URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 18 MARTIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Aquapark-ul din Oradea este pe profit, în ciuda faptului că 90% dintre aceste stabilimente merg pe pierdere. Adică sunt un fel de Teatru ori Filarmonică, numai cu ceva mai multă apă. Pe lângă meritele incontestabile de gospodari ale celor de la ADP, trebuie să recunoaștem că succesul se datorează și conjuncturii.
Zic şi eu
Adrian Cris
Se zice că doar cine nu munceşte nu greşeşte (deşi eu, personal, cred că greşeşte şi cel ce nu munceşte). În orice caz, bărbaţi sunt cei care îşi asumă greşelile, iar eu îmi declar apartenenţa la această categorie. Ca atare, recunosc că după ce am primit reacţia lui Pásztor, i-am verificat argumentele, cum că deplasarea în interes de serviciu în Austria a făcut-o separat de cea în interes privat în Elveţia. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Înţeleg miza politică a scandalului cu Aeroportul fost internaţional Oradea şi cum bâjbâielile celor de la Consiliul Judeţean le dau apă la moară celor care conduc Primăria. Oamenii politici îşi vânează paşii greşiţi şi erorile profesionale pentru a-şi da la gioale în public, pentru a faulta cât mai grav prestigiul celuilalt. Cel mai adesea, vorbele lor rămân doar vorbe, simple declaraţii politice vitriolante, fără urmări practice.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care credeţi că ar fi soluţia cea mai bună pentru reintroducerea zborurilor internaţionale e Aeroportul din Oradea?

De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Instanţa Supremă s-a pronunţat recent, printr-o decizie de speţă, în sensul în care Ghidul pentru acordarea daunelor morale emis de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii nu este obligatoriu pentru instanţe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Scleroza multiplă este o boală caracterizată prin inflamaţia şi distrucţia selectivă a mielinei sistemului nervos central, cu apariţia unor zone de cicatrizare. Mielina este o substanţă care înveleşte fibrele nervoase, având un rol important în conducerera influxului nervos şi care apare în luna a 5-a vieţii intrauterine cu definitivare după naştere. Boala mai este denumită şi scleroza "în plăci" datorită aspectului zonelor cicatrizate ale creierului, leziunile fiind denumite "plăci".
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
23 Octombrie 2010, 15:27

FC Bihor a învins Alba Iulia cu 2-0 (FOTO)

FC Bihor a învins Alba Iulia cu 2-0 (FOTO) FC Bihor a învins Alba Iulia cu 2-0

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce în urmă cu o săptămână FC Bihor a învins în deplasare pe Silvania Şimleul Silvaniei, scor 1-0, gazdele au avut de înfruntat sâmbătă, pe teren propriu, pe Unirea Alba Iulia, un adversar mult mai experimentat, care venea, la rândul ei, după un o victorie împotriva CS Mediaş.

Debutul partidei a fost favorabilă orădenilor, care au fost la un pas de a deschide scorul în minutul 14. Sorian l-a găsit liber, pe dreapta, pe Florean, care a şutat surprinzător la colţul scurt, mingea a lovit bara şi a ricoşat la portarul Rotaru.

Din păcate jocul gazdelor s-a stins uşor, în timp ce jucătorii de la Unirea Alba Iulia au pus stăpânire pa mijlocul terenului şi a ameninţat serios poarta lui Filip.

Selagea a şutat anemic din mijlocul careului mare (minutul 20), Cristea nu a găsit spaţiul porţii într-un moment în care portarul orădean era culcat la pământ (minutul 25), după care tot Selegea a trimis mingea cu capul peste poarta goală în ultimul minut al primei reprize.

Pauză benefică

La reluare, antrenorul Ghiţ l-a introdus în teren pe atacantul Markus, revenit după o accidentare, care a şi schimbat registrul tactic al partidei. Combinaţiile cu Florean şi Bîrză a prins pe picior greşit apărarea Unirii Alba Iulia, dar Rotaru a fost la post şi mingea şutată puternic de Markus nu a găsit spaţiul porţii adverse.

În minutul 61, orădenii au deschis scorul în urma unui şut puternic trimis de Danci, mingea a atins un apărător al oaspeţilor şi a deviat în poarta apărată până atunci bine de Rotaru.

A fost momentul de descătuşare a echipei orădene, care şi-a mai creat câteva ocazii bune de a marca. În minutul 68 Bîrză, scăpat singur pe contraatac, a preferat o acţiune personală în locul unei pase la Markus sau Florean, aflaţi singuri în faţa porţii adverese, şi a piedut mingea în duel cu portarul Rotaru.

Markus revine cu gol

Pe fondul acţiunilor de atac tot mai periculoase ale fotbaliştilor orădeni, apărarea Unirii a cedat tot mai des, mai ales după ce fundaşul oaspeţilor, Poverlovici, a fost eliminat în minutul 72 pentru al doilea cartonaş galben.

De situaţia creată a profitat Adrian Markus, care în minutul 84 nu i-a mai dat nicio speranţă potarului Rotaru, golul marcat având darul de a consemna o victorie care situează FC Bihor pe locul doi în clasament. Meciul de sâmbătă s-a încheiat cu 2-0 pentru orădeni.

FC Bihor - Unirea Alba Iulia 2-0 (0-0)

Stadion "Iuliu Bodola" - spectatori 1.000

Au marcat: Danci (minutul 61), Markus (minutul 84)

FC Bihor: Fildan - Oltean, Muscă, Deaconescu, Tegzeş - Florean (80 Chis), Popa Mădălin, Danci, Copil (46 Markus) - Sulea (25 Bîrză), Sorian.
Antrenori: Gheorghe Ghiţ şi Marius Marinău

Unirea Alba Iulia: Rotaru - Negură, Poverlovici, Soporan, Giurgiu - Szabo (70 Buş), Sabou, Selagea, Stan (76 Grozav, 86 Himcinschi) - Cristea, Mureşan.
Antrenor: Marius Baciu.

Carztonaşe galbene: Popa Mădălin, Danci, Bîrză - Poverlovici (2)
Caronaş roşu. Poverlovici (minutul 72)

clasament.jpg 

Rezultatele etapei a IX-a
Liga a II-a; Seria a II-a

CS Mioveni - UTA 3-3
Au marcat: Olteanu 18, Năuiu 28, Ayza 49 / Ţucudean 53, Drăgan 58, Neagu 74

CSM Rm. Vâlcea - Silvana Şimleul Silvaniei 3-0
A marcat: Balauru 4, 54, 70

ACU Arad - FC Argeş 0-3
Au marcat: Voicu 35, Murineanu 72, Popa 83

Gaz Metan CFR Craiova - Petrolul 1-1
Au marcat: Trifu 42 / Opriţa 82

Arieşul Turda - Mureşul Deva 2-0
Au marcat: Şaim 23, Bucur 34

FC Bihor - Unirea Alba Iulia 2-0
Au marcat. Danci 61, Markus 84

Voinţa Sibiu - Alro Slatina 0-0

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Deplasare la Arad
Peluza Nord Oradea organizeaza deplasare la Arad cu ocazia disputarii partidei dintre UTA si FC Bihor Oradea. Costul transportului este de 20 de lei dus intors. Intalnirea va avea loc la stadion, langa Hotelul Toscana (fostul Eden). Locurile sunt limitate, inscrierea telefonica este obligatorie! Pentru inscrieri si alte informatii, sunati la 0748/615 924, 0720/069 451 sau 0770/135 268
Postat 25 Octombrie 2010, 11:07 de BihorFC
corectii
cs medias = de fapt CS Mioveni. Debutul a fost favorabila???? jucatorii... A amenintat poarta ????
Postat 24 Octombrie 2010, 07:39 de jorgensen
count display

FOTO BIHOREANUL

  • La mulți ani, ERA Park! Carla’s Dreams i-a cucerit, sâmbătă seară, pe orădeni (FOTO / VIDEO)
  • Înaripatele Oradiei: Malurile verzi ale Crişului Repede şi stufărişul au atras în oraş numeroase specii noi de păsări (FOTO)
  • Puzderie de lume în centrul Oradiei, de Ziua Maghiarilor. Îmbrăcat în huszár, Szabó Ödön a acuzat că maghiarii sunt discriminaţi (FOTO/VIDEO)
  • #șîeu... NU: Angajaţii lui Ştefan Mandachi de la Oradea, împiedicaţi să protesteze în faţa propriului restaurant printr-un ordin al... „doamnei de la Lotus” (FOTO/VIDEO)
  • #Șîeu: Bihorenii au protestat pentru autostrăzi. Vezi cine și cum a manifestat! (FOTO / VIDEO)
  • Colţ al imaginaţiei: Viitorii designeri orădeni și-au expus munca în holul Bibliotecii Universității (FOTO)
  • Protestul #şieu în Oradea: O firmă şi-a oprit complet activitatea, pentru întreaga zi! (FOTO / VIDEO)
  • #şîeu: BIHOREANUL a făcut un inventar al proiectelor de infrastructură promise în judeţul Bihor şi neonorate (FOTO)
  • Incendiu la blocul Cicero din Oradea (FOTO / VIDEO)
  • Cupa Satelor: O primă ediţie reușită în fotbalul bihorean (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2031 RON
  • 1 EUR = 4.7569 RON
  • 1 HUF = 0.0151 RON