URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Fraţii Micula au câştigat un proces cu Statul Român, în urma căruia acesta era obligat să le plătească despăgubiri de 84,5 milioane euro. Cum nimeni nu s-a sinchisit de această problemă, după calcularea dobânzilor şi penalităţilor suma a ajuns la aproape 400 milioane de euro.
Zic şi eu
Adrian Cris
Într-o societate ipocrită, vestea că aproape jumătate din adolescenţii României sunt analfabeţi funcţional (potrivit celei mai recente testări PISA, a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, 44% nu înţeleg un text, deşi cunosc literele care îi formează cuvintele) a fost întoarsă pe toate feţele câteva zile, după care, ca de obicei, a şi fost uitată pentru a face loc altor uimiri, nou-nouţe.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Un monstru în sine, birocrația creează la rândul ei alți monștri. Birocratul are infinit mai mult respect pentru o hârtie semnată și stampilată decât pentru un om în carne și oase. Din spatele unui birou sau baricadat în spatele unei tejghele cu geam termopan, birocratul se simte o ființă superioară, un supra-om, care va descalifica orice biped lipsit de hârtiile necesare pentru a dovedi ce are de dovedit.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie cu privire la termenul în care se pot solicita despăgubiri în cazul provocării unei pagube printr-un act administrativ nelegal. Mai concret, s-a stabilit că termenul de un an pentru solicitarea de despăgubiri în instanță curge de la data la care persoana vătămată a luat cunoștință de paguba efectivă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
SIDA a fost recunoscută pentru prima dată în 1981 în SUA la emigranţii haitieni şi în grupurile de homosexuali din New York, Los Angeles şi San Francisco. Este determinată de virusul imunodeficienţei umane (HIV) şi reprezintă stadiul final al unui şir de boli care apar ca urmare a imunodeficienţei instalate prin infecţia cu acest virus. În majoritatea cazurilor se transmite prin contact sexual (vaginal şi anal), dar şi prin sânge sau produse de sânge infectate şi de la gravida infectată la făt.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
19 Noiembrie 2019, 11:22

Avem EURO, dar nu jucăm la el... Spania a umilit România cu 5-0 în ultimul meci din grupă

Avem EURO, dar nu jucăm la el... Spania a umilit România cu 5-0 în ultimul meci din grupă foto: AFP
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Într-un meci fără miză pentru tricolori, Spania a zburdat pe teren și a arătat adevărata diferență de valoare dintre cele două reprezentative (după ce în tur, România a "obținut" un 1-2 mincinos) impunându-se cu 5-0. Echipa antrenată de Cosmin Contra a terminat pe locul 4, fiind depășită și de Norvegia, în Grupa F a preliminariilor Campionatului European din 2020.

Jucătorii români nu au mai pierdut la acest scor de la meciul cu Serbia din martie 2010.

Ei au ratat calificarea din preliminarii la turneul final, la care Bucureştiul găzduieşte patru meciuri, încă din etapa trecută, când au pierdut, acasă, scor 0-2, cu Suedia.

Cosmin Contra a confirmat, după meciul cu Spania, că nu va mai fi selecționerul României. Acesta a precizat că a luat decizia după meciul cu Suedia, pentru că nu și-a îndeplinit obiectivul: calificarea la Campionatul European.

"Decizia era luată după meciul cu Suedia, de a nu mai continua la echipa naţională pentru că nu mi-am îndeplinit obiectivul. Am spus că dacă nu îmi îndeplinesc obiectivul, nu voi mai continua la echipa naţională. Sper ca jucătorii să înţeleagă că la un nivel aşa de înalt trebuie să aibă ceva în plus... Nu vreau să intru în detalii tactice. Primul lucru care mă frapează, nu se poate echipă naţională să te duci şi să joci cu 6-7 jucători care nu joacă. Sunt jucători care au pierdut minge după minge neavând acest ritm de joc. Spania îţi dă cu terenul în cap dacă te duci cu jucători care nu joacă. Nu se poate să nu legi 3-4 pase, să nu ai agresivitate în joc... Vreau să le cer iertare suporterilor că nu am putut să fac mai mult la echipa naţională. În acelaşi timp, am reuşit şi lucruri bune, astăzi pe teren au fost 7-8 jucători de la naţionala under 21", a spus Contra.

Au marcat: Fabian Ruiz 8, Gerard Moreno 33, 42, Rus 45-autogol, Oyarzabal 90+2

Au evoluat următoarele echipe:

Spania: Kepa - Carbajal, Sergio Ramos (Raul Albiol '63), Inigo Martinez, Gaya - Fabian Ruiz, Busquets, Saul - Gerard Moreno (Oyarzabal '57), Morata, Santi Cazorla (Paco Alcacer '68). Selecţioner Robert Moreno.

România: Tătăruşanu - R. Benzar, Ad. Rus, Nedelcearu, Toşca - T. Băluţă, R. Marin (Cicâldău '65) - I. Hagi (Nistor '73), Stanciu, Fl. Coman (Mitriţă '57) - Puşcaş. Selecţioner Cosmin Contra.

Cartonaşe galbene: Busquets '25 / Nedelcearu '36

Arbitri: Aleksei Kulbakov - Dmitri Juk şi Oleg Maslianko - Denis Scerbakov (toţi din Belarus).

Rezultatele ultimei etape din Grupa F:

Spania vs România 5-0 (Fabian Ruiz 8, Gerard Moreno 33, 42, Rus 45-autogol, Oyarzabal 90+2)
Suedia vs Insulele Feroe 3-0 (Andersson 29, Svanberg 72, Guidetti 80)
Malta vs Norvegia 1-2 (Fenech 40 / King 7, Sorloth 62)

Clasament final:

1. Spania (31-5) 26 puncte

2. Suedia (23-9) 21

3. Norvegia (19-11) 17

4. România (17-15) 14

5. Insulele Feroe (4-30) 3

6. Malta (3-27) 3

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2931 RON
  • 1 EUR = 4.7791 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON