URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Iunie 2010, 10:53

Club, caut finanţator

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru că a trecut încă un an în care FC Bihor a tocat milioane de lei fără niciun rezultat, iar bugetul local a ajuns la fundul sacului, conducerea Primăriei Oradea se gândeşte să pună clubul în braţele unui investitor.

Preşedintele Ioan Lucian şi consilierul local Iulius Delorean s-au întâlnit săptămâna trecută cu preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo şi fondator al Centrului de Fotbal Liberty, Marius Vizer, cel de la care fostul primar Petru Filip a preluat clubul, pentru a discuta un posibil parteneriat.

Discuţiile au fost însă mai mult de tatonare, pentru că omul de afaceri nu părea foarte încântat de a răscumpăra o jucărie stricată. Asta cu atât mai mult cu cât a vrut să-l preia anul trecut, când criza nu izbucnise cu atâta putere, iar Primăria l-a tratat cu refuz.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
?
Criminalu Vizer va face echipa!
Postat 06 Iunie 2010, 07:07 de Nu
de ar fi venit inainte cu 2 ani
a promovat cu Liberty in A si a vandut locul la UTA!!! in loc sa vina sa faca parteneriat cu Oradea. Apoi era normal sa vina la Oradea, ca altii nu-l mai vroiau. A fost refuzat. Si uite asa, tot Vizer poate fi salvatorul FC Bihor! Da inainte de semnartea contractului, ar fi bine ca primarul Bolojan sa se uite ce a rmas din centrul de la Salonta...
Postat 02 Iunie 2010, 17:15 de rebelul fc bihor
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON