URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 19 IANUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cum arată bugetul Oradiei, e clar că cele peste o sută de investiţii se vor întinde pe mai mulţi ani. Asta pentru că în România este imposibil să-ţi planifici ceva şi să iasă la timp. Cauzele sunt multiple, de la suprasolicitarea personalului, la greşeli elementare, la lipsa proiectanţilor şi a constructorilor, toate pe fondul unei birocraţii ucigătoare, bine întreţinute de funcţionarii puşi politic în posturi. Totuşi, Primăria are două restanţe pe care nu mai are voie să le rostogolească pe anii viitori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă. Nici peisajele, nici simpla existenţă a pârtiei nu asigură, de la sine, dezvoltarea aşezării. A dovedit-o episodul de la finele anului trecut, întins pe încă două săptămâni anul acesta, când autorităţile locale s-au dovedit incapabile să menţină în funcţiune telescaunul. Ratând vârful sezonului de schi, oraşul a pierdut încasări serioase
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Când mergi în ţări exotice e bine să ştii limba băştinaşilor. Astfel scade considerabil riscul de a fi tratat drept duşman şi s-o sfârşeşti la proţap ori să admiri pe vecie frumuseţile locului dintr-o ţeapă arborată pe meterezele unei cetăţi. Dacă le mai duci localnicilor şi nişte mărgele de sticlă frumos colorate, ai şanse mari să ajungi om respectat şi chiar să urci în ierarhia locală până la statutul de semi-zeu.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?

De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, legislaţia României permite oricărui cetăţean să aibă acces la informaţiile de interes public, arătând expres ce categorii de informaţii nu sunt considerate de interes public. În ceea ce priveşte procedura prin care cetăţeanul poate avea acces la informaţiile de interes public, Legea nr. 544/2001 prevede că autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a organiza compartimente specializate de informare şi relaţii publice sau de a desemna persoane cu atribuţii în acest domeniu.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Trichineloza este o boală parazitară acută produsă de Trichinella spiralis (un vierme cilindric lung de 1-4 mm şi cu diametrul de 0,04 mm), care parazitează animalele carnivore, porci mistreţi, urşi, vulpi, câini, pisici, şobolani etc. Sursa de infecţie pentru om este carnea infestată şi insuficient preparată termic...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Inteligenţa este râvnită în ziua de azi ca un atribut fără de care persoana nu se poate descurca eficient în viaţă. Adevărul este însă că inteligenţa corelează extrem de bine cu probleme de ordin mental, afectiv şi social. Oamenii cu IQ ridicat întâmpină mai multe dificultăţi în a se integra în societate, mulţi suferă de depresie, anxietate sau alte tulburări, iar o mică parte au chiar şi boli mintale.
21 Septembrie 2010, 20:01

Preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii (FOTO)

Preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii (FOTO) Preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Universitatea din Oradea a organizat marţi o ceremonie de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa preşedintelui Comitetului Olimpic Internaţional, Jacques Rogge, care s-a aflat în municipiu pentru acest eveniment, dar şi pentru inaugurarea primului Centru Teritorial de Studii şi Cercetări Olimpice din România, aflat în cadrul aceleiaşi Universităţi.

Sună telefoanele...

"Domnule preşedinte Jacques Rogge, Senatul nostru şi eu personal apreciem în mod deosebit întreaga dumneavoastră activitate, atât pe linie sportivă, cât şi ştiinţifică", a declarat rectorul Universităţii din Oradea, Cornel Antal, în deschiderea evenimentului.

Decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Oradea, Octavian Bâc, a fost cel care a prezentat "Laudatio" pentru Jacques Rogge, în cadrul căruia a menţionat cele 20 de titluri Doctor Honoris Causa pe care preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional le deţine, dar şi alte reuşite. Deşi momentul ar fi trebuit să fie unul solemn, Bâc a reuşit să stârnească şi zâmbete printre invitaţii evenimentului, dar şi priviri ce exprimau dezamăgirea, când în timpul citirii reuşitelor lui Rogge, i-a sunat telefonul. Culmea, aparatul se afla în buzunarul de la sacou, iar cum peste haine Bâc avea roba de decan, oprirea soneriei telefonului s-a dovedit dificilă.

"Sunt extrem de încântat să primesc titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii dumneavoastră", a declarat Jacques Rogge în cuvântarea sa de mulţumire. "Sportul are un loc şi un rol important în societate. Totuşi, trebuie să observăm că practicarea educaţiei fizice şi a sportului este din diverse motive în declin în programa şcolară a ţărilor dezvoltate", a mai spus preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional. De asemenea, Rogge a adăugat că, "după cum Pierre de Coubertin a spus de nenumărate ori, olimpismul e mai mult decâ competiţie şi sport, e o stare de spirit".

Oradea olimpică

După decernarea titlului către Jacques Rogge, preşedintele filialei Bihor a Academiei Olimpice Române şi totodată prorector al Universităţii din Oradea, Iacob Hanţiu, i-a oferit preşedintelui Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Octavian Morariu, prezent şi el la ceremonie, o diplomă de excelenţă pentru dezvoltarea sportului în România. Morariu, la rândul său, a oferit Universităţii un trofeu.

La finalul festivităţii, reprezentanţii Universităţii, preşedintele CIO şi invitaţii la eveniment au participat la inaugurarea Centrului Teritorial de Studii şi Cercetări Olimpice din România, aflat în cadrul Universităţii orădene. Centrul este primul de acest gen din România şi, potrivit rectorului Cornel Antal, este o structură a Centrului de Performanţă Umană al Universităţii şi are menirea de a realiza proiecte prin care să promoveze olimpismul, dar şi de a realiza cercetare olimpică.

Preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional şi rectorul orădean au tăiat o panglică simbolică a centrului, aflat la etajul al IV-lea al bibliotecii universitare, moment la finalul căruia rectorul a declarat că prezenţa lui Jacques Rogge la inaugurare "ne obligă să dezvoltăm acest centru".

Un pas important 

Pe de altă parte, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful CIO a apreciat că România va face în 2013 un pas important din punct de vedere al olimpismului. "Ştiu că în februarie 2013 Comitetul Olimpic Român va organiza Festivalul Olimpic al Tineretului European. Este un pas important pentru a intra în organizarea jocurilor olimpice", a spus Rogge.

Totuşi, el a menţionat că nu poate preciza mai multe privind posibilitatea organizării Jocurilor Olimpice în România, întrucât nu cunoaşte datele infrastructurii sportive din ţara noastră.

Români la CIO

Jacques Rogge a vorbit şi despre posibilitatea ca România să aibă un reprezentant în Comitetul Olimpic Internaţional. "Comitetul va lua în considerare în viitor acest lucru. Nu pot pune o dată fixă, multe ţări cer să aibă reprezentanţi. Trebuie să facem un echilibru între continente", a spus Rogge. Acesta a asigurat însă că România are un mare prezent şi un viitor olimpic.

După cum se ştie, la ora actuală, ţara noastră nu are nici un reprezentant în Comitetul Internaţional Olimpic. De la decesul lui Alexandru Şiperco - om de sport nelipsit timp de 43 de ani din CIO, cel care a deţinut cea mai înaltă funcţie pe care a avut-o un oficial român, de prim-vicepreşedinte al organizaţiei - interesul României pentru o poziţie în cel mai înalt forum olimpic a devenit tot mai des declarat. Printre românii al căror nume se vehiculează pentru a ocupa această funcţie se numără preşedintele COR, Octavian Morariu, dar şi cel al Federaţiei Internaţionale de Judo, Marius Vizer.

De altfel, cei doi au fost prezenţi la evenimentul de la Oradea, alături de alte oficialităţi din lumea sportului, printre care şi preşedintele Uniunii Europene de Judo, Sergey Soloveychik, preşedintele Federaţiei Române de Judo, Eduard Doandes, secretarul de stat din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Doina Melinte.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
ce tara
Ce tara de *.Marius Vizer face mai multa imagine Romaniei si Oradiei decat toti politicienii la un loc.Acum vreo 5 ani vroiau sa-l aresteze intr-un dosar contrafacut la comanda fratilor Micula cu care este in razboi de 20 de ani.Dar fratii Micula cum de nu fac nimic pentru Oradea sau Romania?Daca Vizer nu era un spotiv si un om de caracter ,probabil ca la ce a primit de la tara asta ar fi negat ca e bihorean si roman .
Postat 21 Septembrie 2010, 21:23 de tero
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Incendiu de proporții la Centrul de plasament pentru copii cu dizabilități din Oradea (FOTO/VIDEO)
  • La polul frigului: În debutul geros al anului, BIHOREANUL a făcut o incursiune în cea mai rece așezare locuită din județ (FOTO / VIDEO)
  • An nou, aceleaşi bătălii... PNL-iştii au boicotat prima şedinţă din 2019 a Consiliului Judeţean, iar un proiect de 7 milioane euro a fost din nou amânat! (FOTO/VIDEO)
  • Un bebeluş de 7 luni, bolnav de rujeolă, este în stare gravă la Spitalul Municipal din Oradea. Părinţii acuză doctorii că ar fi ascuns riscul de îmbolnăvire (FOTO)
  • Accident pe Calea Borşului: Un BMW a ieşit în decor, două persoane au fost rănite (FOTO)
  • CSM CSU Oradea a învins cu 82-76 echipa din Piteşti şi a încheiat prima fază a Ligii Naţionale pe locul IV (FOTO)
  • Oradea ninsă: RER Vest a intervenit aproape 24 de ore continuu, pentru deszăpezire (FOTO)
  • Botezul Domnului. Sute de credincioşi orădeni au participat la sfinţirea apelor în bisericile din centrul oraşului (FOTO/VIDEO)
  • Toţi la zăpadă! Cozi de kilometri și probleme cu locurile de parcare în staţiunile montane din Bihor (FOTO/VIDEO)
  • La mulţi ani, 2019! Mii de orădeni au sărbătorit Revelionul în centrul oraşului (FOTO/VIDEO)
Ultimele Comentarii

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON