URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Martie 2018, 23:58

Baschet: CSM CSU Oradea a câştigat jocul de la Timişoara cu 88-86 şi a urcat pe locul 3!

Baschet: CSM CSU Oradea a câştigat jocul de la Timişoara cu 88-86 şi a urcat pe locul 3! foto arhivă, generic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea s-au impus, miercuri, la Timişoara, în primul joc din Grupa locurilor 1-6 a Ligii Naţionale, în disputa cu formaţia locală BC SCM. "Roş-albaştrii" au câştigat la o diferenţă de două puncte, cu 88-86, după ce au condus în cea mai mare perioadă a jocului.

Elevii antrenorului Cristian Achim au început bine şi şi-au adjudecat primul sfert cu 19-15. Gazdele au mai redus din handicap până la pauza mare, după ce şi-au adjudecat sfertul secund cu 26-24. Astfel, la jumătatea partidei, tabela indica scorul 43-41 în favoarea orădenilor.

În debutul sfertului III, orădenii s-au desprins pe tabelă, au ajuns să conducă cu 11 puncte, dar au intrat în ultima pauză doar cu 3 puncte avans, scor 66-63, după ce aceste zece minute au consemnat 23 de puncte pentru CSM CSU, respectiv 22 în favoarea timişorenilor.

În sfertul IV, timişorenii au ajuns să conducă pentru prima dată, după ce bihorenii au început mai slab ultima secvenţă. Au revenit însă la timp şi au gestionat bine finalul, adjudecându-şi prima victorie în faţa celor de la BC SCM Timişoara din actuala ediţie de campionat.

Rezultatul final, 88-86 pentru CSM CSU, se constituie şi o revanşă a orădenilor, după eşecurile din cadrul seznului regulat.

În urma acestei victorii, de altfel, bihorenii au urcat pe podium, cu 39 de puncte, fiind acum pe locul 3.

Cel mai bun marcator al CSM-ului a fost Vaidas Kariniauskas, cu 23 puncte. L-au urmat: Kristopher Jameil Richard, cu 16 puncte şi Goran Gajovic, autor a 15 puncte.

De partea cealaltă, de la timişoreni, cel mai eficace s-a dovedit a fi  Igor Mijajlovic, cu 17 puncte.


BC SCM Timişoara – CSM CSU Oradea 86-88 (15-19, 26-24, 22-23, 23-22)

Sala: Constantin Jude
Spectatori: 300
Arbitri: Ciprian Stoica, Bogdan Podar, Şerban Raşoga
Comisar: Marian Oprea

Marcatori BC SCM Timişoara: Igor Mijajlovic 17 puncte, Adrian Diaz 14, Octavian Popa Calotă 13, Jordan Burdgess 12, Mladen Jeremic 9, Ionuţ Florian Draguşin 9, Marko Stevanovic 6, Lucas Tohatan 3 şi Milos Komatina 3 puncte.

Marcatori CSM  CSU Oradea: Vaidas Kariniauskas 23 puncte, Kristopher Jameil Richard 16, Goran Gajovic 15, Andrei Mandache 11, Bogdan Ţîbîrnă 11, Muhamed Pasalic 5 şi Bogdan Nicolescu 5 puncte.


Rezultatele primei etape din Grupa locurilor 1-6 a Ligii Naţionale la baschet masculin:

BCMU FC Argeş Piteşti - BC CSU Sibiu 81-98

CSM Steaua Eximbank Buc - U-Banca Transilvania Cluj 84-74

BC SCM Timişoara - CSM CSU Oradea 86-88


Clasament:

1.

BC CSU Sibiu

19/4

42

2.

U-Banca Transilvania Cluj

18/5

41

3.

CSM CSU Oradea

16/7

39

4.

CSM Steaua Eximbank Buc

16/7

39

5.

BC SCM Timişoara

15/8

38

6.

BCMU FC Argeş Piteşti

13/10

36

În etapa viitoare, CSM CSU Oradea va juca acasă, sâmbătă, 31 martie, de la ora 17:15, în compania celor de la BCM U FC Argeş Piteşti.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON