URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 DECEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Fraţii Micula au câştigat un proces cu Statul Român, în urma căruia acesta era obligat să le plătească despăgubiri de 84,5 milioane euro. Cum nimeni nu s-a sinchisit de această problemă, după calcularea dobânzilor şi penalităţilor suma a ajuns la aproape 400 milioane de euro.
Zic şi eu
Adrian Cris
Într-o societate ipocrită, vestea că aproape jumătate din adolescenţii României sunt analfabeţi funcţional (potrivit celei mai recente testări PISA, a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, 44% nu înţeleg un text, deşi cunosc literele care îi formează cuvintele) a fost întoarsă pe toate feţele câteva zile, după care, ca de obicei, a şi fost uitată pentru a face loc altor uimiri, nou-nouţe.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Un monstru în sine, birocrația creează la rândul ei alți monștri. Birocratul are infinit mai mult respect pentru o hârtie semnată și stampilată decât pentru un om în carne și oase. Din spatele unui birou sau baricadat în spatele unei tejghele cu geam termopan, birocratul se simte o ființă superioară, un supra-om, care va descalifica orice biped lipsit de hârtiile necesare pentru a dovedi ce are de dovedit.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie cu privire la termenul în care se pot solicita despăgubiri în cazul provocării unei pagube printr-un act administrativ nelegal. Mai concret, s-a stabilit că termenul de un an pentru solicitarea de despăgubiri în instanță curge de la data la care persoana vătămată a luat cunoștință de paguba efectivă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Coronarografia reprezintă o metodă de diagnostic invazivă (nu de tratament) ce permite vizualizarea directă a arterelor inimii (coronare) afectate prin infarct. Coronarografia presupune introducerea unui cateter (un tub minuscul) la nivelul arterei inghinale de la rădăcina coapsei şi înaintarea lui, sub control radiologic, până la nivelul arterelor coronare, moment în care se injectează o substanţă de contrast ce permite astfel stabilirea locului stenozat (îngustat) sau obstruat (înfundat) şi a atitudinii terapeutice: tratament medical, angioplastie sau tratament chirurgical.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
06 Decembrie 2012, 09:48

OTL, ce PLM?!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Conducerea OTL ori nu cunoaşte prescurtările folosite pe messenger, ori nu-i pasă de ele.

Dacă LOL vine de la englezescul "laughing out loud", pe româneşte râd în hohote, NP vine de la "no problem", iar MS de la "mersi", românescul PLM este prescurtarea uzuală a popularului îndemn cu trimitere la organul reproducător masculin. Exact cum scrie mare şi clar pe numerele de înmatriculare ale unor autobuze Solaris care circulă pe Linia 21. Spre râsul puştanilor.

Înjurătura, pe cât de neaoşă, pe atât de vulgară, este atât de frecventă încât e greu de crezut că funcţionarii nu îi ştiu semnificaţia. Aşa că probabil este pur şi simplu o urare pentru călători, ca un fel de "să călătoriţi bine"!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
Mda.
O ştire de mare angajament.
Postat 06 Decembrie 2012, 21:58 de Dinu
PBH
Conform cu "logica" din articol nu voi mai scrie niciodată că Bihoreanul e un tabloid cam naşpa, cu trimitere "logică" la originea jurnalistică, ci pur şi simplu voi spune PBH.
Postat 06 Decembrie 2012, 17:40 de Carp III
bolojaneeeeeeeei.....
cang zboara ciuzii ?????????????
Postat 06 Decembrie 2012, 17:36 de bolojaneeeei....
bai ciuzii
PLM da prost mai esti !
Postat 06 Decembrie 2012, 17:34 de ohoho
m
Sa Va Dau o stire de interes...localitatea PU.LA din Croatia...cuvantul inseamna ''curatza'', ''a curatza''...daca vreti schimbati destinatia excursiei...Va oferim locuri de cazare si divertisment in CURATEZELE, langa Nimaesti, jud.Bihor. exclusiv celor de la Bihoreanul...Bi(2)horea.Nul...= 2 de horea, nuli?...BHN? 2.H.0...MULTIMEA NULA...ma chinui talentu' ca pe horea.nulu.
Postat 06 Decembrie 2012, 15:15 de marcell
plm
Plecat La Magazin
Postat 06 Decembrie 2012, 14:45 de io
Mda...
Voi ati auzit de pamflet?...cam asta e rubrica lu' Bihorel!...da' voi de unde sa stiti....probabil Limba si Literatura Romana era, probabil, acelasi lucru cu Botanica!
Postat 06 Decembrie 2012, 14:43 de marius
jenantii PZmamii voastre :D
bai da ce penibili sunteti ! asta e vreo stire fara de care poPULAtia nu poate trai ? vai si-amar de capu vostru de ratati ce sunteti, marsh si lingeti-l pe bolojan ca in rest ce mari informatii aveti ?
Postat 06 Decembrie 2012, 13:20 de sandu nebunu
Asta-i culmea!
Si daca maine apare iar nu stiu ce prescuurtare pe internet inventata de nu stiu cine, schimbam iar numerele de la masini.Eu zic sa ne scutiti cu astfel de nimicuri.
Postat 06 Decembrie 2012, 13:03 de Boom
LOL
Ce sa zic... ROFLMAO... Si alea circula de ani de zile, dar voua v-a trebuit un timp sa va prindeti... Ca sunteti rapizi, fuger, flash news etc...
Postat 06 Decembrie 2012, 10:35 de WOW
ebihoreanul=ratati
N-mi vine sa cred cat de tampiti sunteti voi astia de la ebihoreanul.....ce stire superba de interes local si national.... ratati ce sunteti
Postat 06 Decembrie 2012, 10:17 de eu
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2931 RON
  • 1 EUR = 4.7791 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON