada a fost amendat cu 300 lei, meciul de juniori va fi reprogramat, în timp ce rezultatul în partida seniorilor a fost omologat cu 3-0 în favoarea celor de la Universitatea din Oradea.

„Se pare că şi CJA îl va chema la Comisia de Disciplina pe arbitrul Ciuchiţă Laurenţiu, pentru a lămuri anumite aspecte. Am înţeleles că a fost o şedinţă desfăşurată fair-play, cu toţi factorii implicaţi. Eu, personal, nu am fost prezent, căci statutul nu îmi permite”, a declarat BIHOREANULUI preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Bihor, Radu Bitea.

Viaţă grea

În ciuda vârstei tinere, Laurenţiu Ciuchiţă, un arbitru ilfovean stabilit la Oradea, care a activat şi în fotbalul constănţean, a pătimit mult pe terenul de joc, fiind ţinta mai multor violenţe pe parcursul anilor.

În octombrie 2017, de pildă, la un meci de Liga a 3-a, pentru că a „îndrăznit” să acorde un cartonaş roşu, arbitrul a fost bătut cu bestialitate de jucătorul respectiv, Alexandru Tăcmeanu, la AS Viitorul Petrăchioaia, fiind transportat la spital.

Incidente similare au mai avut loc şi anterior, în 2011 la Constanţa, sau în 2014 la Deleni, unde după un meci, nemulţumiţi de rezultat, doi jucători şi câţiva suporteri l-au urmărit pe arbitru până la maşină şi l-au bătut de faţă cu prietena sa şi cu copilul acesteia.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Marşul pentru viaţă, în Oradea: O mie de oameni au protestat paşnic împotriva avortului (FOTO / VIDEO)
  • Jurnaliști cu pistol: Concurs între ziariști, de Ziua Poliției (FOTO)
  • Un grup de elevi din Grecia, primii vizitatori ai Muzeului Pompierilor Bihoreni (FOTO)
  • Dezbaterile în instanţele din Oradea au fost suspendate: Toţi grefierii au ieșit la protest! (FOTO)
  • Magazinul de plante Kaluna vă aşteaptă în parcarea Era Park Oradea (FOTO)
  • Bustul generalului Moşoiu a fost coborât de pe soclu pentru reabilitare (FOTO/VIDEO)
  • Echilibru şi spectacol la Cupa Tengo de la Salonta (FOTO)
  • Percheziții ale polițiștilor orădeni într-un dosar cu droguri de mare risc. Captură impresionantă (FOTO / VIDEO)
  • Incendiu de proporţii în Oradea, la o firmă din Parcul Industrial (FOTO / VIDEO)
  • La mulți ani, ERA Park! Carla’s Dreams i-a cucerit, sâmbătă seară, pe orădeni (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1988 RON
  • 1 EUR = 4.7509 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON