URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Februarie 2023, 08:00

Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Ianoș s-a întristat că nu a fost luat figurant la filmul preotului

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ca de obicei, Bihorel comentează în stilul propriu evenimentele săptămânii trecute:

Luni

Vio către Ghiusi: "Văd că sunteţi în stare să sabotaţi proiectul cu învăţământul dual numai pentru că n-au fost cuprinse şi nişte licee din zona voastră folclorică". "Păi, noi eram cei mai îndreptăţiţi să trimitem elevi la şcoala de meserii. N-ai văzut că niciunul n-a luat bacalaureatul? Aşa că sunt numai buni pentru munca fizică".

Marţi

Ianoş, trist: "A venit un actor american să joace în filmul la care e regizor un popă. Am auzit că aveau nevoie de figuranţi, dar nimeni nu m-a chemat şi pe mine". "De ce tocmai pe tine?". "Păi, la ce figuraţie am făcut eu 7 ani la Consiliul Judeţean, eram cel mai calificat dintre toţi".

Miercuri

Nae poliţistul, despre sediile lor de la ţară: "Am cerut ministrului să purtăm căşti de război, nu caschete". "Vă apără de gloanţe?". "Nu, dar e mai sigur aşa dacă ne cade tavanul în cap". "Poate că n-are Ministerul bani de renovare". "Dacă sediile erau ale prietenului preşedintelui ţării, se găseau bani şi pentru astea, ca pentru BMW-uri".

Joi

Cel mai suspendat judecător din Balcani a mai scăpat de un proces. "Din trei procese, am mai rămas cu unul singur, spre disperarea dinozaurilor din justiţie, care conduc sistemul încă din Jurassic". "Şi după ce se termină şi ultimul o să-ţi dea toate salariile din urmă?". "Normal, că doar nu dau de la ei".

Vineri

Păsztorul, nervos că microbuzul achiziţionat de el ca să meargă la pescuit şi scufundări a fost scos la licitaţie. "Aşa se pierde memoria instituţiei. Microbuzul se vinde, maşinile de serviciu au fost înjumătăţite, iar pe paraziţii de pe la Ecoland a trebuit să-i relocăm pe la primăriile noastre. Ăsta-i adevărat cancer culture!".

Sâmbătă

Cu nea Clorofilă despre ideea ca arborii care prezintă pericol de prăbuşire să fie marcaţi: "Dacă la clădiri punem "Atenţie, cade tencuiala!", de ce să nu punem şi la copaci "Atenţie, îţi pică crengile-n cap!"? "Şi cu ce sunt mai câştigaţi ghinioniştii care vor fi striviţi?". "Măcar să ştie de la ce li se trage: de la un loc cu verdeaţă".

Duminică

Rata şomajului a scăzut cu jumătate. La ce ajutoare se dau, mor şomerii de foame.

Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON