URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Septembrie 2018, 15:32

O casă pentru Alex: Zeci de IT-işti din Oradea au construit o casă pentru un copil orfan (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Zeci de angajaţi ai companiei orădene de IT Smartware au lucrat, săptămâna aceasta, la ridicarea unei case pentru un copil de 12 ani crescut de bunica septuagenară, în satul Sîntelec din comuna Hidişelul de Sus.

În iarnă, Alex Cazaciuc a fost subiectul unei colecte de fonduri, iar acum voluntarii şi fundaţia Habitat pentru Umanitate Beiuş au decis să-l ajute şi mai mult. "Cei doi trăiau în "casa bătrânească" ce a fost construită acum mai bine de 70 de ani, compusă dintr-o cămăruţă de 9 m2 şi un hol în care este săpată o fântână. Pe jos aveau podele vechi de lemn, pereţii plini de găuri prin care mişunau şoareceii şi şobolanii, geamul doar un petic de sticlă, iar mobilierul compus din două paturi, o masă şi o sobă cu plită. În acest context, câţiva voluntari din sat le-au făcut o pardoseală de beton nouă şi le-au schimbat uşile şi ferestrele", se arată într-un comunicat transmis de ONG.

Acum, voluntarii Smartware şi ai Habitat pentru Umanitate Beiuş, sprijiniţi şi de alte companii şi de oamenii din sat, au ridicat pereţii casei în care Alex şi bunica lui vor locui. "Sunt foarte bucuros să văd atâţia oameni în curtea mea, care mă ajută să-mi schimb viaţa, aşa cum doar visam, şi mai ales să ştiu că în sfârşit voi avea şi eu camera mea, unde să-i pot invita pe colegii mei să ne facem temele şi să ne jucăm", a spus micuţul Alex.

Informaticienii, chiar dacă nu sunt foarte familiarizaţi cu munca fizică, au mers pe şantier plini de entuziasm şi energie pozitivă, pentru a da o mână de ajutor, dând dovadă de o dăruire şi implicare deosebită aşa încât progresul făcut a fost extraordinar încă din prima zi, a mai transmis Habitat pentru Umanitate Beiuş.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
felicitari!
bravo Smartware si Habitat Beius! multe bucurii lui Alex, sper sa creasca mult si frumos in viata, iar poate intr-o zi, sa aduca si el la rândul lui speranta in inima altui copil necajit!
Postat 08 Septembrie 2018, 20:13 de roger
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON