URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 21 IUNIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Angela Lupşea, preşedinta Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Bihor, conduce muzeele şi Cetatea oraşului cu rezultate modeste. În numeroase ocazii am veştejit-o considerând că e inadmisibil ca, la doi ani după finalizarea reabilitării, în fortăreaţă să nu se întâmple mare lucru. Acum, însă, trebuie să recunosc că Zilele Art Nouveau au fost o reuşită care, cred eu, i-a uluit până şi pe organizatori.
Zic şi eu
Adrian Cris
După 9 luni în care minoritatea celor 17 consilieri judeţeni ai PNL a fost egala majorităţii UDMR-PSD-ALDE, rămasă din septembrie 2017 tot în 17 reprezentanţi prin excomunicarea fostei preferate a şefului PSD Bihor, Ioan Mang, „parlamentul” bihorean a revenit săptămâna trecută, aşa cum a decis Curtea de Apel, la formula rezultată din alegerile locale de acum două veri. Miercuri, cu doar un vot împotrivă şi o abţinere, a fost validat cel de-al 18-lea echipier al alianţei, PSD-istul salontan Adrian Szatmari.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Umorul e ca mâncarea - are mii de forme, gusturi și arome. Nimeni nu agreează toate bucatele de pe pământ. Plaja de preferințe culinare ţine, în cazul celor mai mulți oameni, de cultura locului în care s-au născut, de ce le-a gătit mama toată viața, de posibilitățile financiare, de zona respectivă, de educație și auto-educație, de tradiție și conservatorism.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi pe marginea scandalului legat de „atenţiile” pregătite de părinţi profesorilor de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iunie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial o importantă decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, pentru viitor, că sechestrele dispuse în procesele penale nu pot influenţa drepturile celor care aveau anterior o ipotecă cu privire la bunurile sechestrate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Toxiinfecţiile alimentare sunt boli acute cu manifestări diareice, determinate de salmonele, stafilococi enterotoxici, clostridium perfringens, clostridium botulinum şi alţi agenţi patogeni. Cea mai frecventă toxiinfecţie alimentară este cea determinată de salmonele. Există peste 1.700 de tipuri clasificate de salmonele. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
31 Octombrie 2012, 09:41

Botezul focului: Hotel Double Tree by Hilton a rămas fără manager

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cât o fi el de frumos şi de scump, Double Tree by Hilton a rămas fără şef. Austriacul Roman Kofler, managerul luxosului hotel de lângă Bazinul Olimpic, a fost pus pe liber datorită stilului "excentric", incompatibil cu imaginea unei afaceri hoteliere business class.

Deşi compania neagă, soarta lui Roman, băiat occidental dar cu apucături cam balcanice, dedulcit la "tăriile" locale, se pare că a fost pecetluită la trei zile după inaugurarea hotelului când, rămas încă într-o stare "festivă", omul a căzut la datorie.

Baiul e că somnul l-a prins şi la locul de muncă, şi cu ţigara în gură! Managerul a adormit atât de profund încât n-a simţit nici mirosul înţepător de mochetă aprinsă, nici alarma de incendiu.

Drept consecinţă, fiţoşii oraşului, veniţi să testeze pe pielea proprie răsfăţul unei scalde by Hilton, s-au trezit evacuaţi de personalul hotelului, în chiloţi şi halate de baie, într-o alarmă cu ieşire ca-n vremea armatei.

Acum a venit rândul managerului să fie evacuat. Nu de alta dar CV-ul austriacului împopoţonat cu inaugurări de hoteluri în toate colţurile lumii s-a dovedit până la urmă un Roman de groază...

UPDATE:

În legătură cu premiul lui Bihorel "Botezul focului", Roman Kofler, fostul manager al hotelului Doubletree by Hilton, a simţit nevoia să îşi exprime nemulţumirea, considerându-l totalmente fals.

El susţine că a renunţat de bunăvoie la contractul cu Hilton, aşa cum renunţase anterior şi la cel cu Ramada, atunci când inaugurările de succes ale hotelurilor s-au petrecut. Kofler lasă să se înţeleagă că nu a fost demis înainte de expirarea contractului şi spune că decizia fusese luată cu mult înainte de deschiderea hotelului.

În ce priveşte incendiul petrecut la Doubletree by Hilton, care a şi dus la evacuarea hotelului, Roman Kofler pretinde că în acea zi de 30 septembrie nici n-a fost în Oradea, existând numeroşi martori care să-i confirme versiunea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
18 Comentarii
T
Felicitari eBihoreanul pentru acest articol. Personal am avut doar deceptii cu oameni de afaceri austrieci care au fost de o perversitate morala de neinchipuit si de o rautate fara margini la adresa romanilor. Regret faptul ca am pierdut timpul invatand limba germana, mai bine mergeam sa ma plimb.
Postat 11 Noiembrie 2012, 10:08 de Marcel
ligia pop
au facut angajari numa cu cunostinte ,adevarati meseriasi nu au angajat de la ospatari la tot niste comunisti nenorociti,aia a fost prostituata stie toata lumea.
Postat 09 Noiembrie 2012, 14:08 de meseriasu
@Roman Kofler
Domnule Kofler, În privinţa solicitării dvs. de a elimina articolul la care faceţi referire, vă comunic că nu putem face asta, deoarece lucrurile nu sunt nici pe de parte atât de clare precum susţineţi dvs. Nu am primit nici un comunicat de la Calipso, ci unul de la Hilton Worldwide, iar acesta nu specifică, cum spuneţi dvs., că aţi fi plecat de bunăvoie, ci de fapt confirmă faptul că “nu mai lucraţi” pentru companie şi că urmează să fie anunţat un nou director general într-o săptămână. De asemenea, confirmă şi incidentul ruşinos petrecut în 30 septembrie, când întreg hotelul a fost evacuat. Daţi-mi voie să mă îndoiesc că aţi plecat de bună voie din poziţia de manager al celui mai luxos hotel din oraş la câteva zile de la deschiderea lui. Dacă ar fi fost aşa, mă gândesc că aţi fi vorbit despre acest “mandat scurt” încă de la deschidere, iar înlocuitorul ar fi fost pregătit şi anunţat mult mai repede. Nici de la Ramada Oradea nu îmi amintesc să fi “demisionat” atât de urgent. Oricum, dacă consideraţi că se impun precizări legate de modul în care s-a stopat contractul cu DoubleTree by Hilton, vă rog să ni le trimiteţi şi, în măsura în care acestea sunt pertinente, le vom publica pentru a corecta eventualele informaţii inexacte. În final, două precizări aş vrea să fac. 1. Articolul despre care vorbiţi a fost publicat la o rubrică de pamflet, de aceea are un ton mai “jucăuş”. 2. Am aprecia dacă, în locul tonului agresiv şi ameninţător cu care ne-aţi scris, aţi folosi unul ponderat sau cel mult ironic, echivalent cu al nostru. Vă mulţumesc. Florin Ciucaş Redactor şef
Postat 02 Noiembrie 2012, 12:56 de Redactia
@Roman Kofler
Dear Mr. Kofler Regarding your request that we remove the article to which you refer I have to let you know that we cannot do that because things are far from being as clear as you sustain. We have not received any statement or press release from Calipso but one of Hilton Worldwide, and it does not specify, as you claim, that you left on your own will, but actually confirms the fact that you ‘do not work’ for the company anymore, also pleads ‘a decision regarding Roman Kofler’s leaving’ (so not a resignation) and states that the new CEO will be announced in a week’s time. It also confirms the shameful incident occurred on September 30th when the entire hotel was evacuated. Allow me to doubt that you have voluntarily left the CEO position of the most luxurious hotel in town in just a few days after its opening. If it were so, I think you would have spoken about this ‘short term’ even since the opening and your replacement had been prepared and announced much faster. I don’t recall you resigning from Ramada that quickly. However if you believe clarifications are required as to the way the contract with Double Tree by Hilton has been stopped, feel free to send us your notes and to the extent that they are relevant, we will publish them to correct any inaccurate information. Finally I would like to make two remarks: 1. The article which you refer to has been published in a section of pamphlet and therefore has a more playful tone. 2. We would appreciate it if, instead of aggressive and threatening tone that you have written to us, you use an even-tempered one or ironic at the most, equivalent to ours. Thank you and best regards Florin Ciucas Editor in Chief
Postat 02 Noiembrie 2012, 12:54 de Redactia
drink and girls
Herr Kofler, are you sure you love Romanian people? Some say you love Romanian girls :)
Postat 02 Noiembrie 2012, 12:12 de Pervert
?
Domnule Kofler! Ziceti ca e-bihoreanul, de regula, minte! Sa intelegem ca acum doi ani a exagerat cand a scris ca Mariana Kofler a jucat alaturi de Angelina Jolie? Sincer, atunci chiar cred ca a exagerat(poate o fi jucat rolul celei care-i curata pantofii Angelinei), dar fie, era un fel de mini-interviu! A exagerat interlocutoarea! Insa atunci e-bihoreanul a fost bun, acum nu mai e? Ca asta se intelege! Dar acum spuneti sincer? V-ati angajat cumnatul?
Postat 02 Noiembrie 2012, 08:05 de V
Evacuare
Dar au fost evacuati mai multi "manageri".....
Postat 01 Noiembrie 2012, 20:50 de Geo
e un BORDEL ca toate hotelurile din oradea :))) prostitutia se va face simtita si acolo :))
acum stiti de ce nu se legalizeaza PROSTITUTIA :))) fac altii bani frumosi :)))
Postat 01 Noiembrie 2012, 19:47 de hilton e .......
e un BORDEL ca toate hotelurile din oradea :))) prostitutia se va face simtita si acolo :))
sunt vai de capul lor dar nici nu o sa faci sex cu naparliti in functii ca la HILTON< vrei adevarul scumpa TOT MENIUL :)) la prima ora :))) ITM si toate autoritatiile ce fac UN SPA sau sex in GRUP ?
Postat 01 Noiembrie 2012, 19:46 de hilton e .......
realitate
Daca nu ai fost aleasa nu inteleg de ce te superi,daca ai valoare si chiar vii de la Kempinsky nu te cramponezi de un job la Hilton,mergi mai departe,NU?sau asa ai procedat si dincolo,scriai mesaje pe net daca nu te angaja cineva.Ar trebui sa ai o alta mentalitate daca ai lucrat afara.
Postat 01 Noiembrie 2012, 18:25 de relitate
Dupa lansare
Sper sa i-a cu dansul cand pleaca si echipa, si mai ales pe Ligia Pop care angaja doar cunoscutii si fostii ei colegi de la Ramada Oradea si de la Continental. Nu mi-a fost dat sa vad un interviu mai neprofesionist ca al ei. Se vedea ca trage de timp si amana la nesfarsit un interviu pana cand renunti si pune ea vreun fost coleg(indiferent cat de calificat ai fi pentru pozitie, si sa vi de la Kempinsky nu conteaza). Vorbesc de posturile de midle management, nu de ospatari. Acolo e ok, se mai poate. Iti mai si spune cinic sa aplici pe site-ul Hilton. Nici unul care e angajat acolo nu a aplicat pe site. Ea in nici un caz. Daca va uitati mai toata echipa e formata din fostii colegi. De asemenea aceasta echipa a plecat de la Ramada la Hilton in aceeasi formula. Unde-l vor urma acum pe dl Kofler? La ce noua lansare?Sunt curioasa. Nu sunt profesionisti. Nu au apucat sa ramana intr-un hotel odata ce a fost lansat.
Postat 01 Noiembrie 2012, 17:04 de Adina
PENIBIL ! in 2012 mai traim asa ceva ia vedeti cine le face protectia muncii !
Acest articol este absolut absurdă şi va rezerva legală paşi aici. Am demisionat datoria mea ca General Manager dar ziarul dumneavoastră este întotdeauna scris numai jumătate din adevăr. Îmi amintesc despre articels ai scris despre Ramada - şi uite, acestea sunt încă acolo şi de a face bine. Vă păstraţi uitând că aceste hoteluri da mulţi oameni de locuri de muncă, şi tot ceea ce faci este zvonuri de muzica, care nu au nimic a face cu adevărul! Ai chiar scris greşit investiţii numere, în ambele hotel - Ramada şi Hilton, deoarece nu stii nimic! Nu voi comenta pe acest lucru, ca simplu nu reflectă adevărul, precum şi Calipso emis un comunicat de presă, care prevede în mod clar că am plecat de munca mea. Dar se pare asa ca am uitat să întreb cel mare \\"ebihoreanul\\" dacă eu am voie să fac asta! Iubesc Romania si oamenii sai, dar instituţii ca a ta deţin această ţară înapoi, astfel încât se poate dezvolta în mod liber şi tot ceea ce pot să spun, să păstreze trăiesc în caseta de, şi mai multe persoane doar ignora dumneavoastră prostii ca ei au lucruri mai mari să se concentreze pe! Cu respect, RK
Postat 01 Noiembrie 2012, 15:17 de ha,ha, ha, ha, ha
Hotelier
Dear "serious" ebihoreanul! This articel is absolut absurd and I will reserve legal steps here. I resigned my duty as General Manager but your newspaper is always writing only half of the truth. I remember about the articels you wrote about Ramada - and look, they are still there and doing well. You keep forgetting that these hotels give many people jobs, and all what you do is writting rumors, which have nothing to do with the truth! You even wrote wrong investment numbers, in both hotel - Ramada and Hilton, because you know nothing! I will not comment on this anymore, as it simple does not reflect the truth as well as Calipso issued a press release which clearly states that I left my job. But seems so I forgot to ask the great "ebihoreanul" if I am allowed to do that! I love Romania and its people, but institutions like yours hold this country back so it can develop freely and all what I can say, keep living in your box, and more and more people will just ignore your nonsense as they have bigger things to focus on! Respectfully, RK
Postat 01 Noiembrie 2012, 12:55 de Roman Kofler
cum naiba !! daca nu are fata de Domana nu sunt nici cavaleri acolo :)))
ha, ha, ha, ha, ha, cum a cazut un etaj intreg , era BEATA ? nici un cavaler pe acolo ? eu intotdeauna am spus ca Doamna nu e cea ce se imbraca cu o haina demna de o Prostituata (la locul de munca se cer multe imoralitati, dar sa cera ca cu atat raman :))) ) , Doamna e cea ce lasa normalul sa se simta ca ambianta :)) e foarte greau sa fi naturala intre complexati :))
Postat 01 Noiembrie 2012, 10:52 de ha,ha, ha, ha, ha
?!
Dar doamna manager , care a cazut pe scari un etaj intreg!! Numai tragedii se intampla....
Postat 01 Noiembrie 2012, 08:57 de Vanessa
Javrelor
de ce mintzitzi lumea ???????? voi chiar nu mai avetzi ce scrie... in niciun fel nu asha s-o intamplat... aveam o parere buna despre voi sincer dar se pare ca degeaba
Postat 31 Octombrie 2012, 19:18 de :))
prostituata
CENZURAT
Postat 31 Octombrie 2012, 12:54 de una
TREZITI va nu mai consumati DROGURI zilnic !
ha, ha, ha, ha, ha, ha hotel de fite ati inebunit cei din centru vor da faliment cu prosty care fac discriminari sociale o sa bem o cafea cu 15 euro :)))? LOGIC trebuie sa fie fraier orice client sa consume laHilton altceva decat cazare la pret ENORM amortizarea investitiei e inclus in tarif, pentru ca gaseste in oras ospat regeste !!! TREZITI va nu mai consumati DROGURI zilnic ! la noi orice investitor vrea banii in 3 ani si nu 25-50 :))) aici e prostia celor de la finante care nu si fac jobul :)).
Postat 31 Octombrie 2012, 10:52 de vai de noi
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Dublu sau nimic! Bloc de 19 etaje în Oradea, construit printr-un proiect ambițios al magnatului Viorel Micula. Vezi cum va arăta! (FOTO)
  • Accident grav în Sîntandrei: Două persoane rănite, după ce un Audi s-a lovit cu un Peugeot (FOTO/VIDEO)
  • Gerovital, brandul nr. 1 în România, a deschis primul magazin în Oradea. Inaugurarea s-a făcut cu şampanie, o prezentare Eli Lăslean şi reduceri (FOTO)
  • Voluntariat. 20 de orădeni au plantat flori în piaţa Ferdinand într-o acţiune de înfrumuseţare a oraşului (FOTO / VIDEO)
  • Kirchweih la Palota: Micuţa comunitate de germani şi-a sărbătorit întemeietorul şi protectorul spiritual (FOTO/VIDEO)
  • Morţii cu morţii: Drumul între DN 79 şi cimitirul din Nojorid, presărat cu buruieni înalte de 2 metri! (FOTO)
  • Accident grav pe DN 1: Un bărbat a murit şi o femeie este în stare gravă, după ce o maşină s-a ciocnit cu un autocar (FOTO/VIDEO)
  • Culturi distruse: Grindina a făcut pagube enorme în mai multe localităţi din Bihor (FOTO/VIDEO)
  • Meciuri internaţionale atractive, la turneul internaţional de box 'Memorialul Nicolae Talpoş' (FOTO)
  • The Lion Kings: Campionii României la baschet au prezentat trofeul în faţa fanilor orădeni, fiind primiţi cu aplauze şi confetti (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON