URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Ianuarie 2019, 22:30

CSM CSU Oradea a învins cu 82-76 echipa din Piteşti şi a încheiat prima fază a Ligii Naţionale pe locul IV (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Jucătorii de la CSM CSU Oradea au încheiat prima fază a ediţiei 2018-2019 din Liga Naţională de baschet masculin cu o victorie în faţa celor de la BCM U FC Argeş Piteşti.

Roş-albaştrii s-au impus, duminică, la Arena Antonio Alexe, cu scorul de 82-76, în ultima etapă din Grupa A.

Tehnicianul Cristian Achim a început jocul cu Watson, Richard, Fometescu, Zekovic şi Valeika. Debutul a fost foarte bun pentru campioni, care s-au desprins la 13-4 în primele minute de joc, graţie a trei reuşite de pe semicerc semnate de Zekovic. Totuşi, oaspeţii au echilibrat jocul, s-au apropiat la un singur punct, dar în cele din urmă bihorenii au intrat în prima pauză cu un avantaj de şase puncte, scor 21-15.

Sfertul II a consemnat o lipsită de inspiraţie în ofensivă pentru gazde, dar şi un nivel slab al defensivei, fapt care a dat aripi piteştenilor, care au trecut în avantaj. La jumătatea confruntării, BCM U FC Argeş conducea cu 42-39.

În jumătatea secundă, elevii antrenorului Cristian Achim au intrat mult mai bine, au avut un nivel de agresivitate pozitivă în atac, iar la libere s-au descurcat aproape perfect. Pe acest fond, au revenit la conducere pe tabelă, iar în ultima pauză "leii roşii" conduceau cu 59-57.

Debutul ultimei secvenţe a fost bun pentru argeşeni, care au trecut din nou la conducere, dar, impulsionaţi şi de public, jucătorii echipe gazdă au revenit spectaculos, au trecut la conducere, ba mai mult s-au detaşat, după ce Watson a avut un final foarte bun de meci. Astfel, jocul s-a încheiat cu scorul de  82-76 în favoarea CSM-ul, care a bifat victoria la primul joc de pe teren propriu din noul an calendaristic.

"A fost un meci foarte important pentru noi, atât prin prisma ultimelor rezultate, a absenţei unui jucător foarte important pentru noi, dar şi prin prisma efectului imediat pe care rezultatul acestui meci îl are în ceea ce ne priveşte în raport cu Piteştiul, urmăritoarea noastră din clasament. A fost un meci deloc uşor, oaspeţii au jucat foarte bine, lucru care nu mă surprinde", a declarat, la conferinţa de presă după meci, antrenorul bihorenilor, Cristian Achim.

De menţionat că la meci a asistat şi Miha Zupan, fost jucător de bază al CSM în ediţia în care formaţia orădeană a cucerit primul titlu naţional. De altfel, la început, Zupan a efectuat primul angajament onorific al partidei. El a ajuns acum din nou la Oradea, cu prilejul unui congres al Asociaţiei Surdo-Muţilor, "comunitate a cărei ambasador este", după cum informează clubul orădean.

În jocul cu piteştenii, care a consolidat poziţia a IV-a în clasament a roş-albaştrilor, Dragan Zekovic a fost cel mai eficace jucător, cu 18 puncte. L-au urmat Marcus Ginyard, cu 14 puncte, Muhamed Pasalic, cu 13 puncte, Giordan Watson, cu 11 puncte, şi Kris Richard, cu 10 puncte. 

De la oaspeţi, Tony Bishop a fost principalul marcator, 18 puncte, iar Ivan Siriscevic l-a secondat, cu 15 puncte.

Bihorenii au încheiat prima fază a sezonului regulat din Liga Naţională cu 9 victorii şi 5 înfrângeri, pe locul al 4-lea, urmând a debuta în faza a doua, peste o săptămână, la Craiova, în compania echipei locale.

"Obiectivul meu este să terminăm sezonul regulat între primele trei. Sigur, nu înseamnă nimic. În primul rând este foarte important să terminăm în primele patru pentru a beneficia de avantajul terenului propriu în primul tur din play-off. Din semifinale se poate întâmpla orice, dacă se ajunge acolo. Totuşi, eu mi-aş dori să urcăm între primele trei până la încheierea sezonului regulat", a mai declarat tehnicianul Cristian Achim.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON