URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 16 DECEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Fraţii Micula au câştigat un proces cu Statul Român, în urma căruia acesta era obligat să le plătească despăgubiri de 84,5 milioane euro. Cum nimeni nu s-a sinchisit de această problemă, după calcularea dobânzilor şi penalităţilor suma a ajuns la aproape 400 milioane de euro.
Zic şi eu
Adrian Cris
Într-o societate ipocrită, vestea că aproape jumătate din adolescenţii României sunt analfabeţi funcţional (potrivit celei mai recente testări PISA, a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, 44% nu înţeleg un text, deşi cunosc literele care îi formează cuvintele) a fost întoarsă pe toate feţele câteva zile, după care, ca de obicei, a şi fost uitată pentru a face loc altor uimiri, nou-nouţe.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Un monstru în sine, birocrația creează la rândul ei alți monștri. Birocratul are infinit mai mult respect pentru o hârtie semnată și stampilată decât pentru un om în carne și oase. Din spatele unui birou sau baricadat în spatele unei tejghele cu geam termopan, birocratul se simte o ființă superioară, un supra-om, care va descalifica orice biped lipsit de hârtiile necesare pentru a dovedi ce are de dovedit.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie cu privire la termenul în care se pot solicita despăgubiri în cazul provocării unei pagube printr-un act administrativ nelegal. Mai concret, s-a stabilit că termenul de un an pentru solicitarea de despăgubiri în instanță curge de la data la care persoana vătămată a luat cunoștință de paguba efectivă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
SIDA a fost recunoscută pentru prima dată în 1981 în SUA la emigranţii haitieni şi în grupurile de homosexuali din New York, Los Angeles şi San Francisco. Este determinată de virusul imunodeficienţei umane (HIV) şi reprezintă stadiul final al unui şir de boli care apar ca urmare a imunodeficienţei instalate prin infecţia cu acest virus. În majoritatea cazurilor se transmite prin contact sexual (vaginal şi anal), dar şi prin sânge sau produse de sânge infectate şi de la gravida infectată la făt.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
12 Martie 2016, 13:55

Unde ne sunt bărbaţii?

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ruşine mare pentru "băieţii" care îşi fac veacul printre blocurile gri din Nufărul. Pe peretele unui bloc de pe strada Bumbacului, un anonim a pictat cu obidă şi cu litere cât casa constatarea că "Pe strada asta mulţi băieţi au trup de bărbat, dar caracter de…", iar aici – ca să nu fie acuzat pentru limbajul de cartier – Bihorel înlocuieşte cuvântul "pi…dă" cu neutrul "muiere". 

Citeşte mai departe, pe www.bihorel.ro!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Da ...
Am înţeles!Trist că se promovează aşa ceva.E o vorbă!Rămâne cum am stabilit!iar dacă se va schimba ceva,tot noi,,,vom schimba.Mulţumesc!
Postat 13 Martie 2016, 08:11 de crisan
@crisan
Cam asa stau lucrurile cum ai scris, doar o observatie referitor la cantareata cu barba, nu a fost votata in mod real, a fost scoasa castigatoare pt ca ea este o promotoare a decaderii,a unui "nou" mod de a fi, a castigat tocmai pt a fi un model de urmat, sunt jocuri mari la nivel inalt, vezi putin teoria genului (e prea mult sa explic) care se incearca a fi introdusa cu viteza fulgerului (obiectiv principal in "legea defaimarii" in legea lui Dragnea). In concluzie toti acesti oameni dereglati,sunt promovati,nu alesi. De ce? Pt ca o lume obsedata sexual si nu numai,dezechilibrata mintal, e f usor de stapanit, e un drog administrat "legal", asa poti ruina o societate intreaga, daca ne mai intrebam: cine ar dori asa ceva? atunci acele persoane care intreaba, pot face abstractie de ce am scris aici.
Postat 13 Martie 2016, 07:52 de detectiv
Recunoaşteţi că...
Umblă moda că mulţi se şi pensează!Bleah!Sau,mă rog!Dacă partenerei îi place treaba asta!..Sau dacă e partener,mă gândesc că o fi altceva.Ce i drept,ca norocu,virgulă,că mulţi mai poartă ceva urme de barbă.Că înainte de 90,ba chiar şi acum de multe ori,un tip cu barbă,chiar aranjată, e ciudat în minţile multora ce au prins din plin comunizmu.Dar!nu mai avem mult când vom vedea moda cântăreţei austriece cu barbă,care personal o privesc cu dezgust şi nonsens,un vis urât!.Nu ştiu ce e în mintea multor europeni care au votat o!Oricum,cine a scris acea observaţie pe perete,mare dreptate are!
Postat 13 Martie 2016, 03:47 de crisan
e aia pe care o ai si tu...
si care de regula in cazul vostru al "muierilor" reprezinta singurul capital(atractiv ce-i drept)cu care porniti in viata!
Postat 12 Martie 2016, 16:53 de 1
:))
Asa, si ? Ca eu nu inteleg :) "Muiere" din ce punct de vedere e neutru ? O muiere, doua muieri... e cam feminin
Postat 12 Martie 2016, 14:09 de Alexanndra
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2746 RON
  • 1 EUR = 4.7786 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON