URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Noiembrie 2018, 00:25

Baschet: România a învins cu 88-83, Kosovo, la Oradea şi păstrează şanse de calificare (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După un joc echilibrat, care a ţinut spectatorii cu sufletul la gură până la ultima sirenă, prima reprezentativă de baschet masculin a României s-a impus, joi seară, în Arena Antonio Alexe, în faţa selecţionatei Kosovo, într-un joc ce a contat pentru Grupa B din faza secundă a precalificărilor pentru Campionatul European din anul 2021.

Jocul s-a încheiat cu scorul de 88-83 în favoarea selecţionatei tricolore, care a obţinut, astfel, primul succes din această grupă, după ce în meciul de debut a pierdut în Macedonia.

Antrenorul Tudor Costescu a început partida cu Alxandru Olah, Giordan Watson, Nandor Kuti, Mirel Dragoste şi Roland Torok. Primul sfert a fost adjudecat de formaţia oaspete, cu scorul de 17-14, apoi în următoarele zece minute, orădenii s-au impus ei la o diferenţă de trei puncte, cu 21-18, ceea ce a făcut ca în pauza mare echipele să intre la egalitate, cu scorul de 35-35.

La revenirea pe suprafaţa de joc, tricolorii au avut o prestaţie bună şi şi-au adjudecat sfertul III cu 24-18, fapt care a făcut ca tabela să consemneze înaintea ultimei secvenţe avantajul de şase puncte al echipei României, cu 59-53.

Începutul ultimului sfert a fost foarte bun pentru kosovari, care au trecut în avantaj cu 62-59, după care au egalat la 65, dar apoi au urmat momente bune în jocul tricolorilor, care s-au desprins la 77-66, cu 3 minute şi jumătate înainte de final. Deşi însă cu un minut înainte de final românii aveau un avantaj de opt puncte, 80-72, oaspeţii s-au apropiat incredibil pe tabelă, scorul a devenit 84-83 pentru tricolori, cu doar câteva secunde până la final, dar precizia de la aruncările libere din ultimele secunde ale jucătorului de la CSM CSU Oradea, Giordan Watson a făcut ca în cele din urmă echipa României să se impună la o diferenţă de cinci puncte, cu scorul de 88-83.

Principalul marcator a fost pentru tricolori jucătorul orădenilor de la CSM CSU, Giordan Watson, autor a 19 puncte. L-au urmat Olah, cu 15 puncte, Dragoste şi Kuti, cu câte 13 puncte, şi Paliciuc, cu 10 puncte. Orădeanul de la U BT Cluj, Roland Torok, şi-a trecut şi el în cont 9 puncte.

De la Kosovo, Soshi a fost cel mai eficace, cu 29 de puncte înscrise, urmat de Berisha, cu 24 de puncte şi Morina, autor a 22 de puncte.

"Este o victorie muncită acasă, prima în grupa de precalificare. Mi-aş fi dorit să fie o victorie mai consistentă, dar oricum mă bucură rezultatul şi, în general, şi evoluţia echipei. Este o victorie şi de moral pentru noi, după ce am avut şi câteva absenţe în lot", a declarat, la finalul partidei, selecţionerul echipei României, Tudor Costescu.

De menţionat că în acest joc nu au putut evolua pentru prima reprezentativă tricoloră Vlad Moldoveanu, Iulian Orbeanu, Bobe Nicolescu, Emanuel Căţe şi Tudor Fometescu, cu toţii accidentaţi. La aceştia îl putem adăuga însă şi pe Andrei Mandache, cel care s-a retras în vară de la echipa naţională.

După acest meci, echipa României are o victorie şi o înfrângere şi păstrează şanse de calificare pentru faza următoare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON