URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Aprilie 2023, 10:45

Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Şeful de la bascheţi explică cum e cu amenda pentru meciul de la Cluj

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ca de obicei, Bihorel comentează în stilul propriu evenimentele săptămânii care a trecut.

Luni

Vio către Ghiusi: "Ai văzut? Depanatorul recunoaşte că nu e Albă ca Zăpada, dar nu înţelege de ce trebuie să plătească un milion de euro statului dacă tot l-au găsit nevinovat". "Asta e discriminare pe faţă! Că nu e Albă ca Zăpada se poate vedea şi din poze, dar nu înţeleg de ce i-au dat amenda în euro, şi nu în forinţi".

Marţi

Şeful de la bascheţi: "Am făcut contestaţie şi ne-au anulat amenda dată pentru meciul cu Clujul". "Dar la ei acasă am luat bătaie". "Da, dar fără rangă. Iar suporterii lor au scandat numele idolului clujenilor, fierar-betonistul Guzman".

Miercuri

O echipă de tineri pasionaţi de robotică au luat o grămadă de medalii în Grecia. "Am făcut nişte roboţi atât de performanţi încât, dacă doream, puteam să-i trimitem să-şi ia singuri medaliile", a declarat unul dintre ei. "Oare veţi ajunge şi la performanţe mai înalte?". "Visul nostru e să câştigăm o competiţie în luptă cu cel mai tare robot din ţară, robotul de la Cotroceni".

Joi

Puradel, fericit că s-a serbat Ziua Internaţională a Romilor tocmai la Sorbonica. "Felicitări, aţi ajuns şi voi în mediul academic!". "Noi de fapt suntem de mult timp în mediul academic, nu vezi ce ţigănie este cu doctoratele plagiate? Deşi termenul ţigănie e nepotrivit... Mai degrabă e vorba de o româneală, că nu noi plagiem, ci voi, gagiii".

Vineri

Ţăranii au ieşit pe şosele cu tractoarele, ca să protesteze împotriva importului de grâne ucrainene. Un peizan nervos a explicat: "Credeam că odată cu războiul o să crească preţul la cereale şi vom mai scoate şi noi pârleala cu seceta aia nenorocită". "Din cauza cerealelor ucrainene riscaţi să daţi faliment?". "Sincer, nu. Din cauza buruienilor din Guvern, care au negociat catastrofal cu UE subvenţiile pentru agricultură".

Sâmbătă

Birtaşul, despre angajaţii asupra cărora planează suspiciunea de corupţie: "Dacă-i prind cu fofârlica, eu personal îi dau pe mâna justiţiei!". "Că nu mai pot ei de frica justiţiei... La noi toate sentinţele se finalizează prin prescriere".

Duminică

În piaţă nu trebuie să cauţi mielul la dinţi sau botniţă. Aruncă-i o minge şi, dacă ţi-o aduce înapoi, eu zic să nu-l mănânci.

Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON