URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Februarie 2010, 10:28

Şi-au luat brevetul de scafandru salvator (FOTO)

Şi-au luat brevetul de scafandru salvator (FOTO) Şi-au luat brevetul se scafandru salvator

Şi-au luat brevetul de scafandru salvator (FOTO) Şi-au luat brevetul de scafandru salvator
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După o probă teoretică, în care li s-au testat cunoştinţele adunate în ultimele luni, cei 11 orădeni care au făcut cursul mai ales din pasiune au obţinut, sâmbătă, brevetul de scafandru "stress and rescue". "Astfel, ei vor avea posibilitatea salveze un om de la înec oriunde s-ar afla şi, potrivit brevetului, care este internaţional, pot să se scufunde la o distanţă de până la 40 de metri oriunde în lume", a explicat instructorul Tamas Lunca, de la Clubul Nautilus.

Proba practică s-a desfăşurat sâmbătă, de la ora 17, la Bazinul Olimpic. Cei 11 candidaţi, printre care şi fostul subprefect Claudiu Pop, dar şi Barna Biro, soţul viceprimarului Rozalia Biro, au avut de parcurs două probe, reprezentând scenariul unei situaţii limită.

În prima dintre probe, orădenii au trebuit să salveze un alt scafandru, care a intrat în panică, iar în a doua au trebuit să scoată la suprafaţă în siguranţă un scafandru inconştient de pe fundul bazinului, aproape înecat.

"Cel mai greu mi s-a părut fixatul şi căratul, apoi scoaterea persoanei panicate din apă. Victima trebuie apucată din spate, să prinzi cu genunchii butelia de oxigen, iar cu mâna stângă trebuie să îi dai jos greutăţile de plumb, pe care orice scafandru le are în vestă, şi să îl aduci la mal aşa încât să nu te poată ataca, din cauza panicii", a explicat Claudiu Pop, care practică acest sport de 5 ani, ca hobby. Pesedistul spune că se simte în stare să scape orice om în pericol de înec.

Şi un alt coleg de-al său, Dacian Demian, crede că s-ar descurca fără probleme. "Sper să nu am nevoie de cursul acesta, dar cert este că dacă aş fi pus într-o situaţie limită, m-aş descurca. Obişnuiesc să merg peste tot prin lume la scufundări şi am văzut situaţii în care a fost nevoie de ajutorul oamenilor chiar pentru salvarea altor scufundători", spune orădeanul.

În final, toţi cei 11 orădeni şi-au luat brevetul de scafandru. "Au luat toţi examenul", a spus instructorul Tamas Lunca, adăugând că, astfel, "salvatorii" au ajuns la nivelul de scafandru semiprofesionist. "După acest grad - Rescue - mai urmează doar gradul de Dive Master, profesionist, care dă dreptul unui scafandru şi să fie ghid", a mai afirmat Tamas.

El a mai precizat că un curs de scafandri pentru începători costă la clubul Nautilus 230 de euro şi constă în 9 şedinţe: 3 de teorie, 3 de scufundări în bazin şi 3 în aer liber, în urma acestora "elevul" primind un brevet de scufundare la 18 metri. Pentru celelalte categorii de scafandri, mai avansate, preţul cursului e de 190 de euro. "Condiţiile pentru ca cineva să se apuce de aceste cursuri sunt cunoştinţe minime de înot şi adeverinţă medicală că nu suferă de boli de inimă sau epilepsie", a mai explicat Tamas.

De precizat că, pe de altă parte, clubul Nautilus colaborează, voluntar, şi cu pompierii, în cazurile care necesită intervenţia unui scafandru.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
e bine
e bine ca apar din cand in cand articole despre sporturi si activitati mai putin mediatizate, dar aproape invariabil contin inexactitati, de la unele mici si inocente pana la gafe grave care arunca o lumina ciudata asupra acestor activitati. in cazul de fata nu este prea grav. in majoritatea cazurilor apare butelia de oxigen cand de fapt e vorba de AER comprimat, iar scufundarile recreationale se fac pana la 40 metri adancime nu "distanta". :) succes in continuare!
Postat 19 Februarie 2010, 13:54 de dan
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON