Reuşită de senzaţie a orădeanului George Puşcaş. Internaţionalul în vârstă de 23 de ani a înscris sâmbătă seară de trei ori pentru Reading în ultima etapă din Championship, în faţa celor de la Wigan.
Potrivit DigiSport, echipa orădeanului fusese condusă la pauză cu 1-0, iar cele trei goluri marcate i-au adus victoria.
Atacantul român a înscris în minutul 79 din penalty şi a adus-o pe Reading în avantaj două minute mai târziu. A reuşit "tripla" în minutul 84 al partidei.
"Trei goluri, trei puncte, o victorie pentru echipă. Hai Reading!", a scris, după meci, Puşcaş, pe pagina sa de Facebook.
Sport.ro notează că Puşcaş a jucat 18 meciuri pentru Reading, până în meciul de sâmbătă seară reuşind să marcheze doar trei goluri. "George Puscaş este în acest moment, golgheterul echipei, cu 6 goluri reuşite în acest sezon", notează sursa citată.
„Mi-am revenit”
DigiSport arată că atacantul român nu mai marcase pentru echipa de club de mai bine de o lună. Avea doar 3 goluri, iar fanii începuseră să-şi piardă răbdarea.
Sâmbătă seară, vârful a explicat cum a depăşit pasa neagră de la echipa care a plătit 10 milioane de euro pentru a-l aduce de la Inter Milano. "Am avut o perioadă cu adevărat dificilă, dar a trecut, acum vreau să mă concentrez pe ce am de făcut în continuare, în următoarele meciuri. A fost greu pentru mine pentru că un atacant trebuie să dea mereu goluri, dar nu am renunţat niciodată. Am muncit mai mult şi ştiam că golurile vor apărea," a declarat Puşcaş după meci, conform sursei citate.
În urma reușitei, orădeanul a primit numeroase laude atât din partea presei sportive și a publicului, cât și din partea colegilor și a managerului echipei.
"Cred că este momentul crucial pentru noi în acest sezon. Ne-a arătat din nou ce calităţi are, este încă un jucător tânăr de la care se aşteaptă mult. Şi eu am fost la fel de frustrat ca el, ca suporterii, dar eu cred că merită să avem mai multă încredere în el. Când a intrat în vestiar după meci, a fost o atmosferă incredibilă! Parcă a explodat ceva! Toţi jucătorii l-au felicitat, au cântat, l-au aplaudat! Nu pot să vă descriu ce era acolo, dar şi cât de vesel era George!", a povestit Mark Bowen.
"Te iubesc, român sexy şi nenorocit ce eşti", a scris Liam Moore, căpitanul de sâmbătă al echipei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.