URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Mai 2013, 22:35

Înfrângere la un punct: După un meci extrem de tensionat, baschetbaliştii orădeni au pierdut cu Asesoft (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La capătul unui meci fabulos, în care s-au consemnat reveniri în joc incredibile, dar care a avut un final foarte tensionat, ţinând cu sufletul la gură până în ultima secundă publicul spectator, CSM Oradea a fost învinsă de CSU Asesoft Ploieşti la limită, cu scorul de 91-90 în cel de-al doilea meci din semifinalele Campionatului Naţional de baschet masculin. Ploieştenii au egalat, astfel, la 1 raportul întâlnirilor directe.

Meciul a avut nevoie de o repriză de 5 minute de prelungire pentru a se putea decide, fiindcă după timpul regulamentar de joc rezultatul era egal, 80-80.

Spre deosebire de primul joc, de această dată ploieştenii au început mai bine şi primul sfert l-au câştigat cu 24-22, după ce au condus şi mai consistent, dar pe final orădenii au revenit şi s-au apropiat la două puncte. Din păcate nici în sfertul II bihorenii nu au putut mai mult, fiindcă şi acest interval a fost cedat de ei cu 17-19.

Jocul bun de această dată al ploieştenilor, în special la aruncările de la distanţă, unde au avut un procentaj foarte bun, a făcut ca la pauza mare oaspeţii să conducă cu 4 puncte, scor 43-39.

În sfertul III oaspeţii s-au detaşat considerabil pe tabelă, conducând la peste 10 puncte diferenţă, la un moment dat ajungând chiar la 17. Sfertul s-a încheiat în cele din urmă cu 24-15 pentru oaspeţi, astfel că înaintea ultimelor 10 minute tabela indica rezultatul de 67-54 pentru Asesoft.

Ce a urmat în ultimul sfert a fost însă o revenire admirabilă a orădenilor, printr-o apărare bună şi o concretizare apreciabilă în atac. Ultimele trei minute au fost fabuloase pentru orădeni, care nu numai că au reuşit să egaleze, dar au şi preluat conducerea, în cele din urmă scorul a fost egal, 80-80, după ce gazdele au concretizat 26 de puncte, iar oaspeţii numai 13 în acest interval.

S-a trecut apoi în prelungiri pentru a se stabili învingătoarea. Primii care au marcat şi aici au fost orădenii, care s-au aflat la conducere mai în permanenţă, la un moment dat şi cu 88-84, numai că anumite greşeli în defensivă, dar şi o lipsă de luciditate în atac, coroborate şi cu o decizie cel puţin controversată a arbitrilor, care au acordat două aruncări libere pentru oaspeţi şi repunere pentru ei, după aşa zise reacţii negative de pe banca tehnică a orădenilor, au dus ca în final, CSU Asesoft să se impună la un punct, 91-90, lăsând o amărăciune totală fanilor orădeni, care credeau că se poate întâmpla minunea ca CSM-ul să conducă la întâlnirile directe Asesoftul cu 2-0.

De altfel, deciziile brigăzii de arbitri au fost de mai multe ori huiduite de publicul orădean, care le-a considerat incorecte.

La ultimul atac al orădenilor, Franklin a ratat o aruncare de la semidistanţă. Dacă meciul a oferit o bună propagandă baschetului, fiind un spectacol agreabil, plin de suspans, dezamăgirea a fost la fel de mare la final pentru orădeni.

Un episod urât s-a petrecut pe finalul meciului, când tensiunea în rândul oaspeţilor a crescut pe fondul revenirii spectaculoase a orădenilor. Burlacu, de la oaspeţi, tocmai recuperase mingea din coş, după un succes al lui Maric, şi voia să marcheze, când în preajma sa a apărut Milos Pesic. Fără să ezite, căpitanul Asesoft-ului l-a lovit cu un cot în gură. Sportivul CSM-ului a căzut la pământ, iar arbitrii au dictat pe loc fault eliminatoriu pentru Burlacu.

"Nu ştiu ce să spun. Din păcate rezultatul final a fost decis pe alte căi, asta neînsemnând că noi nu am avut punctele noastre slabe. Nu contează însă pentru că astăzi, după părerea mea, sincer, am fi meritat să câştigăm. În vestiar i-am felicitat pe băieţi, care, în paranteză fie spus, sunt total dărâmaţi, dar le-am transmis toate felicitările mele din toată inima şi le-am spus că ei merită absolut totul pentru felul cum s-au luptat şi, deşi, în general nu gândesc aşa, dau dreptate tuturor celor care se feresc să întâlnească Asesoftul în play-off până în finală", a declarat, la conferinţa de presă de după joc, antrenorul gazdelor, Cristian Achim.

"Devine o problemă, că mi se întâmplă deja a treia oară. Am controlat meciul tot, am condus cu 15 puncte, am jucat mai bine şi ultimele 3 minute au fost incredibile. Nu trebuia să intrăm în prelungiri după ce am condus cu 17 puncte. Am făcut tâmpenii după tâmpenii. Cred că meciurile acestea sunt frumoase numai pentru spectatori", a declarat, la rândul său, tehnicianul oaspeţilor, Vladimir Arnautovic.

Principalul marcator al meciului a fost Cătălin Burlacu, autor a 22 de puncte, secondat de Daniel Dillon, de la CSM, cu 21 de puncte. După două jocuri, raportul întâlnirilor directe dintre CSM Oradea şi CSU Asesoft Ploieşti a devenit astfel egal, 1-1. Următoarele două dispute sunt programate săptămâna viitoare pe terenul celor de la Asesoft. Meciul al treilea va avea loc astfel, la Brazi, miercuri, 8 mai.

În cealaltă semifinală conduce BC Mureş cu 2-0, după ce şi joi seara s-a impus pe teren propriu, cu 96-88, în faţa celor de la Gaz Metan Mediaş.


CSM Oradea - CSU Asesoft Ploieşti 90 - 91 (22 - 24, 17 - 19, 15 - 24, 26 - 13, 10-11)
Sala: Arena "Antonio Alexe"
Spectatori: 1900
Arbitri: Marius Ciulin, Laurenţiu Grigoraş, Fabiana Martinescu
Comisar FRB: Marius Marinescu
Marcatori CSM Oradea: Daniel James Dillon 21 puncte, Wiliam Edward Franklin 17, Milos Pesic 14, Zarko Comagic 10, Nemanja Maric 9, Bogdan Şîbîrnă 8, Ivan Stefanovic 6, Silviu Lupusavei 3 şi Laszlo Lazar 2 puncte.
Principali marcatori CSU Asesoft: Cătălin Burlacu 22 puncte, Aleksandar Vlahovic 18 şi Predrag Miletic 15 puncte.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON