URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Ianuarie 2020, 14:57

Salt spre Olimpiadă: Ligia Bara este singura atletă din Bihor care a câştigat un titlu mondial

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Când era mică şi urmărea la televizor Jocurile Olimpice, Ligia Bara visa că într-o zi va urca şi ea pe un podium şi special pentru ea se va auzi imnul României. "N-am ajuns încă la Olimpiadă, dar tot s-a cântat imnul pentru mine", zice cu mândrie tânăra.

În 2011, pe când avea 17 ani, Ligia a devenit prima atletă din Bihor care a cucerit un titlu mondial, câştigând campionatul mondial cu o săritură în înălţime de 1,87 metri. După aproape un deceniu, este în continuare singura bihoreancă cu o performanţă mondială în atletism.

Născută pentru sărituri

Ligia Bara a devenit atletă aproape din întâmplare. "Eram în clasa a V-a, la fosta Şcoală Generală nr. 2 (n.r. – acum Liceul Tehnologic Vasile Voiculescu), iar la ora de sport a venit un antrenor, domnul Beni Laszlo, care ne-a pus să facem câteva exerciţii. Mie şi câtorva colege ne-a zis să vorbim cu părinţii, să ne lase să mergem la atletism. Părinţii m-au lăsat", povesteşte tânăra, care luna aceasta va împlini 26 de ani.

Profesorul i-a spus de la bun început că are talent. "Am prins din prima mişcarea la săritura în înălţime. Domnul Beni a fost surprins şi mi-a zis că trebuie să mă ţin de acest sport", zice Ligia. Şi s-a ţinut.

De dragul atletismului, Ligia s-a transferat la Liceul Sportiv, pe care l-a şi absolvit. "Mama n-a fost de acord, dar i-am zis că la orice şcoală poţi învăţa carte dacă vrei. Nu mă simt mai prejos pentru că am terminat o şcoală sportivă şi nu un colegiu", zice tânăra. Între timp, a urmat şi studii de licenţă şi masterat la Facultatea de Sport din Oradea.

Puştoaica minune

Ligia a adunat numeroase medalii la concursuri judeţene, naţionale şi apoi şi în afara ţării. Cel mai important trofeu l-a câştigat în 2011, când avea doar 17 ani, surprinzând o lume întreagă.

Antrenată de profesorul Virgil Preda (foto), care o îndrumă şi în prezent, Ligia s-a calificat la Campionatul Mondial de Atletism pentru juniori din Franţa cu o săritură de 1,80 m înălţime. "Era primul meu concurs de anvergură şi cred că nici nu conştientizam că sunt acolo", îşi aminteşte sportiva. A reuşit să-şi doboare propriul record, iar pentru o săritură de 1,87 m a primit medalia de aur, fiind primul titlu mondial câştigat de un atlet din Bihor. De altfel, în atletism, această performanţă nu a mai fost egalată de atunci în judeţul nostru.

"A fost un moment incredibil, toată tribuna mă aplauda în picioare, comentatorul mă lăuda excesiv. Nu mi-a venit să cred. Am urcat pe podium şi pentru mine a cântat imnul României", povesteşte Ligia. Rememorând momentul în care visul ei din copilărie a devenit realitate, vocea încă îi trădează emoţiile.

Cu gândul la Olimpiadă

Performanţa i-a dat încredere că poate ajunge şi mai sus. Ambiţioasă şi tenace, sportiva devenită între timp multiplă campioană naţională la săritura în înălţime şi la săritura în lungime, respectiv  vicecampioană la triplusalt, se antrenează riguros, sperând că într-o zi imnul României se va auzi din nou pentru ea. "Ca orice sportiv, îmi doresc să ajung la Jocurile Olimpice. Sper că voi reuşi cândva, deşi baremul de calificare este foarte dificil", spune Ligia.

Atleta legitimată acum la CSM CSU Oradea are antrenamente şase zile pe săptămână, cel puţin două ore pe zi. Nu îi este uşor, pentru că de trei ani şi jumătate e mămică. "Am noroc, pentru că soţul şi mama mă ajută foarte mult şi mă încurajează", zice Ligia. Micuţa Damaris ştie şi ea că "mami face hopa" şi de aceea nu se află lângă ea tot timpul.

Profa de sport

Programul Ligiei este încărcat şi de orele de sport pe care le ţine la Liceul Lucian Blaga, unde din toamnă este profesoară. "Îmi place foarte mult munca cu copiii, deşi nu este uşor să-i convingi să facă sport când ei visează doar la jocuri electronice", zice tânăra.

La fel de tare cum speră că va ajunge sportivă olimpică, profesoara îşi doreşte şi să-i înveţe pe elevi că sportul nu este o corvoadă, ci o condiţie pentru dezvoltarea lor sănătoasă. "Nu sunt titulară în şcoală, am prins postul doar pentru un an, dar voi fi mulţumită dacă până la finalul anului şcolar elevii mei vor şti să aibă o postură corectă şi nu vor mai sta aduşi de umeri", zice sportiva. Lecţie pe care şi ea a învăţat-o de mică şi i-a prins foarte bine...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON