Cum arată evenimentele săptămânii trecute, prin ochii lui Bihorel:
Luni
Vio către Ghiusi: "La manifestările Centenarului de administrare românească nu l-am văzut pe Odeon îmbrăcat în honved, ca să joace rolul primarului Rimler". "Zici 100 de ani de administraţie românească? Pe dracu’! Noi conducem judeţul de 30 de ani, aşa că e vorba de cel mult 70 la voi".
Marţi
Pe invitaţiile date oficialităţilor cu ocazia aniversării eliberării oraşului, numele lui Ianoş a fost iniţial uitat. "Le-am zis că e o golănie să mă ignore, că şi eu m-am implicat verbal". "Deci s-a făcut dreptate". "E bine şi din punct de vedere politic să fiu printre organizatori, să nu zică lumea că ungurii nu au reprezentant la manifestări".
Citeşte continuarea, pe Blogul lui Bihorel!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.