URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 OCTOMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Neisprăviţii de la Ministerul Educaţiei au mai fătat o mărgică. Au elaborat un Cod de etică prin care se interzice profesorului care predă la clasă să îşi mediteze propriii elevi. Hai să zicem că acest aspect e corect, chit că poate fi uşor de eludat dacă profesorii fac schimb de elevi între ei. Mă aşteptam să interzică total meditaţiile, dar probabil că nu i-a dus capul până acolo.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu mă număr între cei care consideră că o convingere religioasă exclude o gândire liberală. Nu cred că a gândi liber(al) înseamnă să fii fără niciun Dumnezeu. Un exemplu notoriu este cel al chirurgilor care mărturisesc că se roagă înaintea intervenţiilor dificile. Şi reciproca e valabilă. Poţi fi ateu, dar cât se poate de retrograd. Prin urmare, recunosc, ca orice om de bun simţ, dreptul oricărui membru PNL de a fi acţionat conform propriei conştiinţe la recentul referendum pentru "familia tradiţională".
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Conferințele 11even, în care 11 oameni vorbesc câte 11 minute, sunt ca nunțile românești - nimeni nu îndrăznește să le facă mai scurte. Teorema care spune că ce e frumos durează puțin nu funcționează... Majoritatea vorbitorilor a dat impresia că tema conferinței, „La trecutu-ți mare, care viitor?”, nu a fost înțeleasă prea bine. Cei mai mulți au vorbit despre ei înșiși, lăsându-le spectatorilor sarcina de a extrage esența și de a construi puzzle-ul.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Aţi votat la recentul referendum pentru redefinirea familiei în Constituţie?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, în curând vor intra în vigoare modificările legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor ca urmare a faptului că, recent, Curtea Constituţională a respins ultima obiecţie de neconstituţionalitate ce putea fi formulată de preşedintele României cu privire la această lege, iar, vineri, 12 octombrie, Klaus Iohannis a fost nevoit să promulge noul statut al magistraţilor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Anxietatea este una din marile probleme psihologice ale secolului nostru. Alături de depresie, este subiectul cel mai des întâlnit în cabinetele de psihologie. Anxietatea variază de la om la om și se manifestă oarecum diferit ca intensitate în cazul fiecăruia.
28 Decembrie 2012, 11:13

Problema Boloş: Vine înapoi la Primărie?

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce în ultimele şase luni a fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, părintele-manager Marcel Boloş s-ar putea întoarce la vechea sa funcţie, de director al Direcţiei de Management a Proiectelor cu Finanţare Internaţională din cadrul Primăriei Oradea.

Iar asta pentru că viitorul ministru al Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, a vrut ca personalul de conducere să fie format exclusiv din pesedişti de-ai săi, criteriu pe care Boloş - propus de liberali - nu-l îndeplinea, iar varianta de rezervă, în care Boloş ar fi urmat să devină secretar al Ministerului Transporturilor, pare să fi căzut şi ea.

Bihorel a auzit că cel mai puternic lobby pentru rămânerea orădeanului "la butoane" în Capitală l-a făcut chiar primarul Ilie Bolojan, iar asta pentru că în doar o jumătate de an funcţionarul a reuşit să impună trei proiecte mari pentru Oradea: reabilitarea blocurilor de locuinţe cu cofinanţare europeană, cele două pasaje peste centura oraşului şi construirea a şase blocuri ANL.

Aşa că, dacă va reveni în Primărie, Boloş va avea un viitor 100% liniştit sub mandatul sprâncenatului. Nu de alta, dar a făcut pentru oraş în şase luni cât n-au făcut alţii în trei mandate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
22 Comentarii
alta sluga
nici Valentin Trifan nu mai este subsecretar de stat la MDRT! Sluga lui Bolos de la AIO e tot PA!
Postat 15 Ianuarie 2013, 00:27 de TDS
stire calda
@sori: nu sunt chiar atât de curios! oricum, chiar în această clipă am primit informaţia că părintele a zburat cu totul din MDRT, chiar dacă a încercat să fenteze cu o funcţie de director. motivele sunt multe dar între ele, conform sursei, şi ceea ce a încercat să facă pentru IMPACT la Bucureşti pe fonduri europene! deh, s-o fi gândit că vechii prieteni făcuţi la oradea nu trebuie uitaţi! dar asta e, mai iei şi şuturi! în" ruc"! aoleou, am scris" ruc"?
Postat 09 Ianuarie 2013, 10:22 de TDS
ghici?
NO tds ,ghici unde va sluji Bolos?Daca as fi in locul tau l-as suna.....!
Postat 07 Ianuarie 2013, 08:06 de sori
boboteaza
Se apropie BOBOTEAZA! Unde va " sfinti" de data aceasta parintele? Are cineva curaj sa bea din apa 'SFINTITA" de parinte? Cine stie pe unde a umblat mana respectiva!
Postat 02 Ianuarie 2013, 13:31 de TDS
@oradean
oradean, da dupa camapnia de minciuni a PSD+PNL+PC la ce te asteptai? Numai minciuni coordonate de Felix-Motanul-securistul ca sa scape el de dosarele penale care sunt pe capul lui !!! Acu tat romanul amarstean trage scurta ca pleaca satuii(PDL) si vin flamanzii(USL) !!!! Si ei flamanzii-uslisti tre sa aiba ce fura! NU?
Postat 02 Ianuarie 2013, 10:12 de scortosul
Guvernul usl ne ingroapa cu daruri
Taxa de prima inmatriculare, taxa de prima vanzare auto, taxa de poluare, numele tau va fi de-acum inainte taxa de mediu! Modificata in fel si chip, generatoare de discutii la Comisia Europeana si procese garla in tara, ea se intoarce sub o noua denumire la inceputul lui 2013: ne-a promis-o premierul Victor Ponta – Rovana Plumb, ministrul mediului, ”imi aduce noua forma a taxei”. Ah, ce pornita era aceasta, acum un an, pe cand era in opozitie, impotriva taxei auto, varianta Laszlo Borbely: un nou bir pe capul romanilor !
Postat 30 Decembrie 2012, 07:17 de Oradean
alb si negru
@congregatia vs bolos: in principiu scriu comentariile pentru a-mi exprima opinia despre diverse subiecte "fierbinti". Iar M.I.B. este intotdeauna un subiect! de cele mai multe ori comentariile mele au fost "atacate". dar au existat si aprecieri cum este si acum, pentru care nu pot decat sa-ti multumesc! Celor carora comentariile mele le displac(sau mai degraba faptul ca "deranjez" anumite persoane)nu pot sa le spun decat atat: asta e! AN NOU FERICIT tuturor(cu mici exceptii, lor le-am facut urari direct!). PS Nu sunt universitar...
Postat 29 Decembrie 2012, 19:42 de TDS
NIMIC
@sori: cel putin comentariul scris acum(primul) este extrem de bine documentat si vorbeste despre cum si-a securizat M.I.B. prezenta in Minister, cu mult timp inainte ca ministrii Guvernului Ponta II sa fie nominalizati! Deci nu vad ce alta documentare imi mai trebuia! Cat despre celelalte comentarii pe care singur recunosti ca le-ai citit cu ravna de fiecare data nu pot sa spun decat ca daca din ele tu ai intels ca as fi invidios, IN FAPT NU AI INTELES NIMIC!
Postat 29 Decembrie 2012, 19:34 de TDS
cine esti TDS?
TDS nu stiu cine esti dar imi place cum gandesti! Probabil ca esti universitar... gandesti corect si superior mitocanilor si oportunistilor de la PDL care au fost si is cu bolos (nimicnicul) Oricum bolos e o pleava care in scurt timp o sa-o ia vantu`! Sa ai un an minunat iar bolos la celula cu episcopasu`de orade.
Postat 29 Decembrie 2012, 18:49 de congregatia vs bolos
@ "nimici"
Multi posteaza putini gandesc! Numai pe cei ce muncesc, fac ceva, se da cu biciul....in rest nimic, nimicuri, "nimici" !!!
Postat 29 Decembrie 2012, 16:02 de scortosul
frustrat
Catre TDS-MEREU FRUSTRAT PROBAIL DE SUCCESUL ALTORA,ESTE RAU SA AJUNGI SA SUFERI DIN INVIDIE DACA NU CREDETI UITATI-VA IN FIECARE ZIAR IN CARE A APARUT BOLOS NU EXISTA O DATA SA NU FI INTRAT EL SI SA NU COMENTEZE CEVA DESPRE BOLOS SI STITI DE CE PROBABIL DE SUCCESUL PE CARE IL ARE BOLOS SI EL NU IL ARE .DAR DE FIECARE DATA CAND CITIM UN ARTICOL SI SCRIE DE BOLOS TDS INTRA IN DIRECT SI COMENTEAZA BRAVO FELICITARI FRUSTRATULE ,sa sti ca ar trebui sa mai te documentezi inainte de a scrie ceva de Bolos ptr. ca oameni sa stie adevaruri si ce poate el sa faca ptr. cetateni ca va spun sigur din cunostinte proprii ca se dedica acestui oras si inca ceva daca ar mai fi ca el poate bine ar fi! SARBATORI FERICITE TUTUROR SI UN AN MAI BUN!
Postat 29 Decembrie 2012, 15:40 de sori
iremediabil, visator!
@...: nu se mai numeste Ministerul Dezvoltarii! Si repet: daca un oradean dirijeaza fonduri spre oradea pentru ca e oradean,atunci e grav! inseamna ca am schimbat PD-L ul cu ma-sa! Eu unul nu asta vreau! Si Bihorul si Vaslui-ul trebuie sa fie entitati egale! Darsa castige competenta!
Postat 29 Decembrie 2012, 12:24 de TDS
...
Ar fi bine sa fie si un oradean acolo unde se iau deciziile. Este un profesionist si pentru asta cinste d-lui Bolos. Eu ii urez succes in continuare si sper ca tot la Ministerul Dezvoltari.
Postat 29 Decembrie 2012, 11:56 de ...
superman
Sa-l ia DRA CU! nesimtz it infatuat care functioneaza stirct pe sistemul PCR (pile cunostinte relatii) sau sa-l ia ANI si DNA! Pacat ca Bolojan il ia in considrare, ma intreb daca nu i-a servit ceva ca si lui filip p.?
Postat 29 Decembrie 2012, 09:52 de coco de la tranitza
?
@ion: sa-i urmeze exemplul in ce sens? in sensul celor " sfinte" sau mai degraba deloc sfinte? in sensul " sunt cu partidul(formatiunea) la putere? ca mai ieri era lipit de PDL ca " marca de scrisoare"! sa-i urmeze exemplul in sensul " operelor economice de o inestimabila valoare teoretica si practica"? in plus nu inteleg: trebuie sa ai pile la Bucuresti ca sa fii sprijinit? sau sa ai un proiect deosebit? eu inca mai sper ca D-l Bolojan il sustine pe sistemul: daca vrei sa scapi de cineva il ajuti sa promoveze!
Postat 29 Decembrie 2012, 00:22 de TDS
vine oare?
bravo lui ar trebui sa-i urmeze exemplu si altii din pacate la noi in tara e mai scumpa ceapa decat mintea de ce sa ramana unu care e capabil?
Postat 28 Decembrie 2012, 22:00 de ion
Scuze !
Dintre multele prostii pe care le am indrugat, una e maareee : ,,...ii v-a dovedi..." !
Postat 28 Decembrie 2012, 20:16 de scortosul
Omul potrivit la locul potrivit
Să vină, că tocmai trebuie puse în aplicare teoriile lăsate în aşteptare pe bani europeni acoperiţi din împrumuturi bancare ce vor lăsa oraşul la mila BERD.
Postat 28 Decembrie 2012, 17:20 de Carp III
FELICITARI
Broavo d-le BOLOS !! La multi ani sanatate si intelepciune !!! BRAVO !! Cat despre cei ce mananca * frecand menta prin PMO ...... timpul ii v-a dovedi micimani , adica oameni mici de nimic !!!
Postat 28 Decembrie 2012, 17:06 de scortosul
daca e asa?
Daca e chiar asa (ma refer la cele 3 proiecte mari pentru Oradea) eu l-as lasa sa stea linistit acolo si l-as lasa si cu salariul de la Universitatea, de la Primarie si de la Minister!
Postat 28 Decembrie 2012, 12:50 de Adi
ceilalti
Dar ce va fi cu fosta cumnăţică? Ramona vine şi ea înapoi? O mai primeşte Eugenia? Dar Valentin Trifan? Deocamdată pe site-ul MDRT(că încă a rămas tot aşa)stimabilul figuirează tot subsecretar de stat!
Postat 28 Decembrie 2012, 12:04 de TDS
cine stie...
părintele, şmecher precum îl ştim s-a asigurat încă înainte de învestirea Guvernului că nu scapă "ciolanul". Drept pentru care, ştiind că secretar de stat nu mai poate fi s-a autoretrogradat într-o funcţie de director, tot pe fonduri europene! Rămâne de văzut dacă pe această funcţie Moş Dragnea va accepta şi propuneri PNL! Aştept să revină sursa mea de informare din vacanţă şi vă ţin la curent!
Postat 28 Decembrie 2012, 12:01 de TDS
count display

FOTO BIHOREANUL

  • „Un milion de stele”: Bisericile catolice din Oradea, unite de Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei (FOTO)
  • Jurnalişti şi scriitori dezbat la Oradea diferenţele şi 'complicităţile' dintre ei (FOTO/VIDEO)
  • Se lucrează la extinderea drumului expres spre Episcopia Bihor. Se va construi şi un viaduct înalt de 10 metri (FOTO/VIDEO)
  • Cum arată Podul Centenarului. Va fi inaugurat înainte de termen, pe 1 Decembrie (FOTO/VIDEO)
  • Copţi, dar buni! Oradea a dat trei campioni la Openul Austriei de Judo Masters! (FOTO)
  • Nu vă jucaţi cu focul! Opt incendii de vegetaţie uscată, într-o singură zi (FOTO)
  • Să tragem linie! Lucrările pentru reamenajarea liniei de tramvai vor bloca cel puţin o lună circulaţia prin Calea Aradului (FOTO)
  • Statuia Evei Heyman din Parcul Bălcescu a fost donată Primăriei Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Accident pe Calea Borşului: Ambulanță în misiune, lovită de un Ford și proiectată într-un TIR. Două persoane au ajuns la spital (FOTO)
  • Sprijin pentru persoanele cu dizabilităţi. A fost lansată filiala orădeană a asociaţiei 'Ridică-te şi umblă' (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON