URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Ianuarie 2020, 10:52

Filip, la pensie: Fostul primar al Oradiei se retrage şi de la Universitate

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fostul primar al Oradiei, Petru Filip, îngroaşă mai nou rândurile pensionarilor bihoreni. Politicianul trecut de la PDL la PSD şi apoi la ALDE, care în ultima vreme îşi mai ocupa zilele doar cu cursurile ţinute în faţa studenţilor de la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii din Oradea, a împlinit săptămâna trecută 65 de ani şi şi-a încheiat cariera în campusul studenţesc.

Bihorel a aflat că fostul edil n-a mai vrut să rămână dascăl titular, aşa că n-a depus la conducerea Universităţii cerere pentru a-şi păstra funcţia după împlinirea vârstei de pensionare. Mai ştii, poate s-o fi gândit că la cât de "iubit" este, nici n-ar fi avut mari şanse să primească o derogare de la lege.

Aşa că va avea, de acum, timp liber berechet. Dacă Bihorel ar fi rău, ar spune că tot atât cât a avut şi când era primar...
 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
scortosu
Fondurile europene au fost disponibile din 2008, anul în care a plecat, nu văd ce putea face. Cât despre Sturza cu țara în incapacitate de plată cred că nimeni altu nu făcea mai mult, măcar asculta alte păreri și le respecta spre deosebire de actualu.
Postat 30 Ianuarie 2020, 12:09 de oradeaveche
Filip a fost mai bun ca....
Filip a fost mai bun ca primarul PNL Sturza care de la mine are nota -(minus)100 asa ca Filip merita -(minus)50, nu ajunge la ZERO, nu pot spune ca a fost primarul ZERO, a fost primarul -50. Nu avea fonduri europene ca nu-l interesau, nu se pot ciordi asa ca infiintat un oficiu pentru fonduri plin de pipule condus de un om care nu avea nici un interes sa fa ceva in acel birou, ii ajungea gagicile! Acum daca tin cont de afacerile imobiliare facute pe spatele pmo cu care il lauda lumea pot sa ii dau o nota mai mare ca lui Sturza -(minus)250. Ca cam asa sta treaba cu pietenarul Filip.
Postat 30 Ianuarie 2020, 11:50 de scortosul
Bihorelule, iar umbli cu "cioara vopsită" !?!
Filip a avut destule puncte slabe, de la faptul că și dat singur imobile fără bani munciți, până la șpăgi ce i-au permis să fie deasupra oricărui "mafiot" local !?! Cu toate astea, a fost un primar echilibrat, inteligent, adaptabil și bine profesionalizat în plan administrativ !?! Cu bunele și relele sale, centura orașului de acum i se datorează ... pentru că a fost atât de deștept încât să "transfere" traseul acestui drum în sarcina Ministerului Transporturilor și CNADR/CNAIR (prin 2003-2004 primul demers), știind că Oradea nu va avea bani, never-never-never, pentru așa ceva !?! Poate cineva înțelege ce ar fi fost astăzi Oradea fără centură, parcurile industriale începute în perioada administrației Filip, menținerea funcționalității CET, modernizarea rețelelor de apă și canalizare din fonduri proprii, fără bani europeni atunci ?!? Știați că Zona Metropolitană, Aparegio, Transregio, Termoficare, etc ... dar și primele proiecte nerambursabile pe fonduri europene după aderarea României la UE, au fost realizate în timpul administrației dinainte de "descălecarea viniturilor" lui Bolojan ?!? Pe lângă amatorismul actualei administrații, cea din perioada lui Filip era supra-calificată ... strategic vorbind fiind cu adevărat vizionară, nu ca acum când vezi o debandadă desăvârșită prin acest oraș !?!
Postat 30 Ianuarie 2020, 11:27 de CrisDumi
pensionare?
Pai omul a lucrat ? A da: si-a insusit tot ce era in Piata Sf Petru.
Postat 29 Ianuarie 2020, 23:08 de oradea_mea_si_a_ta
Haha.
Bihorel omite că deși nu avea parte de fonduri europene a modernizat câteva bulevarde, cumpărat tramvaie, făcut parțial centura. Bihorel putea puncta spațiile comerciale deținute sau alte teme de succes ale propagandei oligofrene.
Postat 29 Ianuarie 2020, 11:14 de oradeaveche
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON