URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 August 2019, 11:11

Magazin fără rest: În Oradea se va deschide primul magazin "zero waste", cu mâncare exclusiv sănătoasă

Magazin fără rest: În Oradea se va deschide primul magazin 'zero waste', cu mâncare exclusiv sănătoasă ÎN CURÂND. Magazinul "zero waste" va funcţiona la parterul Palatului Sonnenfeld, pe strada Moscovei, de la începutul lunii septembrie. Cele două antreprenoare şi prietenii lor lucrează de zor la amenajarea interioară, fără a folosi plastic, ci doar materiale naturale sau sustenabile
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Obişnuiţi să mergem în hypermarketuri şi să umplem coşul de cumpărături cu felurite alimente şi obiecte, ne gândim prea puţin la câte gunoaie vom arunca de pe urma acestora.

Două tinere încearcă să convingă orădenii să cumpere doar produse de care au nevoie şi, mai important, care nu sunt ambalate şi, ca atare, nu produc deşeuri. Ele vor inaugura în curând Ono-Despachetăria, adică primul magazin din Oradea din care nu se va risipi nimic!

Un stil nou de viaţă

Ioana Tănase, proprietar magazin zero wastePrimul magazin "zero waste" din Oradea, adică de unde nimic nu se va arunca în pubelă, este un vis la care Ioana Tănase (foto) lucrează de mai bine de un an. Conceptul nu îi este străin orădencei de 34 de ani. Din 2013, de când locuia în Belgia, trăieşte fără plastic şi, prin urmare, nu aruncă nimic la gunoi!

Şi-a schimbat radical stilul de viaţă după ce a văzut pe internet o fotografie şocantă, cu leşul unui albatros care a avut stomacul doldora de plastic. Atunci şi-a dat seama cât de nociv este acest material pentru planetă şi a decis că nu va mai cumpăra niciodată un produs ambalat, ci doar alimente care se vând vrac, ce pot fi duse, de la piaţă sau din magazin, în sacoşe textile, borcane ori recipiente metalice.

Acelaşi stil de viaţă l-a adoptat şi iubitul ei, astfel că cei doi nu aruncă nimic la gunoi. Resturile vegetale le transformă în compost numai bun pentru ghivecele cu flori, iar hârtia o trimit la reciclat.

Magazinul... delicios

Ioana şi-a dorit mult ca modul ei de viaţă să inspire şi alţi concitadini, motiv pentru care s-a gândit să-l transforme în afacere. A conceput un proiect pentru înfiinţarea unui magazin zero waste, pentru care a şi câştigat 40.000 euro finanţare nerambursabilă din partea UE. A cooptat-o în afacere şi pe o prietenă, Monika Henn, aceeaşi care în fiecare joi organizează, în curtea unui local din oraş, o mini-piaţă zero waste, unde toate produsele se vând vrac.

După anevoioasa parte birocratică, cele două antreprenoare au ajuns acum aproape de deschiderea magazinului, pe care l-au denumit Ono-Despachetărie. "Ono pentru că în hawaiană înseamnă delicios, iar despachetărie pentru că vindem totul vrac", explică Ioana.

Pentru o masă sănătoasă

La Ono-Despachetărie, care se va inaugura la începutul lunii septembrie, clienţii vor găsi deopotrivă alimente şi produse nealimentare. "Vom avea cam tot ce ai nevoie ca să trăieşti sănătos, însă doar produse vegane, cel puţin la început. Vom vinde legume şi fructe de sezon, făină integrală, paste, orez, năut, chiar şi prăjituri, însă doar făcute cu zahăr brut sau miere", spune antreprenoarea.

A selectat furnizorii după calitatea produselor şi apropierea de oraş, astfel încât transportul să fie cât mai scurt, iar preţurile de vânzare cât mai mici, cel mult la acelaşi nivel cu cele practicate de marile magazine pentru produsele eco. "Nu cerem certificate de produse organice, dar facem analize pe produse, ca să ne asigurăm că sunt sănătoase", zice Ioana.

În plus, magazinul va avea şi un aparat care va face unt, pe loc, din felurite materii prime. "Dacă vrei unt de năut, de exemplu, vii şi dai comanda aparatului, pentru cantitatea dorită".

Magazin anti-risipă

Pe partea non-alimentară, magazinul va avea detergenţi de haine şi de vase din ingrediente naturale, săpunuri şi produse cosmetice similare, periuţe de dinţi din bambus şi alte produse de igienă intimă. Toate vor fi etalate în sticle, borcane şi lăzi din lemn sau metalice. "Singura concesie am făcut-o pentru nişte recipiente de plastic dedicate produselor vrac, dar pe care le-am reciclat dintr-un hypermarket care nu le mai folosea, fiindcă erau zgâriate", zice Ioana.

De asemenea, la Ono-Despachetărie se vor vinde sacoşe textile, în care clienţii să-şi poată pune cumpărăturile. "La noi totul se va vinde vrac, fără excepţie", spune Ioana. În plus, îi va îndemna pe clienţi să cumpere doar cantităţile de care au nevoie, indiferent cât vor cere: "Vrem să descurajăm risipa alimentară", explică ea.

La Ono-Despachetărie nu se va face doar comerţ, ci şi educaţie. Ioana şi Monica vor organiza ateliere la care doritorii să afle cum să combată poluarea ori cum să gătească reţete vegane delicioase. De dragul sănătăţii lor...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
6 luni...
In maximum 6 (poate 9) luni va da faliment....Asta, daca nu cumva este o spalatorie de bani ,cu afaceri dubioase in spate.
Postat 30 August 2019, 11:33 de Kuler
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON