URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 16 IULIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Încă de acum doi ani am intuit potenţialul uriaş pe care îl are Festivalul Medieval ce se desfăşoară în Cetatea Oradea. Dacă era vorba de Festivalul Ştiucii sau de Caravana Melcilor, aş fi avut unele îndoieli. Dar cu ditamai fortăreaţa splendid renovată şi cu măreţul şanţ de apărare ai toate premisele ca sărbătoarea să-ţi iasă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Indiferent dacă ideea tovarăşului Gherman va deveni sau nu lege, două concluzii: acesta e nesigur că le-a dat propriilor copii educaţia potrivită pentru a-l ajuta la bătrâneţe din proprie voinţă, altfel decât sub ameninţarea puşcăriei, iar a doua că nu scoţi cu una-cu două comunismul din pesedistul bătrân.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În relaţia cu clasa politică, suntem toţi ca femeile, ne conducem după sloganul „Nu contează ce îmi spui, ci cum îmi spui”. Veştile proaste şi ideile nepopulare alunecă mai fin dacă vin de la cineva care a fost Mister Boboc, furăciunile de la buget sunt mai uşor de trecut cu vederea dacă autorul are gura ca frăguţa şi ochi negrişori sau un decolteu larg cât Delta Dunării.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteţi de acord cu ideea primarului Ilie Bolojan de a înfiinţa o televiziune a Primăriei, finanţată din bani publici?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 3 iulie a.c. a fost publicată în Monitorul Oficial o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în 11 februarie, prin care s-a stabilit că în cazul în care inculpatul uzează de procedura recunoașterii acuzației nu poate fi achitat. Decizia este obligatorie pentru toate instanțele din momentul publicării în Monitorul Oficial.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic. Sunt afectate în special persoanele vârstnice cu afecţiuni cardio-respiratorii şi copiii mici.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
01 Noiembrie 2012, 09:30

Tătaru candidatu'

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dispărut din peisajul local şi mutat la Bucureşti, unde spune că lucrează la Televiziunea Română, orădeanul Vlad Tătaru, absolvent de Teologie şi fost prezentator al matinalului şi al emisiunii "Misterele existenţei" la TVS, a decis să candideze... la alegerile parlamentare. Din fericire pentru toată lumea, dar în primul rând pentru el, doar în glumă.

Fiindcă are prea mult timp liber, Vlad şi-a făcut un afiş pe care l-a postat pe Facebook, prin care a anunţat că va candida în colegiul 23 Câmpina-Breaza din partea "Alianţei pentru Libertate".

Deşi a făcut o farsă de zile mari, fostul prezentator, văzând că e luat în serios, a început şi el să răspundă în acelaşi ton la comentariile pe care "alegătorii" i le-au lăsat sub anunţ, promiţând că va încerca să le rezolve toate doleanţele, de la construirea de creşe şi grădiniţe până la asfaltări şi aducerea de investitori. Şcoală de televiziune, ce mai...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
...
Saracu...
Postat 03 Noiembrie 2012, 08:21 de titel
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.195 RON
  • 1 EUR = 4.732 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON