URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Martie 2020, 11:00

Fentă de coronavirus: Primăria din Lugaș și-a închis porțile în fața Corpului de Control de la București

Fentă de coronavirus: Primăria din Lugaș și-a închis porțile în fața Corpului de Control de la București foto: Facebook
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Unora dintre politicieni criza coronavirusului le pică numai bine pentru a ascunde sau pentru a face mişmaşuri, unele de-a dreptul caraghioase. Pare să fie şi cazul primarului comunei Lugaşu de Jos, UDMR-istul Sorban Levente, care miercurea trecută a închis pur şi simplu Primăria, sub motiv că în clădire ar fi intrat un italian şi trebuia dezinfectată, aşa că a ţinut-o închisă şi joi, şi vineri.

Nu grija de localnici l-a călăuzit însă pe edil să procedeze cu atâta minuţiozitate, devenind cel dintâi primar din România care închide o Primărie sub pretextul coronavirusului, ci teama de o anchetă, după cum a aflat Bihorel.

De fapt, Sorban a aflat că la Lugaş urma să descindă joi o echipă a Corpului de Control de la Ministerul Dezvoltării, care să facă investigaţii amănunţite pe proiectele PNDL în derulare, după ce o primă verificare, desfăşurată în decembrie anul trecut de Inspecţia de Stat în Construcţii, ar fi relevat că Primăria a cerut decontarea unor lucrări neexecutate.

Practic, edilul a mizat pe faptul că inspectorii vor face cale-ntoarsă dacă află Primăria închisă. Ca şi când controlul n-ar putea fi reprogramat...


UPDATE: În urma apariției premiului lui Bihorel, primarul comunei Lugașu de Jos a trimis redacției o serie de precizări, pe care BIHOREANUL pe publică mai jos, cu sublinierea că edilul a fost căutat în prealabil și prin telefon, și prn SMS, dar nu a răspuns.

Domnule redactor șef,

pe de o parte, consider că, înainte de publicarea acestei ştiri, ar fi fost deontologic să fim contactați, ori eu, ca primar, ori colegii mei din Primărie sau membri Corpului de Control, de colegul (colega) dumneavoastră. În acest fel se putea relata adevărul care este cu totul altul.

Pe scurt, într-adevăr există o reclamație depusă la Ministerul Dezvoltării privind lucrarea de canalizare a comunei noastre.

Reclamația a fost înaintată de reprezentanţii filialei locale a PNL care doresc să zădărnicească cu orice preţ aceste lucrări. N-au votat în trecut (în urmă cu 4 ani) în Consiliul Local proiectul, apoi au mai reclamat acest proiect tot la Ministerul Dezvoltării, iar până când s-a lămurit situaţia, s-au terminat fondurile.

Când proiectul a ajuns în faza autorizării, Consiliul Judeţean condus de dl Popa Cornel ne-a solicitat peste 40 de avize, inclusiv de la MApN, pe motiv că lucrările de canalizare ar fi de interes național (lugășenii cunosc atât istoria, cât și realitatea de azi).

Acum, într-adevăr a venit Corpul de Control al Ministerului Dezvoltării pentru a verifica o nouă reclamaţie. Am discutat cu inspectorii telefonic și mi-am arătat disponibilitatea de a mă deplasa cu toate documentele la sediul Inspectoratului de Stat în Construcţii Bihor, urmând să mergem mai apoi împreună pe teren.

Între timp, da, la Primăria Lugaşu de Jos s-a făcut o dezinfecţie, şi sunt mândru că noi am luat primele măsuri concrete din România privind dezinfectarea clădirilor publice și tot noi am închis pentru prima dată un restaurant, restaurantul din localitate, frecventat de cetățeni români și străini care tranzitau comuna.

Cu privire la control, acesta doar s-a amânat pentru această săptămână iar rezultatele verificărilor, dacă vor prezenta interes, vi le putem pune la dispoziţie, la fel ca şi toate celelalte documente şi informaţii legate de această lucrare.

Cu stimă,
SORBAN Levente,
primarul comunei Lugaşu de Jos

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
CrisDumi
Te pricepi și la primăria Lugaș. Nu doar la Oradea
Postat 18 Martie 2020, 23:42 de Sandu2100
Fix în perioada asta vine și controlul !?!
Bietul primar ... a mușcat niște "fake" că ar veni cineva de la MD, de la adversarii care au scos din el ce e mai bun în materie de "amânare" !?!
Postat 18 Martie 2020, 19:31 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON