URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 14 NOIEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când avem și Piața Unirii, și Cetatea renovate, suntem în situația măgarului lui Buridan. Bietului animal i-a pus stăpânul două grămezi de fân și măgarul a murit de foame pentru că nu se putea hotărî din care să mănânce. La fel pățim și noi când e vorba de locurile unde să organizăm evenimentele importante. S-au încercat variante, ba în Piață, ba în Cetate, ba în ambele locații concomitent.
Zic şi eu
Adrian Cris
Marţea trecută, şeful Consiliului Judeţean şi-a cheltuit câteva ore pe Facebook pretinzând într-o postare că înlocuirea Ryanair cu Tarom ar fi o afacere strălucită pentru Aeroportul Oradea. Nu-i cazul să intrăm în detalii pentru a demonstra cât pierde Bihorul odată cu zborurile low cost, nici ridicolul tezei că preţul noului zbor spre Barcelona, de la 150 euro în sus, ar fi de fapt un chilipir.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Sâmbătă, la orele 17, ora României, în sute de oraşe de pe continent, printre care şi Oradea, a fost proclamată Republica Europa, ca viitoare formă de organizare a actualelor state europene. "Prin acest gest simbolic, europenii de pe întreg continentul îşi exprimă voinţa de a trăi într-o Europă unită, cu drepturi şi îndatoriri egale pentru toţi cetăţenii, care să fie principalii actori ai unei democraţii reale".
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Aţi votat la recentul referendum pentru redefinirea familiei în Constituţie?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
După cum se ştie, în 7 noiembrie Curtea Constituţională a admis sesizarea Guvernului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Constatând acest conflict, CCR a obligat ÎCCJ de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Testul pentru HPV se efectuează pentru a depista infecţia cu HPV şi tipul de HPV prezent. La fel ca testul Papanicolau, testul pentru HPV se face prin analiza unei probe de secreţii prelevate de la nivelul colului uterin (cervix).
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Șansa de a deveni înzestrat sau talentat este aceeaşi indiferent de statutul financiar al părinţilor. Lucru deloc surprinzător, deoarece genetica nu ţine cont de fluctuaţia dolarului pe piaţa globală. Dar interesant de observat în acest context este inegalitatea care derivă din statutul financiar al părinţilor respectivilor copii.
11 Decembrie 2017, 08:49

Ruşinat la română: Liderul PSD Bihor, Ioan Mang, are probleme cu pusul virgulelor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şeful PSD Bihor, Ioan Mang, nu-i deloc ruşinos. Apare la toate evenimentele posibile, de la inaugurarea unor capele prin satele Chioag şi Almaşu Mic până la festivităţile organizate de Ziua Naţională a României la Bucureşti, unde s-a dus cu primarul de Borod, Sorin Sarca, şi cu ansamblul popular din comună, susţinând că membrii delegaţiei "au făcut ca Bihorul şi PSD Bihor să fie aplaudat şi apreciat de cei prezenţi la Arcul de Triumf".

De altfel, Mang se laudă non stop cu "realizările" pe Facebook. Doar că nu întotdeauna îi iese. La una dintre postările despre festivităţile de 1 Decembrie a fost apostrofat de un "fan" fiindcă scrisese mesajul "La mulţi ani România! La mulţi ani români!" fără virgulele de rigoare. 

Citiți detalii pe www.Bihorel.ro!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
RÂDE CIOB....
Eu am sesizat zeci de greșeli făcute de jurnaliștii Bihorean-ului ! Zeci !
Postat 11 Decembrie 2017, 09:22 de TDS
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Termen: 1 Decembrie. Constructorii au montat grinzile podului din strada Universităţii din Oradea (FOTO)
  • Parcarea de la intersecţia străzilor Transilvaniei cu Moldovei a fost reabilitată (FOTO)
  • Cel mai 'hot' show: Modele celebre au defilat în lenjerie Victoria's Secret. Adriana Lima s-a retras (FOTO/VIDEO)
  • Karoy de România: Povestea sculptorului orădean interzis de comunişti, care şi-a făcut renume în America (FOTO)
  • A început târgul produselor şi gusturilor din Valea Ierului, în Piaţa Unirii (FOTO)
  • Făuritorii Marii Uniri - Portrete și fapte nemuritoare: zeci de elevi bihoreni au fost premiați pentru picturile lor (FOTO)
  • S-a turnat placa de beton. Podul Centenarului ar putea fi dat în folosinţă la sfârşitul lunii noiembrie (FOTO)
  • Constructorii au început turnarea pereţilor parcării subterane din centrul Oradiei (FOTO)
  • S-a deschis un punct de trecere a frontierei, în Bihor, pentru camioanele ce duc pietriş pentru autostrada din Ungaria (FOTO)
  • Paradoxul Oradea: Spre deosebite de trendul naţional, în Oradea se construiesc peste 2.000 de apartamente (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON