URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 18 NOIEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când avem și Piața Unirii, și Cetatea renovate, suntem în situația măgarului lui Buridan. Bietului animal i-a pus stăpânul două grămezi de fân și măgarul a murit de foame pentru că nu se putea hotărî din care să mănânce. La fel pățim și noi când e vorba de locurile unde să organizăm evenimentele importante. S-au încercat variante, ba în Piață, ba în Cetate, ba în ambele locații concomitent.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe scurt, doi parlamentari implicaţi şi cu bun simţ. Ambii, însă, au dat-o în bară, şi încă rău de tot, cu o lună în urmă, când alături de alţi 8 colegi din PNL, 3 de la PSD şi câte unul de la ALDE şi Minorităţi, au semnat "Întrebarea nr. 5759A/10-10-2018", către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Sâmbătă, la orele 17, ora României, în sute de oraşe de pe continent, printre care şi Oradea, a fost proclamată Republica Europa, ca viitoare formă de organizare a actualelor state europene. "Prin acest gest simbolic, europenii de pe întreg continentul îşi exprimă voinţa de a trăi într-o Europă unită, cu drepturi şi îndatoriri egale pentru toţi cetăţenii, care să fie principalii actori ai unei democraţii reale".
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
După cum se ştie, în 7 noiembrie Curtea Constituţională a admis sesizarea Guvernului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Constatând acest conflict, CCR a obligat ÎCCJ de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Incidenţa cancerului de col uterin este semnificativ crescută la femeile din clasele socio-economice inferioare, cu debut al vieţii sexuale la vârstă tânără, parteneri sexuali multipli, istoric de promiscuitate sexuală, număr mare de sarcini şi, nu în ultimul rând, fumătoare.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
03 Iunie 2011, 12:06

Micuţa pictoriţă: La 10 ani şi-a vernisat prima expoziţie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Elevă în clasa a IV-a la Şcoala Oltea Doamna, Oana Moldovan şi-a vernisat joi seara prima expoziţie de pictură la Orăşelul Copiilor, în prezenţa familiei şi prietenilor, dar şi a profesoarei ei de artă plastică Eugenia Drăgoi şi a Agathei Chihor, istoric de artă la Muzeul Ţării Crişurilor.

"Mă ocup de Oana de trei ani încoace dintre care doi ani a fost eleva mea la cursul de pictură de la Orăşelul Copiilor. Deşi are o gură de cofăriţă este o fată timidă care a decis să se joace cu culorile. De aceea şi-a intitulat expoziţia "Lumea mea"", a spus Eugenia Drăgoi, care a lăudat-o pe tânăra pictoriţă spunând că este o fată talentată şi silitoare.

La rândul ei, criticul de artă Agatha Chifor a spus că cele 13 tablouri expuse de Oana pot fi o bază pentru viitoare expoziţii de succes. "Se poate observa o intensitate a culorilor şi o spontaneitate a expresiilor. Fiecare lucrare trimite către un alt stil pictural, printre ele existând tendinţe de artă cubică, clasică, naivă şi abstractă", a spus criticul de artă.

Oana Moldovan desenează de când era în grădiniţă, dar de trei ani încoace şi-a luat pasiunea în serios şi realizează picturi inspirate de opere celebre, dar şi lucrări proprii, majoritatea reprezentând natură statică. "Când pictez mă simt plină de viaţă şi îmi creez o altă lume", a spus micuţa pictoriţă, emoţionată de primul ei vernisaj.

Expoziţia de pictură a Oanei este prima a unui cursant sau fost cursant de arte plastice la Orăşelul Copiilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
la mai multe
felicitari Oana- la cat mai multe expozitii
Postat 06 Iunie 2011, 09:04 de vio
Micuţa pictoriţă: La 10 ani şi-a vernisaj prima expoziţie
FELICITARI
Postat 03 Iunie 2011, 20:43 de delia
:)
felicitari Oana cele mai frumoase lucrari pe care le-am vazut vreo data bravo
Postat 03 Iunie 2011, 17:02 de Milica
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Mai mult decât i s-a cerut: RER Vest a pregătit de iarnă 40 de utilaje, peste necesarul impus de Primăria Oradea (FOTO/VIDEO)
  • 'Mondialele'. Profesorul Constantin Butişcă şi-a lansat cartea despre istoria campionatelor mondiale de fotbal (FOTO)
  • Investiţie de 800.000 euro: Parcul Palatului Baroc îşi va recăpăta splendoarea şi va găzdui o grădină biblică! (FOTO/VIDEO)
  • Accident pe Clujului: O fetiţă de 6 ani a fost rănită şi dusă la spital (FOTO)
  • Artă cu renume la Muzeul Ţării Crişurilor: a fost deschisă expoziţia de lucrări van Gogh şi Renoir (FOTO)
  • Noul Ford EcoSport, produs în România, te așteaptă în showroom-ul Ford Carbenta Com! (FOTO)
  • Termen: 1 Decembrie. Constructorii au montat grinzile podului din strada Universităţii din Oradea (FOTO)
  • Parcarea de la intersecţia străzilor Transilvaniei cu Moldovei a fost reabilitată (FOTO)
  • Cel mai 'hot' show: Modele celebre au defilat în lenjerie Victoria's Secret. Adriana Lima s-a retras (FOTO/VIDEO)
  • Karoy de România: Povestea sculptorului orădean interzis de comunişti, care şi-a făcut renume în America (FOTO)
Ultimele Comentarii
  • Stire Asta cu ONG-urile finanțate de Soros, nu... Postat 18 Noi 2018, 01:22 de danioan
  • Kid Ăștia din tăiatul pădurilor își fac... Postat 18 Noi 2018, 00:14 de Sandu1206
  • unom In ce tari ai fost la viața ta?? Postat 18 Noi 2018, 00:06 de Sandu1206
  • Pentru guvernanți Uite ca se poate face treaba si se poate... Postat 17 Noi 2018, 22:53 de Adrian_Preda
  • do ba îi fruncea Dobai...firește! Postat 17 Noi 2018, 22:18 de unom

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON