URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Februarie 2019, 14:59

Bihorel: Opt efecte ale scumpirii facturii la încălzire în Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

1. Din cauza preţurilor mari la factură, orădenii au cerut să fie şi ei beneficiari ai încălzirii globale.

2. Primăria se apără arătând că, în medie, temperaturile în locuinţele orădenilor sunt perfecte, de 20 de grade: 10 grade iarna şi 30 vara.

3. Locatarii au trecut la debranşarea de la sistemul centralizat şi branşarea la perfuzii cu pălincă.

Citeşte-le pe toate, pe blogul lui Bihorel!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Oradeanbihor
A trecut viața pe lângă tine , și tu ai rămas pe șomaj.
Postat 23 Februarie 2019, 21:38 de Sandu1206
@ sandu
Acum serios.. tu chiar ai impresia ca intereseaza pe cineva la ce te uiti pe youtube sau de ce esti prost? Singurul lucru care deranjeaza, sunt comentariile tale de prost gust si mereu pe langa. Daca ai fi un postac platit de actuala administratie, probabil ai fost concediat de mult. Sau poate tocmai asta e ideea: sa se ridiculizeze orice discutie incomoda. Norocul tau ca esti anonim. Sunt sigur ca cititorii (care au rabdare sa iti citeasca elucubratiile), râd si cu quru de tine. Esti demn de milă.
Postat 23 Februarie 2019, 14:33 de oradeanbihor
Oradeanbihor
Cu TZ, nu apare nici în volumul 1 nici 2 . MOROMETZII- PERSPECTIVE, YouTube . EmilianR și pt tine sună perspectivele astea.
Postat 23 Februarie 2019, 10:50 de Sandu1206
@oradeanbihor
Eu nu mai am nici o curiozitate, dupa cum se exprima si din gradul de cultura si civilizatie pe care il emana ca o duhoare la fiecare postare e clar, e tzigan nu la figurat, la propriu. Probabil din neamul lui e cel mai rasarit, dar cand comenteaza vai si amar.
Postat 23 Februarie 2019, 10:22 de User anonimizat
@ sandu
Am o curiozitate: ai citit romanul sau ai vazut filmul? La cum te exprimi nu pari foarte cultivat sau citit. Chestia cu "țz" e cea mai tare. Tembelism de-a dreptul.
Postat 22 Februarie 2019, 22:23 de oradeanbihor
Oradeanbihor
O stii pe aia din Moromețzii- ori o dai, ori no dai ?
Postat 22 Februarie 2019, 22:10 de Sandu1206
@ sandu
Nu erai tu daca nu apareai pe aici cu comentariile tale impertinente si fara sens. O stii pe aia cu "nu esti tu cand ti-e foame"?
Postat 22 Februarie 2019, 21:32 de oradeanbihor
Oradeanbihor
Îți recit din Moromețzii. " Cu zarul ai ghinion și-ai văzut p**a-n pungă. Vrei să tragi pe nas de nervi dar n-ai bani nici măcar de aurolac" . Versurile nu-mi aparțin. MOROMETZII- PERSPECTIVE
Postat 22 Februarie 2019, 21:30 de Sandu1206
Oradeanbihor
Tu o sa ajungi la sobă. Nu orădenii. Voi ăștia care stați pe ajutorul social.
Postat 22 Februarie 2019, 21:22 de Sandu1206
De-a râsu - plânsu
Daca n-ar fi de râs, ar fi de plans, ma refer la oradenii care accepta batjocura oferita de termoficare, in cârdasie cu PMO, institutii care nu au iesit nici o data in fata cu date concrete din care sa reiasa in ce consta costul de productie a unei gigacalorii, profitul din vanzarea de energie electrica sau de certificate verzi. In schimb primim monopol si promisiuni ca "cel putin nu se va scumpi", urmate de scumpiri, bineinteles! Daca continua asa cum au promis finantatorilor,cu scumpirea gigacaloriei, or sa ajunga oradenii ca "orasenii" din Alesd, care si-au montat sobe de teracota la bloc si se incalzeac pe lemne. Pe cei care vin cu texte de genul "cine nu-si permite sa plateasca utilitatile in Oradea, sa se mute la tara", îi rog respectuos sa se duca la draqu, inapoi in satele de unde au venit, cu tot cu bolovanu' lor.
Postat 22 Februarie 2019, 17:58 de oradeanbihor
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON