URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 24 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Deși anual se asfaltează câteva zeci de străzi, numărul celor care rămân la stadiul de ulițe cu hârtoape este în continuă creștere. Acesta e paradoxul orădean, că nu prididesc edilii să asfalteze pe cât se dezvoltă noile cartiere. Dar principalul vinovat de toată această problemă e tot Primăria.
Zic şi eu
Adrian Cris
Orădenii şi bihorenii vor ţine minte doar faptul că după 4 luni de administrare a Aeroportului sub gir PNL tot nu avem curse externe. Vestea şi mai proastă e că, în pofida declaraţiilor primarului Bolojan, nici n-o să avem curând. Ceea ce iar nu spun nici CA, nici edilul, nici şefii CJ. Iar motivul e dezarmant de simplu...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Mai exact 2.125.000 de dolari. Nu pentru o investiție publică, nu pentru o clădire nouă, nu pentru un festival dance sau rock, nu pentru asfaltarea unui drum, ci pentru viața unui copil. Un copil de doar câteva luni! Când tocmai ce ai învățat, ca proaspăt părinte, că viața puiului tău este inestimabilă, îți cade în cap o cifră rece și tăioasă, ca o cerere de răscumpărare: Vrei să trăiască? Scoate două milioane de dolari!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
03 Decembrie 2019, 09:01

Singur-singurel: Deputatul PSD Ioan Sorin Roman a ajuns să ţină conferinţe de presă cu un singur jurnalist

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deputatul PSD Ioan Sorin Roman face o conferinţă de presă o dată la 6 luni, dar nici atunci nu are trecere. Vinerea trecută, parlamentarul a vrut să se întâlnească cu jurnaliştii, să le spună despre proiectele de lege privind medicii veterinari şi dotările pădurarilor, dar surpriză: în afară de reporterul BIHOREANULUI - culmea, singurul ziar non grata la PSD - nimeni n-a participat la eveniment.

Surpriza pentru Roman a fost cu atât mai mare cu cât şefa lui de cabinet, Marieta Cocoi, a vorbit cu jurnaliştii redacţiilor orădene şi, susţinea ea, toţi i-au spus că vor fi prezenţi. "Asta înseamnă să fii în opoziţie", a concluzionat Roman, încercând o glumă.

N-ar fi însă deloc exclus să fi glumit doar pe jumătate şi, în realitate, să admită că vremea lui şi a altor PSD-işti din garda veche a cam trecut..
 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4462 RON
  • 1 EUR = 4.8026 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON