URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Decembrie 2017, 08:59

Bip-bip la Parchet: Interlopul Răzvan Parfene s-ar putea alege cu un nou dosar penal (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În urmă cu câteva zile, interlopul Răzvan Parfene făcea senzaţie pe Facebook cu o înregistrare în care, invocând "libertatea de exprimare", îi informa pe poliţistul, procurorul şi judecătorii care l-au băgat "gratis" la închisoare că le ia "morţii în p…", ba chiar şi nevestele şi tot neamul şi rasa.

Filmuleţul, scos de pe reţeaua de socializare după reclamaţia unuia dintre cei blagosloviţi, a ajuns acum în analiza Parchetului Oradea, şi nu-i exclus ca procurorii să-l cheme pe interlop ca să dea cu subsemnatul.

Citeşte mai departe şi vezi VIDEO, pe blogul lui Bihorel!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
?!
Si toti puscariasii, toate jigodiile care acuza judecatori, procurori, politisti, etc, pe la televiziunile varanului si a lui el fugitivo, alora de ce li se permite si unui amarat nu?! El a vazut la televizor ca poti sa iei la p*la organele si nu patesti nimic! De unde sa stie el ca quod licet Iovi, non licet bovi?!
Postat 15 Decembrie 2017, 13:06 de pinonel
Ciori
Ce tot promovati atat analfabetismul?
Postat 15 Decembrie 2017, 11:53 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON