URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Mai 2013, 18:09

Strategie şi meserie la CJ: Cum a câştigat firma prietenă licitaţia pentru strategia de dezvoltare a Bihorului

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Strategia de dezvoltare a judeţului a încăput pe mâini bune. Firma Romactiv, unde până nu de mult a fost director pentru Bihor Horia Carţiş, şeful de cabinet al preşedintelui Cornel Popa, a câştigat pe merit licitaţia prin care Popa, Kiss şi Mang vor avea habar înspre ce direcţie să ducă judeţul.

Vezi ce ofertă a avut firma Romactiv şi citeşte poezia pe care Bihorel i-o dedică lui Horia Carţiş, pe www.bihorel.ro!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
HOTII P.N.L.
HOTII BIHORULUI =HOTUL DE LA ARR ,DE LA ITRSV DE LA GARDA DE MEDIU E.TC.= HOTII P.N.L..,vad ca avem HOTI SI LA CONSILIUL JUDETEAN !
Postat 27 Mai 2013, 23:48 de P.S.D.
un nemerni.c, asta-i Cartis
Horia Cartis ? Un fanfaron agramat care la Consiliul Judetean se ocupa cu... nimic !
Postat 24 Mai 2013, 15:29 de Boss
cand se vede un rezultat, nu mai conteaza atat de mult pretul
daca se vor vedea rezultate, nu ma intereseaza ca platesc impozit cu 5% mai mult. exact cum e in oradea. e impozit mai mare, dar se vede frate! decat sa platesc 20 de lei si sa stau in boscheti, prefer sa dau 120, dar sa stiu ca stau in curatenie! felicitari pnl !
Postat 24 Mai 2013, 14:29 de Clau
AU CASTIGAT CEI MAI PROFESIONISTI, CUM E SI NORMAL!!
E FOARTE BINE CA NU AU CASTIGAT TOTI HAPCIUPALITICII!! E CLAR IN CE DIRECTIE A MERS PANA ACUMA JUDETUL! NU VI-A AJUNS?? MI-E MI-A AJUNS CU VARF SI INDESAT!! E FOARTE BINE CA A CASTIGAT O FIRMA NATIONALA CARE CHIAR ARE SI MATERIA CENUSIE SI EXPERIENTA SA FACA O UN PROIECT PROFESIONIST! CA DE AMATORII DIN ULTIMII 20 DE ANI NE-AM SATURAT!!! CHIAR DACA JUDETUL A PLATIT UN LEU IN PLUS, DAR MACAR SPERAM CA VOM VEDEA REZULTATE! CA DIN COMISIOANELE POLITICE DE 10.000 DE EURO CA SI PANA ACUMA S-A VAZUT CE S-A FACUT. ADICA, NIMIC! MAI BINE PLATIM 100.000, DAR STIM CA VEDEM UN REZULTAT.
Postat 24 Mai 2013, 14:25 de Aris
POPA CORNEL ITI E RUSINE ....
POPA CORNEL ! ITI E RUSINE SA MAI IESI PE MEDIA ! CREZI CA SCAPI ASA USOR DE NOI CEI CARE GRESIT TE-AM VOTAT !! ITI ASCUNZI GUNOAIELE PROMOVATE DE LA ARR SI ITRSV SUB ,,POALE '' .TE INSELI AMARNIC .
Postat 24 Mai 2013, 09:29 de cetatean
De ce ne miram ?!
Cancerul penal s-a raspandit peste tot. Ce ati vrea sa se intample intr-un judet condus de popa ciordel, de mang_litor ?!
Postat 24 Mai 2013, 07:12 de anticomunistul
Pe.Na.Li de BIHOR
HOTII DE LA ARR ,acum HOTII DE LA CONSILIUL JUDETEAN maine ,HOTII DE LA I.T.R.S.V si asa mai departe =HOTII DE LA P.N.L.
Postat 23 Mai 2013, 22:18 de PESEDIST
A trecut pastele, vin concediile
Dragi oradeni ati uitat ca pastele a trecut, au fost cheltuieli multe si mari, bugetul familiei sa subtiat, in curand incep concediile, e nevoie urgenta de fonduri in buzunare, strategia judetului e pe maini (buzunare) bune. La strategie inainte..........
Postat 23 Mai 2013, 21:28 de petru
Săriţi direct în foc !?!
Hei ! DNA, Curtea de Conturi ! Prefectul Invizibil ! NU e clar că nu e nevoie de această lucrare până va exista cea de referinţă la nivel de regiune ? Nu e clar că hoţii de la Consiliul judeţean Bihor vor să-şi "întregească" veniturile ? Nu e clar că firma câştigătoare habar nu are definiţia grupului de cuvinte "strategie de dezvoltare" durabilă sau haotică sau de care ar fi aceasta ? Dacă nimeni nu va reacţiona înseamnă că toate instituţiile puse să vegheze la respectarea legii sunt complice !?!
Postat 23 Mai 2013, 19:38 de Carp III
Rusine sa va fie.
Aproape 100,000 de euro tun din banii nostri,, ce face DNA? bani pentru ca sa isi rotunjeasca cineva veniturile.
Postat 23 Mai 2013, 19:25 de Anonim
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON