URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Noiembrie 2017, 14:03

Baschetbalistele de la Universitatea CSM Oradea au suferit primul eşec din actuala ediţie de campionat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Baschetbalistele de la Universitatea CSM Oradea au suferit, miercuri, primul eşec din actuala ediţie a Ligii I, după ce formaţia antrenată de Ioana Anica, Adriana Niculescu şi Daniel Anica a fost învinsă pe teren propriu, cu scorul de 72-70 de FCC ICIM CSB II Arad. Pe sferturi s-a consemnat: 13-25, 16-13, 16-19 şi 25-15.

Jocul a început bine pentru formaţia oaspete, care a marcat primele nouă puncte şi s-a instalat definitiv la conducere pe tabela de marcaj. De menţionat că ambele echipe au jucat în rotaţii scurte, cu menţiunea că formaţia oaspete a schimbat mai des o parte a celor şapte jucătoare utilizate.

Universitatea CSM Oradea a oferit totuşi o replică solidă unui adversar care a mizat exclusiv pe jucătoare ale primei echipe a Aradului, angrenată în primul eşalon al ţării. De altfel, sportivele echipei orădene au punctat cu generozitate pe parcursul secvenţei decisive, atunci când Ruxandra Chiş a adus un plus important pe faza ofensivă, cu două reuşite de trei puncte şi nouă puncte marcate în ultimele zece minute de joc. După cum menţionează site-ul clubului orădean, "Chiş a oferit o alternativă importantă în atac, pe lângă acţiunile lui Mobley, care s-a remarcat atât din spaţiul de trei secunde, cât şi de la semidistanţă".

Cea mai eficace jucătoare a fost Mobley, care a totalizat 26 puncte. Ea a fost urmată de Gavra şi Chiş, cu câte 11 puncte. În replică, Porsche Poole a înscris 22 puncte, iar Anamaria Ciotir, 18, în timp ce Zidaru a terminat cu 13 puncte înscrise.

După acest joc, orădencele au un bilanţ general de 6-1 şi se menţin pe prima poziţie în Grupa C, în timp ce formaţia din Arad a a ajuns acum la un bilanţ general de 6-2.

Pentru orădence urmează până pe 10 decembrie alte trei jocuri, ultimele din faza inaugurală a Ligii I. Toate acestea se vor desfăşura însă în deplasare. Cel mai important este chiar următorul, la Târgu Secuiesc. Apoi, Universitatea CSM Oradea va juca la Timişoara şi Cluj-Napoca.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON