URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 17 IANUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cum arată bugetul Oradiei, e clar că cele peste o sută de investiţii se vor întinde pe mai mulţi ani. Asta pentru că în România este imposibil să-ţi planifici ceva şi să iasă la timp. Cauzele sunt multiple, de la suprasolicitarea personalului, la greşeli elementare, la lipsa proiectanţilor şi a constructorilor, toate pe fondul unei birocraţii ucigătoare, bine întreţinute de funcţionarii puşi politic în posturi. Totuşi, Primăria are două restanţe pe care nu mai are voie să le rostogolească pe anii viitori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă. Nici peisajele, nici simpla existenţă a pârtiei nu asigură, de la sine, dezvoltarea aşezării. A dovedit-o episodul de la finele anului trecut, întins pe încă două săptămâni anul acesta, când autorităţile locale s-au dovedit incapabile să menţină în funcţiune telescaunul. Ratând vârful sezonului de schi, oraşul a pierdut încasări serioase
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Când mergi în ţări exotice e bine să ştii limba băştinaşilor. Astfel scade considerabil riscul de a fi tratat drept duşman şi s-o sfârşeşti la proţap ori să admiri pe vecie frumuseţile locului dintr-o ţeapă arborată pe meterezele unei cetăţi. Dacă le mai duci localnicilor şi nişte mărgele de sticlă frumos colorate, ai şanse mari să ajungi om respectat şi chiar să urci în ierarhia locală până la statutul de semi-zeu.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, legislaţia României permite oricărui cetăţean să aibă acces la informaţiile de interes public, arătând expres ce categorii de informaţii nu sunt considerate de interes public. În ceea ce priveşte procedura prin care cetăţeanul poate avea acces la informaţiile de interes public, Legea nr. 544/2001 prevede că autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a organiza compartimente specializate de informare şi relaţii publice sau de a desemna persoane cu atribuţii în acest domeniu.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Trichineloza este o boală parazitară acută produsă de Trichinella spiralis (un vierme cilindric lung de 1-4 mm şi cu diametrul de 0,04 mm), care parazitează animalele carnivore, porci mistreţi, urşi, vulpi, câini, pisici, şobolani etc. Sursa de infecţie pentru om este carnea infestată şi insuficient preparată termic...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Inteligenţa este râvnită în ziua de azi ca un atribut fără de care persoana nu se poate descurca eficient în viaţă. Adevărul este însă că inteligenţa corelează extrem de bine cu probleme de ordin mental, afectiv şi social. Oamenii cu IQ ridicat întâmpină mai multe dificultăţi în a se integra în societate, mulţi suferă de depresie, anxietate sau alte tulburări, iar o mică parte au chiar şi boli mintale.
11 Mai 2018, 21:56

Baschetbaliştii sunt în semifinale! CSM CSU Oradea a câştigat seria cu BCM U Piteşti din play-off-ul Ligii Naţionale

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea s-au calificat în semifinalele campionatului Ligii Naţionale, ediţia 2017-2018, după ce vineri seară s-au impus şi în meciul al patrulea al sferturilor, cu BCM U FC Argeş.

Desfăşurată în Sala Trivale din Piteşti, partida a fost adjudecată de elevii antrenorului Cristian Achim, care au câştigat cu scorul de 74-67. Totuşi, scorul nu reflectă foarte bine diferenţa dintre cele două echipe, meciul fiind mult mai disputat şi echilibrat. În schimb, finalul a fost foarte bine gestionat de bihorenii.

Astfel, după ce au pierdut chiar pe teren propriu prima dispută, orădenii au revenit şi le-au câştigat pe următoarele trei, impunându-se la general cu 3-1 în faţa argeşenilor şi făcând din nou pasul către penultimul act.

Foarte echilibrată la început, partida de vineri a consemnat la prima pauză scorul de 20-19 pentru gazde. Bihorenii au revenit apoi şi şi-au adjudecat sfertul II, cu 20-18, astfel că la pauza mare s-a intrat cu scorul de 39-38 în favoarea CSM-ului, care totuşi a condus în secvenţa a doua şi cu şapte puncte.

După pauza de 15 minute, orădenii s-au desprins din nou, şi-au adjudecat sfertul III cu 18-11, iar în acest fel, scorul înaintea ultimelor zece minute fiind de 57-49 în favoarea "roş-albaştrilor" bihoreni.

Deşi au dat semne că pot reveni, egalând în câteva rânduri şi preluând chiar conducerea cu un punct pe tabelă, gazdele s-au văzut depăşite din nou de orădeni, care s-au desprins chiar pe final şi s-au impus la o diferenţă de şapte puncte, cu 74-67, după ce ultimul sfert a fost adjudecat la limită de piteşteni, cu 18-17.

Cei mai buni marcatori ai bihorenilor au fost vineri seară Sean Denison, autor a 16 puncte, şi Goran Gajovic, cu 15 puncte. I-au urmat A. Mandache, cu 11 puncte, A. Valeika, cu 9 puncte, V. Kariniauskas şi K. Richard, cu câte 8 puncte, M. Zeno, cu 5 puncte şi B. Ţîbîrnă, autor a 2 puncte.

De la piteşteni, cel mai eficient a fost Porter Troupe, cu 20 de puncte înscrise, secondat de A. Agafonov, cu 14 puncte.

În semifinale, CSM CSU Oradea va întâlni echipa BC CSU Sibiu, care s-a impus cu 3-0 la general în întâlnirile directe din sferturile de finală cu BC SCM U Craiova.

De această dată, primele două partide vor avea loc pe terenul echipei din Sibiu, care la finele sezonului regulat s-a situat pe locul II, faţă de poziţia a III-a ocupată de orădeni.

În cealaltă semifinală, campiona U BT Cluj va întâlni învingătoarea dintre BC SCM Timişoara şi Steaua Eximbank Bucureşti. După patru jocuri scorul este egal, 2-2, meciul decisiv urmând a avea loc luni seară, la Bucureşti.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • An nou, aceleaşi bătălii... PNL-iştii au boicotat prima şedinţă din 2019 a Consiliului Judeţean, iar un proiect de 7 milioane euro a fost din nou amânat! (FOTO/VIDEO)
  • Un bebeluş de 7 luni, bolnav de rujeolă, este în stare gravă la Spitalul Municipal din Oradea. Părinţii acuză doctorii că ar fi ascuns riscul de îmbolnăvire (FOTO)
  • Accident pe Calea Borşului: Un BMW a ieşit în decor, două persoane au fost rănite (FOTO)
  • CSM CSU Oradea a învins cu 82-76 echipa din Piteşti şi a încheiat prima fază a Ligii Naţionale pe locul IV (FOTO)
  • Oradea ninsă: RER Vest a intervenit aproape 24 de ore continuu, pentru deszăpezire (FOTO)
  • Botezul Domnului. Sute de credincioşi orădeni au participat la sfinţirea apelor în bisericile din centrul oraşului (FOTO/VIDEO)
  • Toţi la zăpadă! Cozi de kilometri și probleme cu locurile de parcare în staţiunile montane din Bihor (FOTO/VIDEO)
  • La mulţi ani, 2019! Mii de orădeni au sărbătorit Revelionul în centrul oraşului (FOTO/VIDEO)
  • Accident în Tileagd: Un tânăr de 23 de ani a pierdut controlul unui BMW şi a lovit o autoutilitară, iar apoi un cap de pod (FOTO)
  • Omagiu generalului Berthelot: Pe faţada Gării din Oradea a fost dezvelită o placă comemorativă în cinstea consilierului militar al Regelui Ferdinand (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON