URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Noiembrie 2019, 07:43

Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea susţin azi acasă cel de-al 50-lea meci din cupele europene

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea vor disputa miercuri seară cel de-al şaselea şi ultimul meci din prima fază a grupelor FIBA Europe Cup.

Campionii României vor primi, la Arena Antonio Alexe, cu începere de la ora 19, replica echipei campioane a Elveţiei, Fribourg Olympic.

Elevii antrenorului Cristian Achim şi-au asigurat deja calificarea pentru faza următoare a competiţiei, însă doresc să încheie grupa cu o victorie. Totuşi, spre deosebire de alte confruntări, meciul cu Fribourg nu prezintă o miză deosebită, chiar dacă adversara este campioana în exerciţiu a Elveţiei şi una dintre surprizele sezonului precedent, atunci când a reuşit să se califice în grupele Basketball Champions League.

Meciul va conta pentru Grupa D şi va fi transmis în direct la DigiSport, dar şi pe canalul YouTube FIBA.

"Fribourg este o echipă atletică, căreia îi convine un joc de angajament, ritmat şi cu multe acţiuni finalizate în primele 10-12 secunde ale timpului de atac. Nivelul de apărare este foarte important, chiar definitoriu pentru şansele de victorie ale acestei formaţii. Defensiva alimentează de cele mai multe ori jocul avântat, astfel încât elevii lui Petar Aleksic se întrebuinţează serios în faza de apărare", precizează site-ul clubului, www.csmoradea.ro.

Potrivit sursei citate, staff-ul tehnic al CSM-ului a decis să profite de calificarea asigurată şi să ofere câteva zile de repaus lui Aaron Broussard şi Dragan Zekovic. "Aceştia, similar lui Bobe Nicolescu (în recuperare după accidentarea la spate), nu vor evolua în compania lui Fribourg. De altfel, în absenţa acestor jucători, la antrenamentele echipe în această săptămână participă juniorii Vlad Marinău şi Enzo Vescan. În plus este de aşteptat ca Pavle Reljic să fie utilizat în această confruntare".

Jocul de miercuri seară va fi cel de-al 50-lea meci din cupele europene pentru orădeni, care sunt la cel de-al şaselea sezon în arena internaţională.

CSM CSU Oradea a susţinut cele mai multe partide în Basketball Champions League - 22. În FIBA Europe Cup a avut 16 meciuri, iar în FIBA Euro Challenge - 12 partide.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON