URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Septembrie 2019, 09:47

Campionii României s-au întors: Baschetbaliștii de la CSM Oradea au fost prezentați oficial într-o gală la Filarmonică (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Suporterii orădeni au cunoscut, oficial, noul lot al echipei de baschet CSM CSU Oradea vineri seară, în sala Filarmonicii de Stat. Circa 250 de persoane s-au strâns pentru a se reîntâlni cu jucătorii din sezonul trecut şi pentru a-i cunoaşte pe cei nou-veniţi

În prima parte a galei, pe lângă prezentarea rezultatelor din ultimii ani ai echipei, moderatorul evenimentului, Tomy Kanics, a anunţat că din acest sezon, holul Arenei Antonio Alexe va fi împodobit cu portretele celor mai importante personalităţi ale baschetului orădean. Primele trei persoane au fost anunţate vineri seară.

Hall of fame

Primul portret îi va aparţine baschetbalistului Toni Alexe (foto). Născut la Constanţa, el a devenit orădean la sfârşitul anilor '80, când a făcut parte din echipa de aur a clubului Dinamo Oradea. Înalt de 1,92 metri şi bine clădit, s-a remarcat ca un baschetbalist agresiv şi tehnic, calităţi ce aveau să-i aducă banderola de căpitan a Naţionalei de baschet, pentru care a jucat în peste 100 de meciuri între anii 1997 şi 2002. Vreme de 9 ani s-a stabilit cu familia în Ungaria, unde a jucat între 1995 şi 2000 pentru cluburile Szolnoki Olaj şi Sopron. Întors în ţară, a evoluat între anii 2000 şi 2002 pentru West Petrom Arad.

În anul 2003, după întoarcerea definitivă în România, Toni Alexe a pus, alături de Şerban Sere (actualul preşedinte al clubului CSM CSU Oradea), bazele Clubului Atletic Oradea, un proiect care a reînviat baschetul orădean. Toni a decedat în 21 ianuarie 2005, în urma unui accident de maşină petrecut în timp ce venea spre Oradea, după un joc important în cupele europene cu Asesoft Ploieşti. Acesta a fost înmormântat în oraşul de pe Criş.

"Au trecut 14 ani de când Toni nu mai este, dar mă bucur că Oradea nu l-a uitat. Sunt sigură că acum se uită la voi cu mândrie şi joacă baschet şi acolo, în cer", a transmis soţia sa, Lia Alexe. Mesajul său video a fost redat pe un videoproiector, deasupra scenei Filarmonicii.

Cel de-al doilea portret îi va aparţine fostului jucător al CSM Oradea, William Franklin, care a avut mai multe reveniri la CSM Oradea.

Antrenorul care a ridicat echipa de baschet masculin la nivelul de campioană, Cristian Achim, va fi cel de-al treilea personaj de pe Hall of fame. "Ştim că este foarte greu să ne menţinem campioni, însă vom încerca ca şi în acest sezon să dăm tot ce e mai bun din noi. Suntem pregătiţi", a spus antrenorul, invitat pe scenă.

Noutăţile sezonului

Surprizele noului sezon sunt jucătorii Aaron Brousard (foto), originar din SUA, care va juca pentru prima dată în România, şi Cătălin Baciu, care a evoluat ultima dată la a SCM Timişoara, unde a avut în sezonul precedent 34 jocuri în Liga Naţională şi patru în Cupa României.

În continuare, lotul Campioanei României este format din Giordan Watson, Kris Richard, Tudor Fometescu, Pavle Reljic, Bobe Nicolescu, Sean Barnette, Edward Petrescu, Darius Meluţ, Arturas Valeika, Dragan Zekovic şi Nikola Markovic. 

Cel mai recent succes al "leilor roşii" a fost miercuri, când au câştigat ediţia 2019 a Memorialului Antonio Alexe. Acest meci a fost şi ultimul din perioada de pregătire a campionilor României, de acum urmând să aibă în program doar jocuri oficiale. Distribuită de FIBA (Federaţia Internaţională de Baschet) Europe în primul tur preliminar al BCL (Basket Champions League), echipa pregătită de antrenorul Cristian Achim se va confrunta cu Falco KC Szombathely, campioana Ungariei, în data de 17 septembrie, pe terenul adversarilor.

Manşa secundă este programată pentru 20 septembrie, în Arena Antonio Alexe. În cazul în care vor reuşi să acceadă în turul secund preliminar al BCL, roş-albaştrii se vor întâlni cu BK Ventspils, campioana en-titre a Letoniei, cele două meciuri fiind programate pentru 26 şi 29 septembrie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Mădălina Sim
Ai fost la eveniment? L ai văzut pe marc carter? Este penibil ca un ziarist local sa nu stie lotul echipei locale!
Postat 14 Septembrie 2019, 10:08 de fcbihor1958
RE: Mădălina Sim
Aoleu, te pomeneşti că ar trebui să îl ştim pe de rost :)
Postat 14 Septembrie 2019, 17:21 de Moderator
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON