URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 17 NOIEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când avem și Piața Unirii, și Cetatea renovate, suntem în situația măgarului lui Buridan. Bietului animal i-a pus stăpânul două grămezi de fân și măgarul a murit de foame pentru că nu se putea hotărî din care să mănânce. La fel pățim și noi când e vorba de locurile unde să organizăm evenimentele importante. S-au încercat variante, ba în Piață, ba în Cetate, ba în ambele locații concomitent.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe scurt, doi parlamentari implicaţi şi cu bun simţ. Ambii, însă, au dat-o în bară, şi încă rău de tot, cu o lună în urmă, când alături de alţi 8 colegi din PNL, 3 de la PSD şi câte unul de la ALDE şi Minorităţi, au semnat "Întrebarea nr. 5759A/10-10-2018", către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Sâmbătă, la orele 17, ora României, în sute de oraşe de pe continent, printre care şi Oradea, a fost proclamată Republica Europa, ca viitoare formă de organizare a actualelor state europene. "Prin acest gest simbolic, europenii de pe întreg continentul îşi exprimă voinţa de a trăi într-o Europă unită, cu drepturi şi îndatoriri egale pentru toţi cetăţenii, care să fie principalii actori ai unei democraţii reale".
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
După cum se ştie, în 7 noiembrie Curtea Constituţională a admis sesizarea Guvernului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Constatând acest conflict, CCR a obligat ÎCCJ de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Incidenţa cancerului de col uterin este semnificativ crescută la femeile din clasele socio-economice inferioare, cu debut al vieţii sexuale la vârstă tânără, parteneri sexuali multipli, istoric de promiscuitate sexuală, număr mare de sarcini şi, nu în ultimul rând, fumătoare.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
03 Noiembrie 2012, 12:19

Vatra ungurească: Deputata UDMR Peto Csilla a "marcat" în culorile Ungariei grupul statuar al poeţilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

N-a trecut nici măcar o zi de la inaugurarea statuii poeţilor maghiari instalate pe Corso că deja unii politicieni minoritari s-au şi apucat să facă gesturi funariote.

De pildă, chiar săptămâna trecută, joi, la câteva ceasuri după dezvelirea monumentului, pe scaunul rămas liber între cei patru poeţi a luat locul deputata UDMR Peto Csilla, care a pus pe masa din faţa sa trei lumânări ce reconstituiau tricolorul unguresc, roşu-alb-verde, la fel cum făcea pe vremuri fostul primar al Clujului, Gheorghe Funar, cel care şi-a clădit cariera pe cele trei pahare de plastic pe care şi le aşeza mereu în faţă, unul roşu, unul galben, iar celălalt albastru.

La ce apucături au mai nou liderii UDMR, Bihorel nu s-ar mira dacă în curând unul dintre ei ar vandaliza monumentul vopsindu-i scaunul în tricolorul ţării "vecine şi prietene"...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
42 Comentarii
de ce
intamplari reale.intr-un compartiment de tren(pe vremea lui nicu) stau 6 sasi si doi romani, sasii vorbesc intre ei in limba romana.alta varianta in compartiment stau 2 unguri si 6 romani,ungurii vorbesc limba maghiara de parca romanii nu ar exista. de ce).are dreptate safe mergeti la vot.
Postat 07 Noiembrie 2012, 10:01 de danezu
anti-udmr
RUSINE SA VA FIE doamna peto csilla! AM SCRIS NUMELE dumneavoastra, in semn de respect reciproc pe care l-ati aratat fata de noi popor roman! Ati avut indrazneala sa va afisati in centrul orasului cu steagul ungariei? Pai de ce doamna maghiarizata, nu mergeti in ungaria mica sa va afisati acolo? inca o data ma repet.. RUSINE si sa tineti cont scrisul e scris corect, dar dumneavoastra reprezentati rusine!
Postat 05 Noiembrie 2012, 18:29 de anti-udmr
umflata
bat-o dracu\' la cris in fus...
Postat 05 Noiembrie 2012, 18:14 de mda
hoasca nesatula
sa o ia drequ, legata de magarul editorialist, piticu' cu mustata, si de umflatul nesimtit, habrudan gris! idiotii astia ii incurajeaza si ii scarpina pe udemeristi intre coarne plus pupatul pe la portile dorsale.
Postat 05 Noiembrie 2012, 17:20 de dihoreanul
@Ionel
panaramele astea sunt orice, dar niste buni romani, in nici un caz.. nu esti singurul care face aceasta remarca.
Postat 05 Noiembrie 2012, 15:34 de @Ionel
@Ionel
ai perfecta dreptate dar cand vine vorba de o fitzuica asa cum este asta... toate mizeriile se aduna aici, ca sa-si etaleze mizeriile din suflet si din creier.
Postat 05 Noiembrie 2012, 15:29 de com
Asta n-are nimic....
Asta mai vrea un mandat. Atenție! Scaunul suportă doar 150 kg, dacă mai prinde o tură rupe scaunul!!!!
Postat 05 Noiembrie 2012, 14:35 de grăsana la băut
anti-udmr
petocsilla,ro - popor roman si brav aveti ocazia sa va exprimati atat pe siteul ebihoreanul cat si pe siteul rusini umane!
Postat 05 Noiembrie 2012, 10:08 de anti-udmr
De ce elita Oradeana tace?
Ma surprinde pozitia dvs. de a pune semnul egal intre tricolorul afisat de Funar la el acasa si reprezentanti ai UDMR cu afisarea tricolorului unguresc,pe teritoriul Romaniei.Pe americani care au steagul atat in ineriorul casei cat si afara ii admiram pentru nationalismul lor,insa,daca noi romanii facem acelasi lucru suntem luati in bascalie,umiliti,niste nationalisti fanatici.Daca ai fi facut aceste afirmatii in marea democratie americana,sigur te-ar fi vizitat John si ti-ar fi trecut cheful de bascalie.Sa va fie rusine.Deasemenea si noua romanilor traitori in aceasta urbe,ca acceptam astfel de umilinta.
Postat 05 Noiembrie 2012, 08:34 de Ionel
deschide ochii
@sds: dar citeste naibii exact ce-am scris eu! eu nu am vorbit despre grupul statuar ci, in context, am abordat alta problema! da, in articol este vorba despre grupul statuar, dar repet, eu am abordat alt subiect! asa ca_campii ii bati tu!
Postat 05 Noiembrie 2012, 00:37 de TDS
Ne te vom uita Bolojane!
Bolojane, la urmatoarele alegeri din 2016 ne vom aminti de tine si ispraviile tale. Eu voi trage personal in xerox-uri si le voi raspandi prin tot orasul cu imaginea de mai sus si cu mentiunea ca ai jucat in hora cu ungurii pe 90.000 de mii de euro! Nu te vom uita si sigur te vom taxa prin VOT!
Postat 04 Noiembrie 2012, 23:16 de Ne vom aminti
zzzz
Mai invatati... ?v=iV1nt4hu_B4&feature=share
Postat 04 Noiembrie 2012, 20:26 de zzzz
@tsd
Ce ,,nivel national''. ce ,,eveniment major'' , iar bati campii ?! Aici e vorba despre Oradea si despre un asa-zis ,,grup statuar'' ( a costat aproape 90.000 de euro) plasat pe corsoul oradean prin ,,bunavointa'' penalilor locali condusi de gibon ! Scrie la subiect sau abtine-te !
Postat 04 Noiembrie 2012, 20:07 de sds
soimulet
@sds: la nivel national parca PDL-ul era aliatul UDMR! Ca sa nu mai vorbesc de boicot-ul UDMR de la un eveniment major, ratat exact din cauza lor!
Postat 04 Noiembrie 2012, 19:15 de TDS
mie imi place fata de ce era
cu cati tarani sunt in Oradea ma MIR sa le placa :)))ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha daca e sa aleg intre TARANUL ROMAN INCUIAT si SLUGA aleg UNGURUL ;)))
Postat 04 Noiembrie 2012, 16:22 de imi place
mie imi place fata de ce era
foarte frumoasa lucrarea, felictari ORADEAprinde VIATA cu ea, fata de carciuma care era acola arata mult mai bine, nu conteaza ETNIA conteaza AMBIANTA , inaca o data FELICITARI !
Postat 04 Noiembrie 2012, 16:20 de imi place
Cine decide în Comisia de învățământ?
O astfel de persoană, cultă cât o aprozaristă a dirijat ănvățământul din județul nostru! Mergeți la vot!
Postat 04 Noiembrie 2012, 16:15 de maimutza la masă
@tsd
Jura pe ce vrei, pe cravatta de soim, de pionier, de...., dar du-te si bate-te cu dobitocul care a generat problema ! Au scris cativa aici cine a iscat problema si unde-i radacina raului. Sau esti chiar atat de orbit de ....sa zicem patima, desi alta-i denumirea bolii, incat nu vezi adevarul ? Ti-l zic eu : gibonul si alianta impotriva romanilor dintre penali, uniti apoi cu psd si hunguri ! Ce nu intelegi ?
Postat 04 Noiembrie 2012, 15:39 de sds
speranta
eu sper ca D-l Csuzi(sau cine o fi creat aceasta problema) sa realizeze urgent GRAVITATEA ei si sa o remedieze! Altfel, JUR IN FATA DRAPELULUI NATIONAL CA VOI LUPTA PANA LA CAPAT(Consiliul National pt. Combaterea Discriminarii, protest autorizat in P-ta Unirii, Instanta, Parlamentul European)pentru respectarea LEGII!
Postat 04 Noiembrie 2012, 13:46 de TDS
multumesc
@MariePri: multumesc pentru apreciere! Exact cum spui si tu, asta este ideea! O strada, o Piata nu pot avea simultan doua denumiri! Daca se doreste traducerea in limba maghiara a denumirii Pietei Unirii este O.K. Nu am nici o problema! Personal sunt un bun vorbitor de limba maghiara! Am rude din aceasta etnie, am prieteni foarte buni din aceasta etnie. Cu alte cuvinte NU ETNIA ESTE PROBLEMA! Dar limita este clara! Traim in Romania, stat national unitar, daca in Oradea exista 20% populatie maghiara(nu stim, ei nu au participat la Referendum decat in proportie mica/au fost unii, stiu sigur! CINSTE LOR!)putem TRADUCE denumiri de strazi, piete, etc. DAR ATAT! Szent Laszlo ter nu exista in NOMENCLATORUL municipiului ORADEA!
Postat 04 Noiembrie 2012, 12:51 de TDS
Laszlo e bisexual cumva, iar partea masculina e de fapt Vasile ?
Cum se numeste de fapt locul ?... Piata Unirii sau Szent Laszlo ter ! Remarca lui TDS este cea mai pertinenta la acest capitol ... nu poti avea doua denumiri pentru acelasi loc.
Postat 04 Noiembrie 2012, 11:36 de MariePri
Patria e priori
Orice persoană, dacă poate, are dreptul că-şi aprindă singură veşnica lumânare.
Postat 04 Noiembrie 2012, 11:27 de Carp III
@laci
bai mizerie umana, esti un jeg... esti un imbecil. huu...... !!!!!!
Postat 03 Noiembrie 2012, 23:24 de oradean
@lpinonel prostel
Bicisnic portocaliu! Sa-mi sufli in drimba pina te albastresti! **** ordinara!
Postat 03 Noiembrie 2012, 22:20 de citizen
@laci
bei bozgore! nici tu nu ai merita nici sa-mi lingi colbul de pe bombeu! taranok borit carele esti! ;)
Postat 03 Noiembrie 2012, 22:18 de citizen
pentru toti
nu pot sa nu comentez, comentariile din inaintea mea, cred ca nici in umbra statuilor nu o sa ajungeti, va multumesc repliciile.
Postat 03 Noiembrie 2012, 21:19 de laci
@merlin
Minti precum respiri, exact ca dragul tau gibon, copy-lot sau căcărău ! Numai un usl-ist mincinos si retardat ca tine nu stie ca in perioada 2008-2012 aici, in Oradea si in Bihor pdl-ul a fost in opozitie, conducerea fiind ,,asigurata'' de ....penalii gibonului impreuna cu hungurii ! Prin 2010-2011 s-au agatat de caruta si psd-istii. Asa ca nu mai veni cu tot felul de minciuni, gibonul a aprobat statuile betivilor ! Si inca ceva : daca pt. statuia Reginei Maria s-a facut un tam-tam cat incape, asta, cu hungurii, a rasarit precum ciupercile dupa ploaie. Acum zi-ne ca maimutoiul nu stia de ea... Personal n-am nimic impotriva sa-l pupati in c*r si tu si teleormanenii, pardon, oradenii care l-ati votat, dar da-ne voie celor ce gandim nu numai muncim, sa ne spunem parerea ! P.S. Postarea cu @javra, etc, nu-mi apartine ! In plus imi face placere sa cred ca scriu corect romaneste, asa ca nu prea pot fi confundat.
Postat 03 Noiembrie 2012, 21:16 de pinonel
@ bihorel
ai dreptate frate. daca ungurilor nu le convine sa fie romani, n-au decat sa plece si sa faca politica, sa candideze in ungaria, in pusta falita !
Postat 03 Noiembrie 2012, 21:04 de pinonel
@pt javra merlin-udemerista
bai mizerie, oricum ai intoarce-o, atitudinile astea astea au in ceea ce va priveste, efect de bumerang. eu nu bat o femeie. poate sa o faca si trebuie sa o faca justitia. la voi muierea canta iar voi va guduriti. de ce nu aprinzi tu lumanarile cu steagul unguresc ?
Postat 03 Noiembrie 2012, 20:59 de pinonel
pt bihorel
subscriu 100 % !
Postat 03 Noiembrie 2012, 19:50 de pt bihorel
Pentru Pinonel
Pentru portocaliul Pinonel,sa stii ca statuia a fost aprobata inainte de consiliul PDLac.....Primarul nu a avut ce face,dar daca nu esti de acord,aprinde si tu trei lumanari :rosu,galben,albastru.Sa vedem daca ai curajul si ai sange in instalatie. De dupa ecran e usor sa te agiti.Sa te vedem cat esti de patriot.
Postat 03 Noiembrie 2012, 19:35 de merlin
Multe
probleme si atitudini antiromanesti ar putea fi rezolvate prin citeva masuri simple de catre autoritatile romane.ce ar fi daca de exemplu cetatenii romani care au solicitat si o alta cetatenia si au jurat la acordarea acesteia loialitate si credinta acesteia , ba au mai jurat ca o vor apara in caz de conflict , daca acesti cetateni nu ar mai avea dreptul sa fie alesi in nici o functie publica din Romania si chiar sa nu aiba dreptul sa participe la alegerile nationale pt. parlament.Acestia au o mare problema de loialitate fata de statul in care traiesc si orice stat are dreptul si obligatia sa-si ia masuri de protectie si autoaparare impotriva acestori inamici interni(vezi Slovacia).Chestia cu dubla cetatenie este f. periculoasa daca se va permite in continuare accesul acestora la functiile de decizie din statul roman.Multe state sunt f. categorice in aceasta privinta.cum vor actiona acesti ,, dublii cetateni” in caz de conflict de interese intre cele doua state?
Postat 03 Noiembrie 2012, 18:05 de bihorel
@safe
,,Nu extremistii unguri sunt vinovati, ci noi, romanii...'' Partial corect ! Nu ,,noi, romanii'', ci ,,unii romani'', gibonul si gasca lui de penali/usl-isti, aia pe care dobitocii de oradeni (vreo 60%, da' daca s-a ,,votat'' ca-n teleorman....) l-au ales ! Cine urla azi-vara de era sa faca apoplexie ca ungurii vor fi pusi la respect, ca nicaieri, pe vreo cladire/masina de-a primariei nu vei vedea scris nimic decat in romaneste, ca in primarie ungurii vor fi proportionali cu ponderea avuta in randul oradenilor, bla, bla, bla, vadim era fix-pix pe langa maimutoi. In schimb, pe sustache, el si usl-istii lui le-au dat ungurilor aproape 90.000 de euro, sa-si faca aia echipa de cruce pe centru ! Acum se baga-n poza cu ratatii aia de candidati si vine si ne cere votul ! Sa ti-l dea ma-ta, pe dumneaei poate n-o minti, desi las ce javra esti....
Postat 03 Noiembrie 2012, 17:58 de safe
!!!!!!!!!!!!!!!!
E ok.Isi respecta originile si ea ca si multi altii.Doar ca le cam exagereaza ungurii .Naiba stie ca pe turci in Dobrogea s-au sasii de pe la Sibiu nu-i intereseaza asa tare sa-si elogieze asa mult gloriile.Personal ma mir ca in Romania la e permis sa faca remarci si gesturi cu subinteles.
Postat 03 Noiembrie 2012, 17:58 de cman
idioti
rosu, alb, verde.... lucrurile arata clar ce voteaza si ce vrea ungurul' din Romania.
Postat 03 Noiembrie 2012, 16:37 de javrelor
udemeristi nenorociti
boloiane, sa ... alaturi de ei si de ciordel popa !!!! exact mizeriile astea lipseau din Oradea. In rest le avem pe toate, fir-ati ai dracului de gunoaie !!!!!!
Postat 03 Noiembrie 2012, 16:30 de xyz
Plecaciunile le stie de la mine!
Pupatul in dos si servilismul mult banet aduce!
Postat 03 Noiembrie 2012, 15:02 de cioara vopsita
florin@yahoo.com
Stiu eu pe cineva care o iubeste - daca ineresul lui o cere! Dintr-un simplu invatator, care batea copiii, facut mare profesor la budapest!
Postat 03 Noiembrie 2012, 14:55 de florin
Romani, la vot!
Nu extremistii unguri sunt vinovati, ci noi, romanii, care stam acasa cand trebuie sa mergem la vot. La o participare de 80% a romanilor la vot, ungurii trec in randul celorlalte nationalitati, ca reprezentare parlamentara.
Postat 03 Noiembrie 2012, 14:30 de SAFE
ZDREAMTO
ORADENI, CE FACE ... IN ORADEA pleaca dracului in * matii in UNGARIA ca intr-o zi o sa va rupem capu . paharu se umple incet.. HOTILOR SI GUNOAIE de bozgori sovinisti ce sunteti
Postat 03 Noiembrie 2012, 14:27 de oradeanul si ROMAN
UDMR
In principiu, personal, nu am nimic cu oamenii de buna credinta de etnie maghiara! Si sunt destui din categoria aceasta. Doar ca exista niste limite! Ce credeti ca am sesizat acum cateva zile? Intr-o statie OTL! Nu stiu, poate e mai demult acolo, eu acum am observat!. Statia de tramvai din centru are doua denumiri: Piata Unirii si Szent Laszlo ter! Pai ce e asta, domnule Csuzi? Eventual, ce e asta, D-na Csilla ? Legea vorbeste despre faptul ca in localitatile cu o populatie de minim 20% reprezentand o minoritate, denumirile de strazi pot fi traduse si in limba minoritatii! TRADUSE !!!! In primul rand ca o statie de tramvai nu este...strada! In al doilea rand nu cunoastem rezultatele Recensamantului(ca doar nici la Referendum nu le-am avut, igaz Csuzi Ur? Igaz Cislla ?)! Iar in al treilea rand(si cel mai grav!!!!), Unire se traduce cu Szent Laszlo? Nem hisem, Csuzi UR! Nem hissem, Csilla dragam ! Szent Laszlo ter este o denumire istorica si nu are nimic de a face cu traducerea in limba maghiara a denumirii romanesti! Este similar cu ceea ce a incercat Tokes Ur sa faca cu Str. Primariei(Teleki utca) sau cu Str. Jean Calvin(pe care l-a facut Kalvin Janos, de parca mamicuta/edes anya/ lui ar fi fost unguroaica!). Asadar Csuzi Ur, asadar kedves Csilla, ce-ar fi sa inlocuiti voi placuta din Piata Unirii cat mai repede(puneti si denumirea bilingva, nem erdekel engem)dar statia se numeste PIATA UNIRII! Szoval, daca nu doriti o CHESTIUNE DE POMINA, REZOLVATI URGENT SITUATIA ! Gyorsan, gyorsan !
Postat 03 Noiembrie 2012, 13:53 de TDS
Rusine, usl ! Rusine, gibonule !
Statuile betivilor alora (unii zic ca-s prietenii lui popa ciordel, cu el bat cartile) nu aparea daca CL, colndus de gibon, seful penalilor oradeni si bun prieten al udmr-istilor, nu arunca aproape 90.000 de euro ! Atat a costat porcaria aia, dar raul facut romanilor de aici de alti romani, cozile de topor ale ungurilor, avand in fruntea lor pe gibon, este incalculabil ! Asa ca votati usl, votati pe cei pt. care ,,garanteaza'' gibonul, intr-un cuvant votati MINCIUNA !
Postat 03 Noiembrie 2012, 13:32 de pinonel
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Mai mult decât i s-a cerut: RER Vest a pregătit de iarnă 40 de utilaje, peste necesarul impus de Primăria Oradea (FOTO/VIDEO)
  • 'Mondialele'. Profesorul Constantin Butişcă şi-a lansat cartea despre istoria campionatelor mondiale de fotbal (FOTO)
  • Investiţie de 800.000 euro: Parcul Palatului Baroc îşi va recăpăta splendoarea şi va găzdui o grădină biblică! (FOTO/VIDEO)
  • Accident pe Clujului: O fetiţă de 6 ani a fost rănită şi dusă la spital (FOTO)
  • Artă cu renume la Muzeul Ţării Crişurilor: a fost deschisă expoziţia de lucrări van Gogh şi Renoir (FOTO)
  • Noul Ford EcoSport, produs în România, te așteaptă în showroom-ul Ford Carbenta Com! (FOTO)
  • Termen: 1 Decembrie. Constructorii au montat grinzile podului din strada Universităţii din Oradea (FOTO)
  • Parcarea de la intersecţia străzilor Transilvaniei cu Moldovei a fost reabilitată (FOTO)
  • Cel mai 'hot' show: Modele celebre au defilat în lenjerie Victoria's Secret. Adriana Lima s-a retras (FOTO/VIDEO)
  • Karoy de România: Povestea sculptorului orădean interzis de comunişti, care şi-a făcut renume în America (FOTO)
Ultimele Comentarii
  • @Stefan Ai dreptate.Se vede ca probabil lucrezi... Postat 17 Noi 2018, 00:37 de CetateanulTurmentat
  • Unde s-o mai incadram si p'asta ? Din put(a)ul... Postat 16 Noi 2018, 18:48 de nealiniat
  • Nu m-am speriat. Numirea lui Victoras era chiar in ton cu... Postat 16 Noi 2018, 18:44 de nealiniat
  • !!! Cine oare cine? Merkel a zis: pune-o! Ja... Postat 16 Noi 2018, 18:08 de unom
  • Tds Doar troiene ai in cap. Postat 16 Noi 2018, 17:06 de Sandu1206

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON