URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 17 OCTOMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au venit la BIHOREANUL 10 studenţi de la Medicină din anii IV şi V care au rămas repetenţi pe motiv că n-au luat examenul de fiziopatologie din anul III cu conferenţiarul Ovidiu Burtă. Decanul Adrian Maghiar a sperat că studenţii, pe care-i tratează ca pe nişte vaci de muls, vor trece într-un final de Burtă, dar n-a fost să fie.
Zic şi eu
Adrian Cris
N-am cunoscut, în 26 ani de meserie, politician mai ranchiunos şi otrăvitor decât preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang. Cu un deceniu în urmă, când era pus şef după seria Mişu Bar, Florian Serac, Gheorghe Sârb, mulţi, inclusiv subsemnatul, credeam că, universitar fiind, va aduce un aer nou, mai curat, în pedeserismul local. Ne-am înşelat...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Societatea asta bazată pe consum, care ne face nefericiţi cu propriul automobil imediat ce apare un model mai nou, riscă să ne afecteze şi percepţia politică. De cum se instalează un guvern proaspăt, acesta devine demodat, prost şi neperformant, şi începem să ne dorim altul. Amuzant este că noi chiar credem că asta ne va schimba viaţa în bine. Însă...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat în urmă cu aproximativ două luni, în data de 13 august 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa nr. 11/2019. Potrivit acestui act normativ, "în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video".
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Există 8 specii de filarii care infectează omul, dar dintre acestea doar 4 sunt responsabile de infecţii grave. Se estimează că filariile, care infectează circa 140 de milioane de persoane în toată lumea, sunt transmise prin anumite specii de ţânţari sau alte artropode...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
11 Octombrie 2018, 17:59

Baschet: CSM CSU Oradea şi-a aflat şi cel de-al treilea adversar din Grupa A a FIBA Europe Cup

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Echipa de baschet masculin CSM CSU Oradea şi-a aflat şi cel de-al treilea adversar din prima fază a grupelor în FIBA Europe Cup. Campioana României a aflat miercuri seară că o va avea ca adversară în Grupa A şi pe formaţia ZZ Leiden, vicecampioana Olandei.

Formaţia, la care în sezonul precedent a evoluat şi românul Alex Olah, a trecut în turul al II-lea preliminar din FIBA Europe Cup de Kapfenberg Bulls, campioana Austriei, după cum precizează site-ul clubului CSM Oradea.

Configuraţia Grupei A din FIBA Europe Cup a devenit completă cu echipele CSM CSU Oradea, s.Oliver Wurzburg din Germania, Sakarya BSB Basketbol din Turcia şi ZZ Leiden din Olanda.

De menţionat că în cadrul acestei grupe se va juca după sistemul fiecare cu fiecare, în dublă manşă.

Prima etapă este programată săptămâna viitoare, iar CSM CSU Oradea va mai întâlni echipa gremană  s.Oliver Wurzburg. Meciul se va desfăşura la Arena Antoio Alexe, miercuri, 17 octombrie.

În runda a doua, bihorenii vor juca tocmai în Olanda, cu  ZZ Leiden, pe 24 octombrie, iar în etapa a III-a vor evolua din nou pe teren propriu, cu turcii de la Sakarya BSB Basketbol, pe 31 octombrie.

La finalul grupei, primele două clasate se vor califica pentru faza a II-a a grupelor FIBA Europe Cup.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3082 RON
  • 1 EUR = 4.7537 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON