URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Octombrie 2010, 18:10

Deputat evacuat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dihonia din PSD Bihor atinge cel mai coborât nivel. Ca dovadă comportamentul cam ţărănos al primarului din Cefa, Dumitru Bărnău, ajuns în funcţie datorită sprijinului dat de fostul edil Ioan Roman, după ce în 2008 acesta din urmă a devenit deputat.

Pornind de la principiul că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, Bărnău a hotărât la finele lunii trecute să evacueze biroul deputatului din sediul Primăriei. Roman s-a şi executat, ca să nu se facă de minune în comună şi să ajungă să fie scos cu forţa.

Oricum, ce reprezintă un amărât de deputat român în comuna lu' peşte, unde Dumnezei sunt primarul, şeful de post şi popa?

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
replica la comentatori contra @Romanul Simplu
BAH astia comnetatori contra lu @Romanul Simplu o dar strechea in voi si in Serviciul de comunicare electronica a PSD Bihor :)).BAH sa va raspund ftva-n gura :))=))Asta clona@Romanului Simplu DA bah o fost Sticlaru de bere multa care am baut-o la sarbatoarea comunei Cefa:))BAH @unu ca si nebunu ,DA bah o fost Borza la sarbatoare si ne-o cintat,dar tu ai fost surd si nu ai auzit:))Bah @Trei G Senatorul PSD Ioan Mang a tras sforile ca sa fie scos afara din primaria Cefa deputatul PSD Ioan Sorin Roman,asa ca si o masura de represiune poate si impotriva noastra a talibanilor care suntem dusmanii senatorului dar prieteni deputatului.Urare de bine catre,Delegatii care merg la Congresul PSD ,SA SE RASTOARNE AUTOCARUL CU VOI CU TOTII, SI SA MURITI ,ca asa o sa scapam de voi,pentru ca nu ne reprezentati interesele simplilor membri de partid, ci interesele voastre personale.PENTRU O SOCIAL DEMOCRATIE ADEVARATA IN PSD TALIBANII REBELI FANATICI DIN PSD BIHOR LUPTATI PINA LA DISTRUGEREA PARTIDULUI PENTRU CA CONDUCEREA PSD BIHOR SI PRESEDINTELE ,legitim``senatorul PSD Ioan Mang NU NE REPREZINTA ci se reprezinta doar pe ei si interesele lor personale .Aceasta este opinia lui Romanul Simplu
Postat 12 Octombrie 2010, 07:26 de Romanul Simplu
@Romanul Simplu
Parca Mang si Roman eau dusmanii talibanilor din PSD?Curioasa schimbare a Romanului Simplu,alias Alin Avram,angajatul deputatului din Cefa. Nu asa se sustine un deputat. In rest,numai de bine!
Postat 11 Octombrie 2010, 18:09 de Trei G.
hbo comedy
romanu asta simplu`i atat de freaky ca nu pricepe nici ironia ziaristului.:)) macar o fi fost la zilele comunei bastanu ala care face pita`n sat..el socializeaza, asa se castiga si clientii. oricum, ma bucur ca deputatul \"care`o fi\" a lasat primarul sa organizeze sarbatoarea, ca nu`i treaba deputatilor sa organizeze party`uri in tara.
Postat 11 Octombrie 2010, 17:47 de unu
:))
Auzi, dar Sticlaru a fost la zilele comunei ? :))))))))))))))))))))))))))))
Postat 11 Octombrie 2010, 16:31 de @Romanul Simplu
..
Atat sub comunisti,indiferent c-a fost Vacaroiu sau Nastase, cat si sub liberali, am dus-o bine.Numai sub acesti portocalii care nu sunt nici comunisti(desi provin din ei)nici liberali, nici crestini-democrati, o ducem jalnic.
Postat 10 Octombrie 2010, 21:31 de ..
replica la articol si la cel care la scris zice se jurnalist al saptamanalului Bihoreanul
Cum adica ,,ce reprezinta un amarit de deputat``jurnalist al saptamanalului Bihoreanu?Semneazate ca sa te cunoastem nu scrie in anonimat.Deputatul PSD Ioan Sorin Roman ne reprezinta pe noi romani simpli din colegiul 6 Salonta,pe noi care traim in mediul rural in colegiul 6 Salontasi care l-am votat pe deputatul PSD Ioan Sorin Roman pe noi ROMANII SIMPLI ne reprezinta .Revenind la comuna Cefa,la sarbatorile comunei Cefa din 15 august 2010 nu i -sa cerut si ajutorul deputatului PSD Ioan Sorin Roman ,si a facut primarul PSD Dumitru Barnau cum l-a dus capul si a iesit ce a iesit cam slab,dar bine ca nu a fost un fiasco total.,a fost o sarbatoare pe timp de criza fara personalitati politice nici presedintele PSD Bihor senatorul PSD Ioan Mang nu a fost,doar a fost in concediu,asteptam ca sa vina si sa socializeze cu membrii simpli ai partidului PSD pentrui ca asa se cistiga alegerile si puterea politica socializind cu poporul roman simplu din ROMANIA votant al partidului PSD.Oare va cistiga PSD alegerile ?NU in atitudinea acestaTalibanii rebeli fanatici din PSD colegiul 6 Salonta sunt alaturi la bine si la greu de deputatul PSD Ioan Sorin Roman.Acesta este opinia lui Romanul Simplu
Postat 10 Octombrie 2010, 19:27 de Romanul Simplu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON