URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Decembrie 2018, 08:10

Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Șeful de la Forța de Muncă, dezvăluiri despre șomeri

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vezi cum arată evenimentele săptămânii trecute, prin ochii lui Bihorel:

Luni

Vio către Ghiusi. "Răi sunteţi! L-am văzut la televizor pe Odeon cum îl bagă la colţ pe borfaşul din Teleorman". "Păi, tu crezi că se poate altfel cu ăştia din Parlament? Sincer, şi mie mi-ar fi plăcut să văd cum îi dă al nostru o perversă de Sălaj lui Alexandrion".

Marţi

Cu şeful de la Agenţia Judeţeană a Forţei de Muncă. "Am reuşit să reduc numărul şomerilor. Abia dacă au mai rămas 700 de speriaţi. Speriaţi de muncă". "Asta într-adevăr este o mare realizare pentru tine. Câţi şomeri estimezi că vor fi la anul?".

Citiţi mai mult pe Blogul lui Bihorel!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
@Moderator
Va somez sa ștergeți toate comentariile mele anterioare. Daca asta este ideea voastră de pamflet sa atribui unei persoane publice o declarație total aberanta si după aceea sa te distrezi urmărind comentariile cititorilor (totul pentru un relativ rating), nu aveti ce cauta in aceasta breasla a presei care cândva era respectata.
Postat 26 Decembrie 2018, 14:43 de ionel82
@Moderator
Imi cer scuze D-lui directur AJOFM, chiar nu m-am gandit ca declaratia total deplasata ar putea fi o inventie, un pamflet al Bihorel, daca asta e ideea voastra de pamflet, nu am ce comenta. In presa reala asa ceva nu se face. Multumesc totusi ca si-a gasit calmul si diplomatia sa raspunda. Din pacate inafara de limbaj, faptele semnalate la AJOFM sunt reale. @Moderator Vad ca limbajul si declaratiile total deplasate le folosesti in continuare, aceste declaratii nu sunt un pamflet ci modul vostru de a gandi pe care voi il considerati de dreapta.
Postat 26 Decembrie 2018, 14:00 de ionel82
RE: @Moderator
Orice ar fi, pamflet sau nu, modul tău de adresare în spaţiul public, cu termene de tipul "gunoiule", arată că de fapt problema constă în carenţele tale de educaţie. Presa reală conţine şi rubrici de umor. Şi presa adevărată are şi cititori adevăraţi, care ştiu să le guste. Dacă nu tu cunoşti produsul Bihoreanul, nu e mare dramă. Poate mai greşim şi noi, sau nu suntem clari în ce scriem. Dar problema ta e că nu realizezi că te afli într-un spaţiu al dezbaterilor, nu pe maidan, ca să înjuri nestingherit. Şi, din fericire, nu eşti în măsură să ne dai somaţii.
Postat 26 Decembrie 2018, 15:26 de Florin Ciucas
Da, cu precizarea
ca "prima oara" din cele doua de care ziceti am beneficiat de somaj 3 saptamani. Nu Dvs faceti legea, dar ar trebui sa o lasati mai usor cu arogante din astea ca somerii sunt "speriati de munca" , daca aceasta e parerea Dvs. nu v-ati ales bine meseria si postul pe care il ocupati. Nu am cerut pomana si nu cerem protectie sociala pentru ne-munca, cerem insa sa fim tratati cu respect si demnitate. Cum e seful sunt si angajatii. In tara in care lucrez in prezent (din UE) in situatia similara in care as ramane fara serviciu la initiativa angajatorului as beneficia in continuare de ajutor somaj pe perioada cat lipseste dintr-un an la perioada initiala, deci in cazul meu 11 luni si o saptamana.
Postat 24 Decembrie 2018, 19:28 de ionel82
Dom director, sa traiti!
Din auzite, se pare ca in alte tari europene,functioneaza urmatorul mecanmism.Angajatul,cit timp lucreaza,cotizeaza cu un procent oarecare la un fond personal de somaj,cumulativ.In momentul in care este dat in somaj,poate retrage aceasta suma (licenziamento parca ii spune in italia) pentru a supravietui pina isi gaseste un nou loc de munca.Daca are norocul sa fie angajat continuu pina la pensie, in momentul incetarii activitatii devine fericitul beneficiar al citorva mii de euro,contributiile sale in acest fond de risc.Ar trebui studiat mai atent sistemul...raspunsul dvs. "va puteți înregistra in calitate de șomer neindemnizat " este de un cinism tipic sistemului de protectie sociala instituit in statul roman."Susținerea mea personală" se refera cumva la vreo compensatie baneasca sau doar la "servicii de informare, consiliere, mediere și formare profesională"?
Postat 24 Decembrie 2018, 19:08 de excalibur
AJOFM Bihor
Stimate domn, Intr-adevăr legea nu va permite ca pentru același stagiu de cotizare sa beneficiați de doua ori de indemnizatie de șomaj, DAR in continuare va puteți înregistra in calitate de șomer neindemnizat și sa beneficiați de serviciile noastre de informare, consiliere, mediere și formare profesională.Va asigur ca toți colegii mei sunt deschiși spre a va sprijini in procesul de identificare a unui loc de munca sau o forma de formare potrivită; dacă totuși observați un comportament neadecvat va asigur de susținerea mea personală in soluționarea lui. Va urez un Crăciun binecuvântat ! Bekesi Csaba, director executiv AJOFM Bihor.
Postat 24 Decembrie 2018, 16:25 de csababekesi
Sa ai parte numai de ajutor de somaj...
Dupa 28 ani de munca am ramas somer mi-am cautat de lucru, nu am gasit, dupa 2 luni m-am prezentat la AJOFM, am depus actele pentru ajutor de somaj, am cautat in continuare iar dupa inca 3 saptamani m-am angajat pe perioada nedeterminata. Am luat ajutorul de somaj pe 3 saptamani (dupa ce am cotizat 28 ani). Dupa 2 luni, in perioada de proba, patronul mi-a zis senin ca nu mai are nevoie de mine ca oricum pana la urma nu avea nevoie de personal pentru postul respectiv si ca oricum nu trebuie sa-mi dea explicatii ca asa e legea in perioada de proba. OK. M-am dus inapoi la AJOFM si am aflat ca nu mai am dreptul la ajutor de somaj desi contractul de munca a incetat la initiativa angajatorului. La cine zici tu ca e speriat de munca? Speriati de munca sunteti voi la AJOFM care orice intrebi, de exemplu ce cursuri se fac pentru someri iti raspund obraznic: da mai lasati cursurile si mergeti la munca. Probabil si eu figurez la numarul de someri redusi. Daca sunteti in somaj sa nu faceti prostia sa va angajati, luati ajutorul de somaj si lucrati la negru. In Bihor se poate.
Postat 24 Decembrie 2018, 15:29 de ionel82
şomer la comentat
În primul rând, ar trebui să înţelegi că textele care apar sub numele de Bihorel sunt nişte glume, nu trebuie să le iei la modul serios, deci declaraţia de acolo nu e a directorului de la AJOFM, e un pamflet de-al nostru. În al doilea rând, te rog să îţi temperezi limbajul, dacă nu vrei să te trecem în şomaj definitiv şi la capitolul comentat (în caz că nu ai înţeles, e o figură de stil şi asta!).
Postat 25 Decembrie 2018, 00:25 de Moderator
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON