Pe lângă faptul că e foarte posibil să înfunde puşcăria, şeful de la Protecţia Consumatorilor, Sebastian Secoşan, riscă să îşi piardă şi prietenii din partid.
Bihorel a aflat că unul dintre cei mai supăraţi pesedişti pe "comisarul-şpagă" e consilierul local Bogdan Hossu, cel care nu de mult iniţiase un proiect de hotărâre prin care weedshopurile să fie eliminate de tot din oraş.
Culmea este că Secoşan chiar a participat la întâlniri premergătoare depunerii proiectului şi s-a arătat dornic să stârpească "magazinele de vise", doar că în practică s-a dovedit "pe invers", adică a luat şpagă de la traficanţii de droguri.
În concluzie, chiar şi dacă ar scăpa de braţul lung al legii, care a mai "uitat" destui alţi corupţi în sistem, Secoşan va fi uitat de PSD, într-un mod cât se poate de social-democrat...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.