URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 01 APRILIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Una din principalele griji ale Guvernului a fost să înființeze un Grup de Comunicare Strategică. La cum funcționează, însă, această sculă nefericită din mâinile Guvernului se poate numi, fără a greși, Grupul de Cenzură Scandaloasă. După cum pică, pe rând, medicii și spitalele din țară, în plină epidemie de coronavirus, ne dăm seama că un asemenea instrument de propagandă este nu doar binevenit în mâinile autorităților, ci chiar esențial pentru a acoperi catastrofa organizatorică din România.
Zic şi eu
Adrian Cris
În spitalele din Italia şi Spania sunt mii de medici şi asistente care s-au adaptat condiţiilor vitrege şi folosesc pentru protecţie ce au la îndemână, inclusiv saci menajeri. În Italia au şi decedat peste 50 de cadre medicale la datorie. Nici unul n-a dat bir cu fugiţii. Nici acolo, nici în restul Europei. La noi, veştile sunt de Balcani...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Să strigi în gura mare că n-ai ce-ţi trebuie pentru munca de zi cu zi e interzis în sistem. În orice sistem. E revoltă, e disidenţă, e sabotaj! Dăunează la funcţie, la avansări, la sporuri sau măriri de salarii, la relaţiile cu colegii şi cu şefii. Frica de realitate şi băgatul capului în nisip prevalează în faţa sincerităţii...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Așa cum am arătat săptămâna trecută, Codul administrativ a trecut testul de neconstituționalitate și rămâne în vigoare, astfel încât voi prezenta, începând de azi, aspectele cele mai importante aduse de acest act normativ. Întrucât subiectul ultimelor săptămâni în mass-media îl reprezintă Guvernul, mă voi referi la principalele reglementări care vizează această instituţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
18 Iulie 2014, 07:13

A debutat Campionatul European de baschet feminin U18 - Divizia B

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Campionatul European de baschet feminin U18 - Divizia B a debutat joi, când au fost programate atât la Oradea cât şi la Timişoara primele jocuri din faza grupelor.

La Oradea, în Arena "Antonio Alexe"  s-au desfăşurat jocurile primei etape din grupele A şi B.

În primul joc de la Oradea, în cadrul grupei A, reprezentativa Letoniei a întâlnit Germania, echipă pe care a reuşit s-o învingă cu scorul de 78-58. Tot în grupa A, o altă reprezentativă baltică, Estonia, a învins, la limită, Irlanda, cu scorul de 56-55.

În grupa B, meciul Finlanda - Bulgaria a avut nevoie de trei reprize de prelungire pentru a desemna o învingătoare. Aceasta a fost în cele din urmă Finlanda, care s-a impus cu scorul de 105-98.

În cealaltă partidă a grupei B, care s-a desfăşurat după ceremonia de deschidere a competiţiei, Bosnia Herţegovina a întâlnit reprezentativa Luxemburgului, echipă pe care a întrecut-o cu scorul de 75-42.

La Timişoara au fost programate meciurile din cadrul grupelor C şi D. Din grupa D face parte şi reprezentativa României, echipă antrenată de Florin Covaciu şi Carmin Popa. În meciul de debut, România a întâlnit selecţionata Muntenegrului, însă a trebuit să se recunoască învinsă cu scorul de 45-63. Principalele marcatoare din echipa tricoloră au fost Mihaela Maxim, autoare a 12 puncte, şi Maria Sfârlea, cu 11 puncte.

În echipa României s-a aflat şi Timea Peter, care a jucat timp de 18 minute, timp în care a marcat şi 4 puncte.

În celălalt meci din grupa D, Ungaria a învins Ucraina cu scorul de 62-42, în timp ce în grupa C, Israel a dispus de Islanda la o diferenţă de 24 de puncte, cu scorul de 76-52, cum de altfel a câştigat şi Anglia, tot la 24 de puncte diferenţă, cu 64-40, de selecţionata Danemarcei.

Vineri în grupele de la Oradea este zi de pauză, în timp ce la Timişoara, sunt programate două meciuri în grupa C, singura grupă din competiţie care are în componenţă cinci echipe.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3983 RON
  • 1 EUR = 4.8254 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON