URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 20 SEPTEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ştiu, investiţia a costat o grămadă de bani şi nu se poate merge la infinit pe bunăvoinţa constructorului, care schimbă pe banii lui dalele deteriorate. Dar Piaţa Unirii a fost făcută pentru ca orădenii şi turiştii să se poată bucura de ea! Dacă mergem pe ideea că Piaţa devine un loc sacru, intangibil, s-ar putea să fim nevoiţi ca la intrare să ne descălţăm şi să umblăm cu tălpici, ca pe vremuri în Palatul Baroc.
Zic şi eu
Adrian Cris
Abia aştept să-l văd pe domnu’ Nelu Mang, întâiul familist al Bihorului, având de-a dreapta sa vreun popă în sutană şi în stânga un frate cu şorţuleţ, echer şi compas (sau invers), propovăduind printre bihoreni modificarea Constituţiei aşa încât să definească expres căsătoria ca "uniunea dintre un bărbat şi o femeie", la referendumul din 7 octombrie! În treacăt fie zis, nu-i ironic că Dragnea a pus "consultarea populară" într-o duminică fără soţ?
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
După ce, zeci de ani, românii au plătit taxa de drum în prețul combustibilului, rovignete pentru drumuri și taxe de trecere pentru poduri, după ce au trecut ani mulți de la semnarea celui mai păgubos contract din istorie pentru România (contractul cu Bechtel, mulțumim Adrian Năstase!) fără ca cineva să facă pușcărie, după ce s-a furat din banii de drumuri ca-n filme, ei bine, după toate acestea, românilor li se cer din nou bani pentru a nu fi tratați drept animale și pentru a avea dreptul de a circula pe o șosea cu pretenții de autostradă. O adevărată taxă pe prostie!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre felul în care gestionează autorităţile combaterea pestei porcine africane?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Legea nr. 203/2018 privind măsurile de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, lege care a intrat în vigoare pe 24 august 2018, prevede că în materia contravenţiilor rutiere se va aplica, de la 1 ianuarie 2019, o nouă metodă referitoare la achitarea acestora.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Căpuşele sunt vectorii unor boli grave (paralizie, febra Q, tularemia, borelioza şi altele), dar de cele mai multe ori reacţia locală produsă de muşcătură se limitează la o simplă roşeaţă cu senzaţie de mâncărime (prurit) care dispare în decurs de câteva zile în lipsa suprainfecţiei bacteriene. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Se pare că minciuna îl poate face pe un politician să pară mai... autentic. Oamenii tind să vadă minciunile emise de un lider politic drept o tentativă a acestuia de a se lupta cu mâinile murdare împotriva unui sistem corupt; asta în pofida faptului că minciunile sunt sfruntate şi demistificate ulterior.
19 Decembrie 2017, 07:23

Huszar Ingrid a fost desemnată sportivul anului 2017 la clubul Crişul

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Clubul Sportiv Crişul Oradea şi-a premiat, luni seară, laureaţii pe anul 20017. Ca de obicei, gala de premiere a sportivilor clubului orădean s-a desfăşurat la Hotel Continental, acolo unde cei mai buni sportivi şi antrenori din acest an de la CS Crişul, dar şi colaboratorii, s-au adunat pentru a încheia, în acest fel, anul sportiv 2017.

Gala a debutat cu premierea sportivilor care s-au remarcat în acest an, dar nu au prins topul la CS Crişul. Astfel, aceste diplome de merit au fost oferite atleţilor Cristian Meheş şi Alex Gârz, sportivilor Iasmina Gyoker, Roxana Cosma şi Briana Pintea, de la secţia de judo, precum şi înotătorului Iris Samuilă.

Apoi, au fost premiaţi cei mai buni sportivi neolimpici ai clubului, toţi trei provenind de la secţia de karate, condusă de antrenoarea Mezei Tunde. Pe primul loc s-a clasat Ştefan Caba, pe locul II, Bianca Judea, iar pe poziţia a III-a, Anthony Hadade.

După premierea colaboratorilor, s-a trecut la desemnarea laureaţilor de la secţiunea jocuri sportive. Pe locul III aici s-au situat echipele de polo juniori II şi juniori III, antrenate de Marcel Haşaş, respectiv de L. Vekerdy şi E. Băjenaru. Pe locul II s-a situat echipa de polo juniori I a clubului, pregătită de Ciprian Câmpianu şi Marcel Haşaş, iar pe primul loc şi cea mai bună echipă a clubului din acest an, formaţia de polo feminin, antrenată de Liviu Garofeanu şi Dorin Sava, care a cucerit titlul de vicecampioană naţională în 2017.

În fine, clasamentul celor mai buni sportivi de la secţiunea "olimpice" a cuprins zece componenţi ai clubului, dintre care cinci înotători şi cinci poloişti. Cea mai bună sportivă a clubului Crişul în acest an a fost desemnată înotătoarea Huszar Ingrid (foto) (antrenată de Cristina Madău şi Georgeta Schier), care a cucerit patru locuri II la Naţionalele de senioare şi patru locuri I la tineret, dar mai mult decât atât, Ingrid a realizat şi şapte noi recorduri naţionale, în probele de 50 şi 100 m bras, respectiv la 100 m mixt. De asemenea, la Concursul Ţărilor Central Europene, fiica fostului viceprimar Huszar Istvan s-a situat de două ori pe locul I, la 100 şi 200 m bras.

"A fost cel mai bun an al meu, cu cele mai bune rezultate. Consider că medalia de aur la Campionatele Central Europene a fost cel mai preţios rezultat pentru mine. Mie mi-a plăcut foarte mult înotul, de când m-am apucat, vreau să practic acest sport cât voi putea, după care să devin antrenoare", a declarat Huszar Ingrid.

Pe locul II în ierarhia din acest an a CS Crişul s-a situat tot o înotătoare, Ioana Buzlea, pregătită tot de Cristina Madău şi Georgeta Schier, care a scris istorie şi a adus primul titlu naţional de senioare pentru clubul orădean, după Revoluţia din 1989.

În continuare, clasamentul celor mai buni sportivi de la Crişul în 2017 i-a cuprins, în ordine pe: Antonia Vidican (polo feminin), Nichita Ilisie (polo juniori I), Oana Vidican (polo feminin), Czenk Ferenc (polo juniori I), Brigita Sucigan (polo feminin), Ştefan Duca (înot), Anastasia Bako (înot) şi Dominik Takacs (înot).

"A fost un an bun spre foarte bun, pentru că de mulţi ani clubul Crişul se ocupă cu sportul juvenil, dar iată că, se vede acum, batem şi la porţile senioratului. Aceasta prin înotul pe care-l fac la secţia noastră aceste fete minunate, Ingrid şi Ioana, dar nu numai ele, pentru că vin din spate un Ştefan Duca, un Dominik Takacs sau Anastasia Bako. Sunt sportivi care, consider eu, vor avea ceva de spus în înotul românesc. Astfel revenim la ceea ce am fost cu mulţi ani în urmă în înotul orădean", a declarat pentru BIHOREANUL directorul clubului Crişul, Ionel Bungău.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Let’s do it, Bihor: Peste 23.000 de voluntari au adunat 30.000 de saci de gunoaie (FOTO)
  • Gunoaie de oameni: Firma de salubritate a Primăriei Aleşd a aruncat 200 tone de deşeuri în mijlocul naturii (FOTO/VIDEO)
  • 'Huligani' la Cetate: Rockerii de la Hooligans au închis Zilele Culturii Maghiare (FOTO/VIDEO)
  • Oradea City Running Day: Alergători de toate vârstele au fugit pe străzile oraşului (FOTO/VIDEO)
  • Cântăreţul de la pod: În fiecare seară, trubadurul Lucian Chelu cântă pentru orădeni lângă Podul Intelectualilor (FOTO/VIDEO)
  • Zilele Culturii Maghiare: Jocuri pentru copii, spectacole şi târg cu de toate, la Cetate (FOTO/VIDEO)
  • Ziua curăţeniei: Peste 18.000 de voluntari bihoreni au curăţat gunoaiele aruncate prin judeţ (FOTO)
  • Marşul 'roşu': De ziua lor, pompierii bihoreni au făcut demonstraţii şi au defilat prin oraş (FOTO/VIDEO)
  • Expoziția „Făuritorii Marii Uniri”, vernisată în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Șase mascaţi din Bihor se luptă pentru Cupa Structurilor speciale. Vezi cum arată fără echipamente! (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON