URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 DECEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Fraţii Micula au câştigat un proces cu Statul Român, în urma căruia acesta era obligat să le plătească despăgubiri de 84,5 milioane euro. Cum nimeni nu s-a sinchisit de această problemă, după calcularea dobânzilor şi penalităţilor suma a ajuns la aproape 400 milioane de euro.
Zic şi eu
Adrian Cris
Într-o societate ipocrită, vestea că aproape jumătate din adolescenţii României sunt analfabeţi funcţional (potrivit celei mai recente testări PISA, a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, 44% nu înţeleg un text, deşi cunosc literele care îi formează cuvintele) a fost întoarsă pe toate feţele câteva zile, după care, ca de obicei, a şi fost uitată pentru a face loc altor uimiri, nou-nouţe.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Un monstru în sine, birocrația creează la rândul ei alți monștri. Birocratul are infinit mai mult respect pentru o hârtie semnată și stampilată decât pentru un om în carne și oase. Din spatele unui birou sau baricadat în spatele unei tejghele cu geam termopan, birocratul se simte o ființă superioară, un supra-om, care va descalifica orice biped lipsit de hârtiile necesare pentru a dovedi ce are de dovedit.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie cu privire la termenul în care se pot solicita despăgubiri în cazul provocării unei pagube printr-un act administrativ nelegal. Mai concret, s-a stabilit că termenul de un an pentru solicitarea de despăgubiri în instanță curge de la data la care persoana vătămată a luat cunoștință de paguba efectivă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Coronarografia reprezintă o metodă de diagnostic invazivă (nu de tratament) ce permite vizualizarea directă a arterelor inimii (coronare) afectate prin infarct. Coronarografia presupune introducerea unui cateter (un tub minuscul) la nivelul arterei inghinale de la rădăcina coapsei şi înaintarea lui, sub control radiologic, până la nivelul arterelor coronare, moment în care se injectează o substanţă de contrast ce permite astfel stabilirea locului stenozat (îngustat) sau obstruat (înfundat) şi a atitudinii terapeutice: tratament medical, angioplastie sau tratament chirurgical.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
12 Noiembrie 2012, 15:41

Primărie de bizoni

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Încă de pe vremea fostelor Întreprinderi Agricole de Stat de dinainte de 1989, adică de peste trei decenii, Primăria Salonta închiria crescătorilor de oi din zonă păşunea de 700 de hectare aflată între oraş şi vamă. Numai că, brusc, anul trecut edilii s-au sucit, au aranjat o licitaţie şi au atribuit terenul unei firme care se ocupă cu creşterea bizonilor. Motivul?

În vreme ce ciobanii din Asociaţia Mioriţa Bihoreană i-ar fi dat 104 euro pe hectar pe lună, un sereleu din Oradea pe nume Buffalo a "copleşit" Primăria cu uluitoarea ofertă de 105 euro pe hectar lunar, ceea ce înseamnă un mizilic de încă 700 de euro lunar.

Baiul, însă, este că în timp ce ciobanilor li s-a cerut prin caietul de sarcini să aibă codul de exploataţie de la Direcţia Sanitar-Veterinară, "bizonarul" a fost scutit de asemenea obligaţie.

Evident, cum oamenii locului au sesizat trânteala şi au contestat licitaţia, aceasta a fost blocată, iar termenul de judecată va fi abia la anul, când edilii salontani vor realiza că, până la urmă, au pierdut banii de închiriere a terenului pe doi ani. Pe principiul românesc, dar valabil şi la edili maghiari, "scumpi la tărâţe şi ieftini la făină".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
WTF?
Bizoni? In udemereu? Mai sa fie! I-o fi clonat pispeku pe aia din America?
Postat 13 Noiembrie 2012, 14:15 de Merlin from Berlin
ceva e putred in danemarca
in evidentele registrului comertului euro buffalo srl,figureaza cu sediul pe str. v.alecsandri nr 1a.in oradea nu exista o asemenea adresa.poate mai sapati.
Postat 13 Noiembrie 2012, 12:00 de registrul comertului
ce conteaza etnia ?
romanul analfabet crede ca daca s a nascut este suficient, mai bea, fumeaza , curveste si culmea tot el e cel mai tare in prostie :))) nu mai au loc gospodarii de prostime ? hai de v ar impusca talhari , amin !
Postat 13 Noiembrie 2012, 10:40 de prostyyy
ce conteaza etnia ?
ce conteaza etnia daca samanta nu e buna sau e foarte buna, ce logica aveti ? viata nu depinde de etnie ce de samanta de calitate, multa minte va trebuie !!
Postat 13 Noiembrie 2012, 10:39 de prostyyy
m
...sa nu fi dat ciobanii mita?!...pacat...edilii salontei cat si majoritatea angajatilor primariei sunt etnici maghiari. nu spun ca nu fac invarteli, manevre, s.a.m.d., dar se vede in salonta o dezvoltare si un interes al oamenilor de afaceri, si nu numai...pobabil. e greu sa reziste orice om in fata unei provocari de a castiga banuti negri, mai ales ca romanul, sau etnicul e nepasator in general.mizeria umana va rezista pana cand ultimul va pleca pe plaiurile vanatoresti...punct
Postat 13 Noiembrie 2012, 09:44 de marcell
bison bonasus!
Sigur ca da! de ce sa dam fraierilor de romani pamantul? mai bine-l dam altora si apoi cine stie? Aia nu vor aduce bizoni, dar vor cultiva pamantul , vor primi subventie 150 euro/Ha si totul va fi cu 50 euro+ pe hectar (fata de cat audat)+ banii pe produse afacere nu gluma! tradatori de cacat!
Postat 13 Noiembrie 2012, 09:21 de temudjinII
Care ,,edili maghiari'' ?!
M-am speriat citind chestia cu ,,edilii maghiari'' si am dat fuga pe net. M-am linistit abia cand am citit (din mai multe surse) ca Salonta si imprejurimile sunt pe teritoriul Romaniei. Acum, ca vremelnic, niste urmasi ai hungurilor inca sunt la conducerea orasului se datoreaza proverbialei lipse de unitate a romanilor. Dar ei, ,,edilii'' sunt romani apartinand unei minoritati conlocuitoare.
Postat 13 Noiembrie 2012, 04:22 de ?!
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2931 RON
  • 1 EUR = 4.7791 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON