URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 OCTOMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Neisprăviţii de la Ministerul Educaţiei au mai fătat o mărgică. Au elaborat un Cod de etică prin care se interzice profesorului care predă la clasă să îşi mediteze propriii elevi. Hai să zicem că acest aspect e corect, chit că poate fi uşor de eludat dacă profesorii fac schimb de elevi între ei. Mă aşteptam să interzică total meditaţiile, dar probabil că nu i-a dus capul până acolo.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu mă număr între cei care consideră că o convingere religioasă exclude o gândire liberală. Nu cred că a gândi liber(al) înseamnă să fii fără niciun Dumnezeu. Un exemplu notoriu este cel al chirurgilor care mărturisesc că se roagă înaintea intervenţiilor dificile. Şi reciproca e valabilă. Poţi fi ateu, dar cât se poate de retrograd. Prin urmare, recunosc, ca orice om de bun simţ, dreptul oricărui membru PNL de a fi acţionat conform propriei conştiinţe la recentul referendum pentru "familia tradiţională".
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Conferințele 11even, în care 11 oameni vorbesc câte 11 minute, sunt ca nunțile românești - nimeni nu îndrăznește să le facă mai scurte. Teorema care spune că ce e frumos durează puțin nu funcționează... Majoritatea vorbitorilor a dat impresia că tema conferinței, „La trecutu-ți mare, care viitor?”, nu a fost înțeleasă prea bine. Cei mai mulți au vorbit despre ei înșiși, lăsându-le spectatorilor sarcina de a extrage esența și de a construi puzzle-ul.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Aţi votat la recentul referendum pentru redefinirea familiei în Constituţie?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, în curând vor intra în vigoare modificările legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor ca urmare a faptului că, recent, Curtea Constituţională a respins ultima obiecţie de neconstituţionalitate ce putea fi formulată de preşedintele României cu privire la această lege, iar, vineri, 12 octombrie, Klaus Iohannis a fost nevoit să promulge noul statut al magistraţilor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Anxietatea este una din marile probleme psihologice ale secolului nostru. Alături de depresie, este subiectul cel mai des întâlnit în cabinetele de psihologie. Anxietatea variază de la om la om și se manifestă oarecum diferit ca intensitate în cazul fiecăruia.
08 Februarie 2011, 09:39

Filip contra Filip

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce în 2010 s-a făcut de pomină, încurcând bilele la votarea moţiunii de cenzură pentru căderea Guvernului Boc 3, fostul primar al Oradiei, Petru Filip, acum ditamai vicepreşedinte al Senatului, o comite din nou.

Don Pedro a dat în judecată Prefectura Bihor, adică instituţia care reprezintă Guvernul în judeţ, nemulţumit fiind că trebuie să achite o taxă de înmatriculare prea mare, zice el, adică de 6.000 euro, pentru gipanul Land Rover pe care taman ce l-a cumpărat cu 18.000 euro.

Întrebat de jurnalişti dacă nu cumva a votat şi el majorarea taxei de poluare, Filip a răspuns senin că nu ştie şi a dat vina pe Guvernul Tăriceanu, spunând că acesta a inventat-o, fără a mai spune că a făcut-o la ideea colegei sale de partid, Sulfina Barbu, care era ministra Mediului.

Cert e că, până la soluţionarea procesului intentat tocmai împotriva Guvernului pe care îl susţine, fostul primar îşi va ţine jeep-ul cu numere provizorii. Mai ştii, poate vin liberalii la putere, să desfiinţeze Hotărârea de Guvern ce-l obligă la plata bănetului pe care, altminteri, Filip nu l-ar putea aduna decât prin clasica metodă Boc: strângerea curelei! Săracul...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Filip cel bun
@KALLA: 1. in primul rand este vorba de un bazin de dimensiuni olimpice(ca olimpiada nu stiu sa se fi organizat la oradea), cel de-al doilea fiind vechiul bazin reabilitat. 2. Siemens-urile sunt OK, ele ca tramvaie dar sa-i spui lui mutu(revenit la fiorentina)ca ele au costat 2,7 milioane E+TVA!!!(poate cu spaga inclusa). 3. nu se scrie \"iar fi dat la mudura\", eventual \"i-ar fi dat lui mudura\" 4. din cate stiu Complexul Lotus este construit pe terenul fostei fabrici de bere 5. daca nu era Lotus-ul acolo unde este, se gasea in mod cert o alta locatie 6. parcul industrial este de mare insemnatate chiar daca tu nu realizezi asta 7. turbo giratia nu ma incanta, dupa cum nu ma incanta nici ideea refacerii Pietei Unirii in forma visata de bolos(nicidecum de bolojan) 8. din cate stiu nu bolojan detine cladiri importante din centrul orasului ci FILIP si tare as fi curios sa se afle exact cum le-a obtinut 9. de asemenea tare mi-as dori sa aflu cum a ajuns casa din zona col. buzoianu in proprietatea lui FILIP(cred ca este in proprietatea lui!) 10. nu bolojan a plagiat diversi autori pentru a deveni \"doctor\" ci FILIP 11. \"Filip cel bun\" este titlul unui film regizat de Dan Pita in anii \'70
Postat 08 Februarie 2011, 20:09 de dan oradeanul
Oare
Atata va f..e grija de Filip asta, @dan oradeanul unde p.... m.... s-ar fi tinut minunatele meciuri ale echipelor romanesti de polo daca nu facea Filip acele frumoase bazine olimpice, cu ce tramvaie de * te-ai fi plimbat de nu le cumpara pe Simens-uri, unde mai mergeai la shopp-ing in Oradea de iar fi dat la Mudura terenul pentru Lotus? sau mergeati cu totii la shopp-ing in parcul industrial, chemai biciclistii din toata Europa sa dea ture prin turbo-giratie, ori te plimbai cu caruciorul de invalizi prin mega spitalele oradiei. Acest om a facut ceva maret pentru oradea, a si gresit nu spun ,si nu ma injurati dar trebuie vazuta si barna din ochiul altora nu numai paiul din ochiul lui.
Postat 08 Februarie 2011, 17:01 de KALLA
Proces ca si cistigat
Tare mai sta Filip in gitul celor de la Bihoreanul, chiar daca respectivul e dus ... dar e chiar dus de pe aici. Tare le e ciuda unora de la Bihoreanul ca ei nu au dat pe nimeni in judecata ci doar sunt dati in judecata.
Postat 08 Februarie 2011, 11:55 de VP
asta mai vine pe aici?
nu s-a mutat/reintors definitiv la slobozia?
Postat 08 Februarie 2011, 11:28 de unu
BH 02 SEN
oricum in fata magaoaiei oribile numite casa de pe o strada al carei nume vine dintr-o binecunoscuta piesa de teatru a dramaturgului Victor Ioan Popa troneaza o masina cu numarul BH 02 SEN(nu stiu daca despre asta o fi vorba sau e vreo masina pusa la dispozitie de senat??!!). banuiesc ca aceasta este masina cu care don pedro a iesit sambata seara(05.02.2011)la cumparaturi la REAL de a trebuit sa-l vad eu si sa mi se faca efectiv rau. A trebuit sa stau cateva minute, sa respir adanc pentru a-mi reveni. amicii mi-au zis ca am luat-o razna daca mi s-a intamplat asa. asta e. trebuie sa ma duc la un medic "lesinolog" dar ce sa-i cer? doctore, da-mi o pastila contra PD-L? poate or exista si nu stiu eu....
Postat 08 Februarie 2011, 09:56 de dan oradeanul
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Se lucrează la extinderea drumului expres spre Episcopia Bihor. Se va construi şi un viaduct înalt de 10 metri (FOTO/VIDEO)
  • Cum arată Podul Centenarului. Va fi inaugurat înainte de termen, pe 1 Decembrie (FOTO/VIDEO)
  • Copţi, dar buni! Oradea a dat trei campioni la Openul Austriei de Judo Masters! (FOTO)
  • Nu vă jucaţi cu focul! Opt incendii de vegetaţie uscată, într-o singură zi (FOTO)
  • Să tragem linie! Lucrările pentru reamenajarea liniei de tramvai vor bloca cel puţin o lună circulaţia prin Calea Aradului (FOTO)
  • Statuia Evei Heyman din Parcul Bălcescu a fost donată Primăriei Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Accident pe Calea Borşului: Ambulanță în misiune, lovită de un Ford și proiectată într-un TIR. Două persoane au ajuns la spital (FOTO)
  • Sprijin pentru persoanele cu dizabilităţi. A fost lansată filiala orădeană a asociaţiei 'Ridică-te şi umblă' (FOTO)
  • Luceafărul s-a revanșat: 4-1, sâmbătă, acasă cu CS Balotești! (FOTO)
  • Cetate 'de vânzare': Cetatea Oradea continuă să fie slab vândută, în ciuda atuurilor care o fac unică în Sud-Estul Europei (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON