URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 17 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Deși anual se asfaltează câteva zeci de străzi, numărul celor care rămân la stadiul de ulițe cu hârtoape este în continuă creștere. Acesta e paradoxul orădean, că nu prididesc edilii să asfalteze pe cât se dezvoltă noile cartiere. Dar principalul vinovat de toată această problemă e tot Primăria.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate vă şochez: mie mi-a plăcut sâmbăta trecută la Conferinţa Judeţeană a PSD Bihor! Recunosc, am avut o plăcere sadică, pe care am savurat-o ignorând că unii din cei 648 delegaţi veniseră la sărbătoarea de partid cu maşinile primăriilor. La fel, nu mi-a păsat nici că rezultatul "alegerilor" îmi era clar încă de două săptămâni: pentru că n-a îndrăznit nimeni să-l concureze, Mang a fost reales printr-o simplă ridicare de mâini.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Pe o străduță din Oradea țevile pocnesc mai des decât dopurile de șampanie prin restaurantele elegante. De câte ori apa rece, apa caldă sau agentul termic se infiltrează la suprafață din străfundurile bătrânei instalații, apare o echipă cu un scenariu bine stabilit: decopertează asfaltul, sapă tranșeea, ajunge la țeavă, taie bucata bolnavă, o sudează pe cea nouă, acoperă la loc, tasează pământul și betonează. Ulterior vine o altă echipă cu o basculă de asfalt și mai multe lopeți, după care, în sfârșit, pe străduța ghinionistă se lasă liniștea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
16 Ianuarie 2020, 09:05

Trăiască propaganda! A apărut un nou site de știri pro-PSD în Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pregătind ofensiva pentru alegerile locale, PSD lansează pe internet aşa-zise site-uri de ştiri, dar care de fapt promovează mesaje favorabile partidului.

Un astfel de site local a apărut şi săptămâna trecută, www.bihornews.ro, unde printre ştiri despre spectacolele Teatrului Regina Maria ori hoţii prinşi de poliţişii bihoreni, sunt strecurate şi articole despre cât de răi sunt adversarii din PNL.

De pildă, un material dezvăluie că Guvernul Orban nu alocă niciun leu Bihorului şi un altul despre starea jalnică a sălii de aşteptare de la UPU din cadrul Spitalului Judeţean, autorul anonim ignorând complet detaliul că se construieşte o clădire modernă şi încăpătoare taman pentru aceasta. Bineînţeles, niciun articol nu este semnat, iar cititorul nu găseşte nicio informaţie despre autor ori adresa "redacţiei".

Bihorel a aflat însă că site-ul aparţine unei aşa-numite Asociaţii pentru Promovarea Tinerilor Jurnalişti, înfiinţate de Lucian Ungur, care n-a fost în veci jurnalist.

În schimb, a fost purtător de cuvânt al PSD Bihor şi, totodată, asistent la Bruxelles pentru Emilian Pavel, cât timp acesta a fost europarlamentar. Reîntors acasă, după cum se vede, Ungur s-a reprofilat pe "jurnalismul" de partid.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
De ce nu?
Are si PNL site de stiri, PSD de ce n-ar putea avea?
Postat 17 Ianuarie 2020, 14:02 de 1x1
Alo PSD-escu
N-ai făcut treabă și te-ai dus. Dar dacă asta e noua strategie a lui Ciolacu, e bine, pt că mergeți și mai jos.
Postat 16 Ianuarie 2020, 21:37 de sandu1260
Nimic deosebit
PNL nu are nevoie de antipropaganda. Singuri se discrediteaza. Lipsa unui program, diletantismul politic, dezinteresul fata de buna starea populatie, ura fata de partidul de opizitie, aservrea fata de Bruxxeles, neoliberalismul marxist subt doar cateva motuve pentru care nu simpatizrz cu liberalii.
Postat 16 Ianuarie 2020, 12:45 de iahim
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4 RON
  • 1 EUR = 4.7694 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON