URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Februarie 2011, 09:05

Super Security Grecesc

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Scandal mare în firma de pază Super Security, condusă de Aurel Gavriş şi de finul său, nu mai puţin celebrul Grecu din Sântandrei, Mihai Gabor pe numele din buletin. Finu' s-a încordat la naşu' şi vrea să-l scoată din firmă, ca să-i rămână toţi banii, pe care mai apoi să-i împartă cu unul din propriii fini de cununie.

Problema e că firma a fost pornită de Gavriş, care a pus "la bătaie" şi creierul soţiei sale, de meserie juristă, în timp ce Grecu a venit doar cu muşchii. Aşa stând lucrurile, scindarea Super Security ar putea avea efecte catastrofale pentru musculos, care doar cu finul în loc de naş n-ar mai face profit ca până acum, din lipsă de materie cenuşie.

Da' nu-i bai, Grecule, dacă varianta cu finul pică, poate îţi vine altă idee: ia-l consilier pe "Prinţul" Neguş şi n-o să mai ai nevoie de pază, că te vor păzi oamenii legii şi gardienii...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
26 Comentarii
pt jupinu grecu
nu stiu dc vb toata lumea de grecu pt ca multi nici nu ii cunoasteti..aurel ii un drogat si jumate cu toate pizdele de linga el robi pitbul mai nou si lingaul de borciu..oameni de astia iti trebe aurele tinei linga tine ca pina ai bani o sa stea..la firma mai ii dau un an si se duce pe apa.tot grecu ramine taticu vostru care va ridicat pe toti...
Postat 15 Aprilie 2011, 10:36 de junioru
Realitatea
Bine spune Adi,Cristi Varga a fost singurul om care a tinut la Aurel.Dar nu inteleg de ce sa schimbat. Eu ai cunosc pe amandoi......am facut Judo si eu.Cristi era creierul si Aurel muschiul. Parliti astia care sant acuma in anturajul lui Aurel,sant caca-pis,merg pe interes.Pun pariu ca daca primeste careva un capac o ia la fuga. Cel mai tare este puterul lu Aurel - Pitbul,porecla adevarata pentru un limbric de 50 de kg ! Atentie Aurel......nu te indrepti in directia buna! Sant ultimele clipe cand mai esti rege , Cezare !
Postat 18 Martie 2011, 01:01 de Sandu
Cristi Varga a fost prietenul lui Aurel ! Adevarat !
Buna ziua la toata lumea.Cine nu cunoaste istoria acestor personaje sa fie atent.Prietenul adevarat al lui Aurel Gavris a fost Cristi Varga!au crescut impreuna(scoala,judo,armata,Liberty..........24/24 erau impreuna)Au ales drumuri diferite,asta este viata......Aurel a dat de faima si de bani si sa sucit....nu chia 180grade dar s-a sucit. Ivan,Porcu si restul turnatorilor care sant prin oras,au profitat de Aurel si de Mili,de relatiile lor sau lipit de Aurel. Aurel nu are prieteni !Are fini,rude prin aliante.........parteneri de afaceri?(Romi ,Grecu....etc)dar nu prieteni. Cristi V. nu sa sucit nici odata si nu lar fi lasat pe Aurel singur.......dar asta este viata. Pacat ca asa sant lucrurile. De Grecu ce sa mai zic?Era un baiat bun prin 1996-2003.....dar dupa ce a dat de bani,nevasta fica de vames.......sia luato in cap...uitand ca venea din Santandrei in trening si pantofi de lac cu autobusul ! Si durerea cea mai mare este ca toti acesti mari interlopi sant turnatori la Politie ! Daca stai in fata politiei ai vezi zilnic intrand unul dupa altul,stau de vorba cu politisti ca in piata....nau treaba ! Din pacate asta a ajuns Aurel Gavris.daca ramanea impreuna cu Cristi era altfel...
Postat 17 Martie 2011, 09:47 de Adrian
haha
vai vai ce vocabular,orice ar fi lucrat grecu in strainatate a lucrat din greu si pe bani.el niciodata nu a spus ca nu a lucrat pe santier chiar din contra pentru toti ratatii care nu l cunosc el pentru a face bani lucra si ziua si noaptea,cot la cot cu mine,ziua eram la betoane si noaptea bodyguard,imbecililor
Postat 08 Martie 2011, 17:17 de blabla
pt grecu pizdi
grecule esti o mare * ! Nu ai caracter rusine sa-ti fie nu mori tu in patul tau sa fii sigur de asta, ca nu mai ai scapare impreuna cu toti analfabetii ca si tine care ati facut rau la oameni nevinovati . daca ai fi fost bun la bataie te tineai de sport fraiere dar cum nu esti pt asa ceva nu ai cum . dute inapoi la constructii in anglia, ca la toata lumea te-ai laudat ca ai fost garda de corp in anglia apoi faceai betoane si nu te spalai cu lunile. Te-au rupt mascatii acum cativa ani....foarte tare, dar sa nu uiti ca daca nu era Aurel si atunci beleai * poate la ora actuala aveai proteze peste tot . ti-ai afcut firma si tu aia numai firma nu e poate marionete de la teatru de papusi....... :-))) :-))) :-)))
Postat 05 Martie 2011, 02:04 de pt grecu pizdi
multe stiti si voi
atatea comentarii,habar nu aveti ce lucruri poate ascunde viata unui om ca luati si voi dupa vorbe si barfe mai ales,bihoreanul este un ziar de scandal,ce tot are cu ce face grecu???? scrie ti si voi despre altceva nu despre el ,e un om cu familie,ci nevasta copii firma,afaceri,adica ca tot omul,mai lasati l in pace.certuri sunt peste tot .daca s au certat ori sau despartit finu si cu nasu nu voi iti veti impaca ce ei sg vor face asta.comentariile voastre prea putin conteaza pentru lucrurile personale ce se intampla intr ei.vedeti voi fiecare de viata lui si mai lasatii sa respire si pe altii
Postat 02 Martie 2011, 23:07 de radu
Haiduci pe dracu
Porcu si Ivan unde veti fugii cand va va alerga Grecu prin oras ? Rusine la toti trei pentru ce ati facut cu Aurel pe la spate.Aici cred ca e mana lui Balaj cel care nu are scrupule sau poate a lui Vizer ca prin el va putut manipula.Cum se spune ca prietenii la nevoie se cunoaste-Aurel acum ai vazut cine sunt prietenii tai pe care ii numeai frati.Am auzit ca vreti sa stapaniti orasul dar orasul nu va vrea.Va numiti haiduci dar haiduci erau pentru dreptate nu pentru tradatori cum sunteti voi.
Postat 02 Martie 2011, 09:21 de maria
pt porcu
Porcu e un parvenit nenorocit care evident a fost ajutat si el de Aurel,sa-ti fie rusine porcule ca iti bati joc de oameni bine oricum nu ai tu atata constiinta sa intelegi cele relatate de mine,chiar ti se potriveste porecla asta de PORC,iar tu Grecule uitate bine cu cine ai de a face ca sigur vei da gres cu acesti tradatori in frunte cu falimentaru ala de Balaj,vai samar ce asociati de elita sunteti de rasul orasului pe bune,iar tu Aurel vezi-ti de treaba ta ca cine rade la urma rade mai bine crede-ma si esti cel mai mare fraier daca il mai primesti inapoi pe Grecu!
Postat 01 Martie 2011, 20:25 de alin
....
vreti sa spuneti ca PORCU si IVAN sant" SLUGILE" lui GRECU??? nu-mi vine sa cred .......
Postat 01 Martie 2011, 15:24 de 1
Vai,vai
Sotia lui Grecu are firma de paza?ce bine,poate asa nu va mai lua bataie de la sot ca o va pazii baietii lui . De ce nu-si fac firma pe ei?Nu poate? Cred ca nu vor putea niciodata ca daca nui cap vai de picioare.Deci grecu si a achimbat capul.Vom vedea cum va respecta acest cap de aici inainte ca pana sa aiba firma noua de paza era vai si amar prin ce trecea femeia lui. Porcule cautati si tu o femeie care sa te pazeasca . La toate aaste sta in spate cineva mai destept ca ei.Cine oare?????
Postat 01 Martie 2011, 10:56 de Nelutu
xxx
Porcu este prieten de o viata? Unde a fost cand Grecu a avut nevoie sa-l ajute? Urit Grecule.De ce nu la pus nas atunci pe Porcu? Daca Grecu a dus contracte e bine dar contractele trebuie indeplinite .Nu mai scrieti prostii ca daca ei se impaca vedeti voi ce patiti.Pumnul nu le rezolva pe toate.Ce felicitari....e pacat ca s-a ajuns aici din vina e lui Porcu.De unde ii vine porecla oare? Grecule gandestete bine pe cine ai acum alaturi si amintesteti ca tu cu Aurel ati fost ceva. Fata de sotia lui Aurel numai respecte.
Postat 01 Martie 2011, 10:07 de dinun
numele
TA TA TA TAAA!!!!!! INCEPE TARANIADAAAAA!!!!!ATAT A TINUT!!!!!HA HA HA
Postat 28 Februarie 2011, 21:45 de 1
materie cenusie??
emilia??? da poate toata stima ca e femeie in varsta si trecuta prin viata dar lucrurile nu stau chiar asa singurul care a adus contracte in acea firma este chiar,,cel care cica e doarcu muschii.,,deci ...daca nu sunteti in cunostiinta de cauza nu vorbiti,grecu a fost gatul si aurel capul,dar fara gat capul nu poate sta asa ca,,,vorbe vorbe vorbe.felicitari grecule nu te lasa la cei rai
Postat 28 Februarie 2011, 21:20 de petre
materie cenusie??
emilia??? da poate toata stima ca e femeie in varsta si trecuta prin viata dar lucrurile nu stau chiar asa singurul care a adus contracte in acea firma este chiar,,cel care cica e doarcu muschii.,,deci ...daca nu sunteti in cunostiinta de cauza nu vorbiti,grecu a fost gatul si aurel capul,dar fara gat capul nu poate sta asa ca,,,vorbe vorbe vorbe.felicitari grecule nu te lasa la cei rai
Postat 28 Februarie 2011, 21:20 de petre
hm..
este adevarat ca s au despartit din firma super security iar finul cu care si a facut o noua firma de paza este poorcu prietenul lui grecu de o viata,dar nu figureaza nici unul in firma ca este poe numele sotiei lui grecu,evelina,deci..de fapt ei nu si au facut nimic ce grecu i a facut cadou o firma de paza sotiei sale
Postat 28 Februarie 2011, 21:01 de purcel
eu
Va cunosc pe amandoi (pe tine si pe Aurel)si ma doare ca dati voie sa rada concurenta de ceea ce ati fost impreuna. Grecule,suna-ti nasu si vorbiti despre acest subiect ca e pacat sa vorbeasca altii de voi. unde au fost cei dupa care te iei acum atunci cand ai avut nevoie? Amintesteti trecutul si gandestete daca merita sa faci ce faci. daca va iubiti asa cum spuneati atunci mergeti inainte impreuna.Nu strica ce a fost frumos.Te rog sa-ti iubestii nasii asa cum ei te iubesc.
Postat 28 Februarie 2011, 14:49 de Pt.Grecu
Atentie
Aurel,mergi inainte si arata lumii ca esti capabil si nu te lua dupa toate aberatiile.Esti un intelectual si cauta sa ramai in acest anturaj. Lasa prostimea ca pe limba ei piere. Un prieten la nevoie se cunoaste,din pacate finul tau nu a procedat cum ar fi fost normal. Nu ar fi trebuit sa-ti intoarca spatele din respect ca l-ai cununat si i-ai botezat copii. Esti destept, sa stii ca totul porneste de la Porcu,Ivan,Balaj,etc. Daca pentru Grecu sunt ei mai importanti lasa ca timpul le rezolva pe toate.Rusine pentru Grecu sa ceara respect de la altii si el nu respecta. Grecule respecta omul care a stat langa tine la nevoie daca vrei sa fii respectat. Daca nu era nasul tau nu exista firma de paza in tara asta ca va lichida Vizer cu ai lui.
Postat 28 Februarie 2011, 14:24 de anonim
pt teroarea care praduieste cacat
auzi bai teroarea pulii ori cum mata te-o chema , ce grecu bai faraiere, ce negus bai sugaciule sunt fix * in scurt timp aceste perii de buda ca si negus si ca grecu o sa pluteasca pe cris fraiere care esti. nu scrie de A urel si nu mai vorbi ca poate te aude careva si ajungi in scaun cu rotile si nici pe buda nu o sa mai poti sta , o sa te caci dracului pe tine in scaun cu rotile . grecu si romi negus = 2 persoane coapte si putrade ca balega de elefant. se apropie si ziua voastra !!!
Postat 24 Februarie 2011, 22:33 de pt teroarea pulii
teroare
Grecu si Romi Negus l-au batut si pe lideru` Alexandru Lungu`. Daca se alaturi iar Grecu` si Printu` o sa mature cu Gavris prin oras. Si poate ii ia si nevasta unu` din ei cum i-a luat-o Radeanu la Lungu si l-au si batut bine
Postat 23 Februarie 2011, 22:11 de praduitori
AUREL CAPU SI NASUL SUS
AUREL,TOATA STIMA SI RESPECTUL DIN PARTEA MEA,NU AI VOIE SA FII NICI UN MOMENT SUPARAT PT CE SE PETRECE PT CA TU ESTI UN OM CU CARACTER SI CU O INTELIGENTA SCLIPITOARE PE CARE MULTI SI-AR DORI SA O AIBA CREDE-MA!DAR NU AU CUM SA TE APRECIEZE,PT CA NU AU CUM SA TE INTELEAGA,SUNT LIMITATI SI NU STIU SA FACA DECAT RAU....RAU E USOR SA FACI,BINE FT GREU....NU AU NICI MACAR DECENTA SA STEA IN BANCA LOR...NU-I NIMIC,CA ROATA SE INVARTE.....
Postat 20 Februarie 2011, 20:34 de ION
Aurele
Mai lasa anabolizantele daca nu mai luati, un pusti de 18 ani va bate. Valabil si Pt GRECU
Postat 20 Februarie 2011, 15:24 de Pt Aurel&Grecu
avertisment pt catei lui grecu !!!
E PREA DE TOT FRATILOR AUREL CHIAR NU MERITA SA FIE FACUT DE RUSINE DE UN TOXICOMAN CA GRECU SI DE ALTI CATEI DE A LUI GRECU CARE TOATA ZIUA SE INCOARDA SI SE IA DE TOATA LUMEA FARA MOTIV. V-A VENI SI ZIUA IN CARE GRECU SI PIZDELE DE LANGA EL VA PLATI PT TOT CE A FACUT. CHIAR NU-L VAD BINE PE VACARUL ALA DE GRECU DACA SI CU AUREL CARE I-A DAT SA MANANCE S-A PUS. \\'\\' **** GRECULE SI LA TOTI CATEII TAI !!! \\'\\'
Postat 18 Februarie 2011, 12:33 de nu conteaza
oricum
ORICUM GAVRIS TINEA SPATELE LA ANALFABETUL DE GRECU!!!FRAIERUL NU STIA ALTCEVA NUMAI SA TRAGA PE NAS...
Postat 17 Februarie 2011, 12:38 de 1
Consilier pentru Grec
Mai bine il ia consilier pe Cornel Popa, ca doar sunt prieteni la catarama. Sau iese acum din firma sa inceapa \"bataia\" electorala pentru postul de primar?
Postat 16 Februarie 2011, 18:31 de Cornel Popa
nu prea cred
E prea de tot si se face si de rusine aurel e un om de milione ,de atatia ani impreuna :( daca stirea e adevarata urat de tot din partea lui grecu dar nu prea cred, Aurel e om mare ,nu te lasa aurel
Postat 16 Februarie 2011, 14:26 de raf
Vai de voi
Suntem si noi curiosi cu care fin imparte firma?ca are mai multi,poate cu celalalt de la firma concurenta
Postat 16 Februarie 2011, 13:48 de kkt
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON