URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Ianuarie 2013, 10:18

CS Oşorhei vizează o campanie de transferuri spectaculoase (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După echipele FC Bihor şi Luceafărul Felix, şi singura reprezentantă a judeţului Bihor în eşalonul al III-lea, CS Oşorhei, şi-a reluat pregătirile după pauza din această iarnă.

Luni, la terenul de la Oşorhei, ocupanta poziţiei secunde în Seria a V-a din Liga a III-a după turul de campionat, a sunat adunarea, în vederea pregătirii stagiunii de primăvară.

La primul antrenament, condus de antrenorul Cosmin Bodea, au răspuns prezent din vechea gardă următorii jucători: Fildan, Hava, Danciu şi Puşcău - portari; Ş. Pop, S. Ban, Pintea, Fitero, Pereţ, Todea, Galea, Nistor, Briciu, Moise, Magda, Lupaşcu şi Hyged. Au lipsit Ştefănuţ, aflat în probe la Dinamo II, precum şi Sălăjan, Cura şi Tăut, reîntorşi la Luceafărul. De altfel, antrenorul Cosmin Bodea a anunţat faptul că în această iarnă "s-a renunţat la toţi jucătorii de la Luceafărul".

În ceea ce priveşte noutăţile, la primul antrenament au fost prezenţi Ovidiu Lupşe (Biharea Vaşcău), Andrei Mălai (FC Hidişel), Raul Lerinţiu (Atletic Oradea), Alexandru Haiduc (Frontiera Oradea), Daniel Toma (Bihorul Beiuş), Victor Dobrescu (Poiana Câmpina), Horvath Robert (Cetate Deva), Lorincz Norbert (FC Bihor II), Morar (CS Vladimirescu) şi Cristian Lupuţ (Luceafărul Felix).

Conducerea clubului se mai află în discuţii cu o serie de jucători cunoscuţi, în vederea transferări la echipa din Oşorhei, pentru a acoperi posturile deficitare. "Avem nevoie de un fundaş dreapta, un fundaş stânga, un mijlocaş dreapta, un vârf, pe lângă aducerea lui Cristi Lupuţ, care este sigură", a precizat tehnicianul.

Între jucătorii vizaţi de CS Oşorhei pentru a fi cooptaţi în lotul echipei din această iarnă se numără Blănaru (Luceafărul Felix), Sfârlea (FCM Tg. Mureş), Andor (Chimia Brazi) şi încă un junior sub 21 de ani. În acest sens, vor fi testaţi săptămâna aceasta câţiva jucători tineri, proveniţi de la LPS Banatul Timişoara.

Cum împrumutul lui Raymond Lukacs de la Astra a expirat în decembrie, acesta s-a întors la echipa de care aparţine, urmând a fi împrumutat, se pare, la o altă formaţie.

În ceea ce priveşte programul pregătirilor echipei CS Oşorhei, acesta cuprinde în perioada 21 ianuarie - 3 februarie antrenamente pe plan local, la Oşorhei. Apoi, în locul cantonamentului preconizat la Poiana Braşov, care nu va mai avea loc fiindcă se suprapune cu Festivalul Olimpic European, vor avea loc două stagii centralizate, la Stâna de Vale, primul, în perioada 4-10 februarie, şi după doar două zile, cel de-al doilea, la Băile Felix.

Au fost stabilite şi jocurile amicale: pe 2 februarie cu FC Hidişel, pe 20 februarie cu Luceafărul, pe 23 februarie cu Termal Gyula, pe data de 2 martie cu FC Botoşani şi pe 8 martie (când va avea loc prima etapă din retur, dar CS Oşorhei va sta), cu un adversar nestabilit încă.

Pe lângă aceste jocuri, preşedintele Alexandru Krenek şi antrenorul Cosmin Bodea mai preconizează pentru echipă încă unul sau două meciuri, "în funcţie de adversari".

"Turul l-am terminat pe locul II, pentru mine a fost un fapt mulţumitor. De la retur aştept ca jocul să se îmbunătăţească, să transferăm 3-4 jucători pe posturi deficitare şi să îmbunătăţim jocul de acasă, fiindcă am avut unele probleme pe teren propriu în tur. Poate fi depăşită şi FC Hunedoara, echipa de pe primul loc. Totul depinde numai de noi. Dar lupta va fi dificilă, fiindcă, de exemplu, mai speră la promovare şi Olimpia Satu Mare", a declarat, la reunirea lotului, tehnicianul principal Cosmin Bodea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON