URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Septembrie 2010, 14:54

Nicule, probleme, mă?

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Medicul veterinar de la Penitenciarul Oradea, Nicolae Tişe, are iar probleme. Nu bine a scăpat soţia lui, Ioana, contabilă tot la puşcărie, cu faţa curată (dar numai cu faţa) după ce a fost surprinsă de camerele de luat vederi furând dintr-un supermarket, că a intrat şi el în colimatorul presei.

Mătuşa lui îi cere o grămadă de bani pentru perioada în care l-a ţinut la şcoală, iar el spune că n-are de unde, că trebuie să-şi crească şi el cei trei prunci. Bihorel îi recomandă să fie relaxat, căci în România orice şut în spinare se dovedeşte un pas înainte.

Cum soţia lui a fost avansată după incidentul cu "cumpărăturile", n-ar fi deloc exclus ca şi el să promoveze în funcţie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
aviz penitensului
Cu parere de rau, dar ziaristii sunt cumparati de politic. Rusinos ca se intampla astfel de evenimente si in interiorul institutiilor de stat cu oameni simpli pe care incercam sa-i facem vedete din anonimatul care-i caracterizeaza.Pe ce va bazati cand sustineti asemenea acuzatii?Pe minciuni, rautati, invidii, reglari de conturi ieftine, frustrari? Sau toate la un loc. Cred ca acesta este raspunsul corect. Aruncati cu pietre in oameni care mai au materie cenusie.
Postat 17 Septembrie 2010, 10:14 de amic
rominia de azi
ziaristi cumparati de puscarie. si mai vreti salarii mari cei de la racoare? da ca tot asa faceti ar trebui curtea de conturi pe voi. sau auditul? poate i-ati cumparat si pe astia ca doar traim in rominia. sau poate vreti sa aduceti un alt veterinar?ca tot e criza si se dau afara oameni. sau poate seful s-a dat la sotia veterinarului si este o razbunare din partea lui? VETERINARULE DA-I IN GURA!!!!
Postat 15 Septembrie 2010, 12:26 de sincer
interesu poarta fesu
Este o porcarie cu interes.Din partea cui?Pe bani contribuabilului.sint verificate cheltuielile institutiei?
Postat 14 Septembrie 2010, 22:35 de caposu
razbunare
nu va inteleg intentiile ascunse, ca celelalte se vad. daca prostia ar durea multi prosti ar urla de durere. sotia lui nu a furat dar observ ca va place mult subiectul.fura altii care scriu pe la ziare si umbla la costum. dl.nu are nicio obligatie fata de matusa, daca o pot numi asa.are ea copii. Neamurile te f...!
Postat 14 Septembrie 2010, 17:02 de simplu cititor
Veterinar ???
Medic veterinar la Penitenciar? De cand sunt animale (in patru picioare) inchise acolo? Ca in doua (picioare) stim ca sunt destule gazduite acolo ...
Postat 11 Septembrie 2010, 23:53 de Maria
scopul?
nu-l cunosc pe cel vizat de atacul d-voastra, sunt un simplu cititor al bihon, bihoreanul, crisana, bihor stiri sau informatia de vest, insa ma mira prezenta in mai multe publicatii a acestui subiect. da, chestiunea cu sotia sa e intr-adevar o porcarie insa ce aveti cu omul si subiectul acesta ieftin, ca senila (probabil) de matusa-sa ii cere in presa bani pt. ca l-a crescut. acum, voua vi se pare normal ca un om intreg la minte sa aiba o astfel de cerere fata de nepotu-sau?
Postat 11 Septembrie 2010, 16:04 de dan
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON