URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Februarie 2011, 12:33

Siemens accelerează

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Povestea acceleratorului de la viitorul Centru Oncologic al Spitalului Municipal Gavril Curteanu nu s-a terminat. La licitaţia din decembrie, firma de pe locul trei a avut tupeul să conteste rezultatul, deşi oferta ei era mult mai scumpă decât a primelor două clasate.

În urma analizării contestaţiei, firma a fost trimisă la plimbare, dar oamenii îşi atinseseră scopul, acela de a întârzia finalizarea procedurii de achiziţie. Când lucurile păreau că s-au liniştit, nici cei de pe locul doi, germanii de la Siemens, n-au vrut să-şi accepte înfrângerea. Dar mai discreţi, i-au turnat pe cei din Primărie la "băieţii cu ochi albaştri", insinuând că licitaţia ar fi fost "descântată".

Bihorel e tare curios să afle cum se va termina toată tărăşenia, dar un lucru e sigur: nemţii sunt supăraţi foc pe orădeni că nu respectă obiceiul pământului, acela de a pune botul la farmecele ditamai brandului care ne-a fericit în vara lui 2008 cu cele mai scumpe tramvaie. Păi, se poate?...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
nu neaparat
cu un search pe wiki gasesti mai mult de 2 firme de tramvaie. chiar si in romania se faceau.. oricum, bihoreanul are dreptate: siemensu pare un pic ofticat pt ca a priedut licitatia, si este un obicei ce se practica la noi de a contesta licitatii, chiar dc nu ai venit cu cea mai buna oferta. chiar si de catre straini. doar i`au educat romanii cum pot sa castige licitatii in tara..problema e ca nu mai merge ca pana acum...
Postat 22 Februarie 2011, 12:44 de unu
Te facusi iar de cacao bihorene
Si care tramvaie ar fi fost mai ieftine, ca doar doua firme sunt in Europa care fabrica asa ceva??? Una cu sediul in Deutchland si una in Swizerland ... Inteligenta bihoreana iese iarasi la iveala ...
Postat 21 Februarie 2011, 21:27 de Port
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON