URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Decembrie 2015, 11:00

Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au pierdut jocul pe terenul ultimei clasate, cu 84-89

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deşi au evoluat pe terenul ultimei clasate, baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au pierdut miercuri meciul susţinut la Timişoara, în compania echipei locale Baschet Club. Rezultatul final a fost de 89-84, iar meciul se poate spune că a fost pierdut în sfertul III, atunci când orădenii n-au reuşit să marcheze mai mult de 11 puncte, interval în care bănăţenii şi-au trecut în cont 24.

De altfel, toate celelalte trei sferturi au fost câştigate de echipa pregătită de Cristian Achim, care după primele zece minute de joc conducea cu 23-20, iar la jumătatea confruntării cu 45-39, după ce în sfertul secund orădenii şi-au trecut în cont 22 de puncte, iar gazdele doar 19.

Din păcate, după pauza mare, în următoarele zece minute, bihorenii au fost depăşiţi clar, timişorenii reuşind cel mai bun parţial, cu 24 de puncte marcate şi numai 11 primite. Astfel se face că în ultima pauză a jocului s-a intrat cu scorul de 63-56 pentru gazde.

Ultimele zece minute au consemnat o revenire a orădenilor, care au încercat să întoarcă rezultatul, numai că şi gazdele au ştiut să gestioneze bine finalul, astfel încât în acest sfert orădenii au marcat 28 de puncte, dar au şi primit 26, ceea ce face ca scorul final să fie 89-84 pentru BC Timişoara, care a obţinut o victorie importantă, a doua pentru ea în acest sezon, în timp ce CSM CSU Oradea a consemnat o înfrângere unde se aştepta mai puţin.

"Am întâlnit un adversar foarte periculos. Ştiam că valoarea jucătorilor echipei timişorene este ridicată. Timişoara se situează pe un loc nemeritat din punct de vedere al valorii colective a grupului de aici. Ştiam de ce sunt în stare aceşti jucători. Nu am fost surprins de jocul prestat de adversar. Pur şi simplu au marcat foarte mult şi foarte bine. Cred că a fost primul meci foarte bun al Timişoarei. Similar jocului cu Steaua, am încasat un număr foarte mare de coşuri de la distanţă cu un procentaj foarte ridicat. Pe de altă parte, noi ratăm foarte multe libere. (...) În pofida acestui rezultat, condiţiile şi obiectivul iniţial rămân aceleaşi. Este vorba despre obţinerea unuia dintre primele şase locuri la încheierea primei faze a sezonului regulat", a declarat, după joc antrenorul formaţiei orădene, Cristian Achim.

Principalul marcator al disputei a fost fostul jucător al orădenilor Vujadin Subotic, în prezent la BC Timişoara, autor a 24 de puncte. De la CSM CSU s-au remarcat Radovan Markovic şi Andrei Mandache, ambii autori a câte 14 puncte.


BC Timişoara – CSM CSU Oradea 89 - 84 (20 – 23, 19 – 22, 24 – 11, 26 – 28)

Sala: Constantin Jude
Spectatori: 350

Arbitri: Andrada Monika Csender, Istvan Bertalan şi Cosmin Prişca
Comisar FRB: Marian Oprea

Marcatori BC Timişoara: Vujadin Subotic 24 puncte, Dalibor Dapa 21, Slobodan Dundjerski 18, George Toth 11, Kentwan Kenneth Smith 8, Ivan Jelenic 5 şi Stefan Zivanovic 2 puncte.

Marcatori CSM CSU Oradea: Radovan Markovic 14 puncte, Andrei Mandache 14, Salih Nuhanovic 12, Radu Rareş Paşca 9, Nemanja Barac 9, Wiliam Edward Franklin 9, Sean Antwan Barnette 7, Daniel Popescu 6, Uros Lucic 2 şi Bogdan Ţîbîrnă 2 puncte.

În alte partide de miercuri, din etapa a XIII-a a Ligii Naţionale la baschet masculin, BC Mureş a întrecut Dinamo Bucureşti cu scorul de 80-72, iar BCM U Piteşti a învins CS Phoenix Galaţi, cu 89-77.


Clasament:

1.

BC Mureş Tg. Mureş  

9/3

21

2.

U-Banca Transilvania Cluj

8/4

20

3.

CSM CSU Oradea

8/4

20

4.

CSU Atlassib Sibiu

8/4

20

5.

CS Dinamo Bucureşti

6/7

19

6.

SCM U Craiova

7/5

19

7.

Steaua CSM Eximbank

8/2

18

8.

CS Energia Tg Jiu

6/5

17

9.

CS Phoenix Galaţi

4/9

17

10.

BCMU Piteşti

6/7

16

11.

BC Timişoara

2/11

15

12.

Gaz Metan Mediaş    

1/12

14

În etapa următoare, CSM CSU Oradea va evolua pe teren propriu, sâmbătă, 19 decembrie, de la ora 20, în compania lui celor de la BC Mureş. La acest meci, ultimul de pe teren propriu în acest an, se va desfăşura şi tradiţionala acţiune de colectare a jucăriilor de pluş şi obiectelor pe care spectatorii doresc să le ofere în preajma sărbătorilor de Crăciun.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON